Reţeaua-tampon a Rusiei pentru apărarea intereselor la nivel global: exemplul Marii Britanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Bill Browder preşedintele Hermitage Capital Management vorbeşte la Haga despre legea Magnitski  23 May 2​018 FOTO EPA-EFE

Bill Browder, un fost mare investitor pe piaţa din Rusia, cetăţean britanic de origine americană, a denunţat într-un document înaintat Parlamentului modul în care Rusia a dezvoltat o reţea-tampon vestică pentru a-şi ascunde operaţiuni de contrainformaţii şi spălare de bani, respectiv de eliminare a adversarilor în scopul apărării intereselor sale la nivel global.

Browder detaliază în document modul în care Rusia s-a răzbunat după ce împreună cu avocatul său, Serghei Magnitsky, au creat o listă cu oficiali ruşi corupţi implicaţi cu sprijinul FSB în operaţiuni infracţionale menite a finanţa proiecte speciale secrete ale Rusiei la nivel global. El a înfiinţat o mişcare activistă de impunere de sancţiuni pentru oficiali şi oligarhi ruşi responsabili de abuzuri ale drepturilor omului  după ce avocatul său a murit în închisoare, la vârsta de 37 de ani.

Fostul investitor a denunţat o deturnare de fonduri de 230 de milioane de dolari în taxe pe care compania sa le-a plătit bugetului de stat din Rusia.

În urma acestui denunţ al corupţiei de la nivelul statului, Rusia, susţine fostul investitor, a dovedit că reuşeşte să se infiltreze în societăţile vestice pentru a-şi elimina adversarii: în cazul său particular, cei implicaţi în moartea avocatului său, precum Andrey Pavlov, descris drept consilier al grupului infracţional organizat transnaţional Kliuev, au angajat  intermediari precum firme de consultanţă ale unor politicieni şi foşti diplomaţi britanici pentru a obţine scoaterea de pe lista de sancţiuni europene şi americane ale unor oligarhi şi oficiali ruşi.

Dintre aceşti intermediari vestici bine plătiţi unii „aveau motive să ştie exact ce fac şi pentru cine”, în timp ce alţii au „lucrat fără voia lor în sprijinirea intereselor de stat ale Rusiei”, se arată în document.

Printre ei se află politicieni laburişti şi conservatori, foşti ofiţeri de informaţii şi diplomaţi, ca şi firme de relaţii publice care au ajuns să formeze ceea ce Browder numeşte „reţea-tampon vestică”.

Regimul de la Moscova recurge la aceşti profesionişti vestici în scopul mascării intereselor de stat şi infracţionale „strâns împletite” folosind expertiza lor pentru atacarea inamicilor lui Putin, „consolidarea propagandei şi dezinformării ruse” şi „facilitării şi mascării unor operaţiuni masive de spălare de bani”.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitry Peskov, a declarat că acuzaţiile lui Browder sunt „complet neîntemeiate”, în vreme ce denunţările corupţiei de la vârful guvernamental sunt „un exemplu prefect al rusofobiei manicale”.

Documentul înaintat de Browder Parlamentul britanic a făcut subiectul unei investigaţii de doi ani asupra modului în care Kremlinul îşi exercită influenţa şi acţionează subversiv în procesul electoral şi societatea britanică. Raportul cu concluziile anchetei trebuia publicat înainte de alegerile din Marea Britanie de anul trecut, premierul Boris Johnson fiind acuzat că s-a opus.

Browder a fost doar unul dintre martorii- experţi care au depus mărturie. În documentul său de 14 pagini el face şi recomandări precum înregistrarea tuturor celor care lucrează în interesul altor state şi de asemenea revizuirea plângerilor intentate de firme conectate cu scandalurile de spălare de bani din Rusia.

