Rusia. Fratele lui Aleksei Navalnîi, în arest preventiv până la 23 martie. Duminică sunt planificate noi proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
oleg navalnii

Un tribunal din Rusia a decis deţinerea fratelui lui Aleksei Navalnîi în arest preventiv până la 23 martie. Judecătoria Tverskoia anunţat decizia vineri, la o zi după ce Oleg Navalnîi fusese arestat de poliţie pentru că ar fi încălcat restricţiile legate de pandemie. Duminică, se aşteaptă noi proteste în sprijinul opozantului .

Cu aceeaşi acuzaţie, în faţa aceluiaşi tribunal, se confruntă Liubov Sobol, avocată la fundaţia anti-corupţie a lui Navalnîi, Maria Aliohina de la Pussy Riot şi lidera sindicatului medicilor, Anastasia Vasilieva. Între timp, Comitetul Investigativ a anunţat vineri că l-a acuzat în contumacie pe un aliat apropiat al lui Navalnîi, Leonid Volkov, pentru că ar fi îndemnat adolescenţii să ia parte la demonstraţiile neautorizate, organizate de suporterii lui Navalnîi. Aceştia plănuiesc mari proteste pentru ultima zi a lunii ianuarie.

În Rusia se aşteaptă noi proteste duminică, în sprijinul opozantului Aleksei Navlanîi, reţinut preventiv pentru 30 de zile la mijlocul lunii ianuarie, pe aeroportul din Moscova, imediat după ce se întorsese din Germania, unde fusese tratat timp de cinci luni ca urmare a tentative de otrăvire cu agentul neurotoxic Noviciok.

fratii navalnii

Între timp, un tribunal din Rusia a decis reţinerea fratelui lui Aleksei Navalnîi şi a mai multor apropiaţi ai opozantului în arest preventiv pentru două luni. Toţi sunt acuzaţi de încălcarea restricţiilor sanitare impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus prin faptul că au îndemnat lumea să participe la protestele planificate pentru duminică.

Totodată, poliţia a anunţat că limitează libertatea de mişcare la Moscova şi închide şapte staţii de metro pentru a preveni ceea ce caracterizează drept „demonstranţii neautorizate care încalcă legea”.

La sfârştul săptămânii trecute, la Moscova şi în mai multe oraşe din Rusia au avut loc mari manifestaţii în sprijinul lui Navalnîi iar aproape 4 mii de persoane au fost reţinute.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite