Rusia: alertă de ameninţare teroristă în regiunea Volgograd
0Alertă de ameninţare teroristă în regiunea Volgograd pentru următoarele 15 zile. Decizia a fost luată în urma atentatului produs într-un autobuz, soldat cu şase morţi şi peste 30 de răniţi. Între timp, autorităţile l-au dat în urmărire generală pe concubinul autoarei atacului.
Anchetatorii ruşi au stabilit că femeia care ar fi comis atacul a venit în regiunea Volgograd cu doar o oră înainte de producerea tragediei. Naida Asialova, de 30 de ani, este originară din Daghestan. Concubinul ei este un cetăţean rus de 20 de ani. Anchetatorii spun că acesta ar putea fi unul dintre organizatorii atentatului.
Între timp, medicii au anunţat că 27 de oameni care au fost răniţi în urma deflagraţiei rămân în spital. Alţi patru au avut nevoie de îngrijiri medicale speciale şi au fost transportaţi de urgenţă la Moscova.
"La un moment dat, am auzit o bubuitură, totul era ca prin ceaţă. Când mi-am revenit am văzut ferestrele sparte şi am reuşit să ies din autobuz".
Guvernatorul din Volgograd a decretat trei zile de doliu în memoria victimelor atentatului, iar în întreaga regiune drapelele au fost coborâte în bernă. Potrivit autorităţilor, puterea deflagraţiei produse ieri într-un autobuz a fost echivalentă cu până la trei kilograme de trotil.
Înregistrarea care surprinde atentatul sinucigaş de la Volgograd
Citeşte şi:
Atentatul sinucigaş comis luni în oraşul Volgograd, soldat cu şase morţi şi aproximativ 30 de răniţi, ar fi trebuit să aibă loc la Moscova, susţine o sursă din cadrul Comitetului rus de Investigaţii.
Atentat terorist asupra unui autobuz rusesc, soldat cu cel puţin şase morţi
Şase persoane au murit într-o explozie produsă într-un autobuz la Volgograd (în sudul Rusiei), a anunţat prin telefon pentru AFP aripa locală a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, relatează AFP.