Dovezile prezentate de Browder   

   

Oficiali guvernamentali corupţi lucrează cu companii private infracţionale sub protecţia FSB

Browder a angajat mai multe companii de avocatură pentru a ancheta deturnarea de fonduri de la bugetul de stat al Rusiei , fonduri constând în taxe plătite de companiile sale din cadrul fondului de investiţii Hermitage Capital Management.

După ce a trimis mai multor agenţii guvernamentale ruse o scrisoare cu nume ale oficialilor implicaţi, F SB şi ministrul rus de interne au organizat arestarea lui Serghei Magnitsky: acesta a murit în închisoare după ce a fost bătut şi i s-a refuzat tratamenttul medical.

Ancheta lui Serghei a descoperit că deturnarea de fonduri era de fapt parte dintr-o reţea de astfel de operaţiuni efectuate regulat de oficiali şi infractori ruşi sub protecţia FSB.

De exemplu, sume de bani din fraudă au ajuns în contul eveţinl al lui Serghei Roldugin, un violoncelist faimos şi un prieten al lui Putin descris ca cel care deţine cheia pentru a da de urma averii personale secrete a preşedintelui rus.

Un alt exemplu: finanţarea operaţiunilor secrete şi a proiectelor speciale ale statului rus: o parte din banii au fost trimişi într-un cont controlat de cetăţeanul ruso-sirian Issa Al-Zeydi, sancţionat de guvernul SUA conectat cu alte persoane sancţionate pentru susţinerea regimului lui Assad şi programul lor al armelor chimice.

Cum acţionează

Oficiali din Rusia precum diplomaţii nu acţionează în funcţia lor oficială, ci pentru promovarea şi acoperirea infracţionalităţii care oferă resursele financiare pentru îndeplinirea unor obiective la nivel global. Astfel,iInteresele de stat ale Rusiei sunt conjugate cu interese infracţionale private pentru a stabili un „tampon” de vestici care devin agenţi ruşi de facto, unii fără voia lor, alţii ştiind exact ce fac şi pentru cine.

Rusia operează prin însuşirea bunurilor  adversarilor regimului şi ale unor companii care devin ţinte şi victime colaterale.

Rusia profită de identitatea, abilităţile, expertiza şi contactele în Vest pentru a se infiltra în societăţile vestice şi ulterior recurge la instrumente de contrainformaţii în următoarele scopuri: 

- Identificarea adversari vestici ai intereselor Rusiei, planificarea şi implementarea de acţiuni pentru slăbirea, subminarea sau eliminarea lor;

- Consolidarea propagandei şi deinformării ruse;

-Facilitarea şi ascunderea unor operaţii masive de spălare de bani prin sisteme bancare şi financiare internaţionale

Exemple ale acestui fenomen prin prisma experienţei cu Mişcarea globală de Justiţie Magnitsky

Mişcarea a creat o legislaţie a sancţiunilor asupra oficialilor ruşi corupţi împlicaţi în încălcări ale drepturilor omului. Primul decret de politică externă semnat de Putin la investirea în funcţie în 2012 a a fost semnat pentru eliminarea acestor sancţiuni.

Ruşii au angajat mai multe firme private inclusiv în UK pentru a strânge informaţii pentru denunţătorii lor. 

De exemplu, angajarea firmei de avocatură a fostului procuror general al UK, Peter Goldsmith de către Andrey Pavlov, consilierul unui grup de crimă organizată transnaţional pentru a-l ajuta pe acesta din urmă să fie scos de pe lista sancţiunilor Pralamentului European. Fostul oficial britanic a semnat scrisoarea de angajament în 2014. 

Sancţiunile propuse de mişcarea activistă a lui Browder vizau persoane responsabile pentru moartea lui avocatului său, Serghei Magnitsky, muşamalizarea judiciară şi hărţuirea continuată a mamei şi văduvei acestuia. Pe site-ul care listează portofoliul firmei de avocatură nu apare drept client membrul unui grup de crimă organizată rusă.

Exemplu lui Andrew Fulton, fost diplomat înalt de rang înalt membru al misiunii UK la sucursalele ONU din New York şi Washington. Firma sa de firme de consultanţă fost angajată de două persoane în conexiune cu frauda de 230 de milioane de dolari.

- Familia Katsiv. Peter Katsiv  este un oficial guvernamental de rang înalt şi vicepreşedinte al monopolului căilor ferate ruse. Fiul său deţine Prevezon Holdings, o companie cipriotă care a primit bani din fraudă în contul său elveţian, fiind acuzată de spălare de bani în SUA, Elveţia şi Olanda

- Andrei Pavlov

Browder: statul rus şi grupa organizată, un singur corp

 „Da, există personal al serviciilor de securitate ruse inflitrat la ambasada rusă sub acoperire diplomatică. Ceea ce pare să scape complet guvernului este existenţa a tot felul de reţele de spionaj informale. Sunt oligarhi ruşi care au un impact mult mai mare asupra securităţii acestei ţări, dar faptul cel mai şocant este că guvernul rus angajează indirect cetăţeni britanici care să-i ajute în operaţiunile lor secrete”,  a declarat Browder.

Browder susţine că statul rus şi crima organizată au devenit un singur corp. Rusia finanţează „operaţiuni secrete ilegale şi proiecte speciale” din bani de la bugetul public şi de la companii private, susţine acesta. Kremlinul a emis mai multe mandate de arestare internaţionale pe numele lui Browder considerat infractor de către Rusia – el a fost condamnat în absenţă pentru evaziune fiscală şi faliment intenţionat. El spune însă că este o victimă a represaliilor din partea oficialilor ruşi corupţi negând acuzaţiile.

Fondul lui Browder, Hermitage Capital Management, a fost la un moment dat unul dintre cei mai mari investitori străini de pe piaţa din Rusia. El a intrat în vizorul autorităţilor din Rusia după ce a cerut eliminarea corupţiei de la nivelul companiilor în care Putin şi cei din cercul său au interese financiare. El a fost deportat de Moscova în 2005. El susţine că ulterior oficiali conectaţi cu agenţia de spionaj FSB au sustras 230 de milioane de dolari în taxe plătite trezoriei ruse. Avocatul său, Sergei Magnitsky, a murit în 2009 în închisoare după ce i s-a refuzat îngrijirea medicală. Browder a reuşit să convingă SUA şi alte ţări vestice să impună sancţiuni oficialilor de rang înalt implicaţi în abuzuri la adresa drepturilor omului.

Kremlinul a reacţionat furibund angajând firme britanice „să ofere variante false referitor la fraudă”, se arată în documentul înaintat de omul afaceri Comitetului de servicii de informaţii şi securitate al Parlamentului britanic. Unul dintre oficialii implicaţi ,Andrey Pavlov, a eşuat în tentativa de a fi şters de pe lista persoanelor sancţionate de Parlamentul European prin angajarea fostului procuror general laburist Peter Goldsmith pentru a pleda în favoarea sa. Firma de avocatură a lui Goldsmith, Debevoise & Plimpton, a primt un onorariu de 75.000 de lire.

Pavlov a contractat GPW, o companie de servicii de informaţii pentru mediul de afaceri condusă de fostul de ofiţer de informaţii MI6, Andrew Fulton, fost preşedinte al partidului Conservator din Scoţia.

Fostul coleg de la GPW al lui Fulton, Andrew Wordsworth, a spus că Pavlov a avut tot dreptul să afle informaţii legate de cazul său, inclusiv despre Browder: „Recursul la sancţiuni împotriva unor persoane este o soluţie destul de drastică. Există argumente că acei oameni a căror viaţă e pe cale de a fi distrusă trebuie să se poată apăra”.

 Browder a susţinut că Pavlov a angajat şi CTF,  firma de comunicare a lui Lynton Crosby, care a primit un cec de 45.000 de lire sterline – firma susţine însă că este vorba de fapt de o enitate separată CTF Corporate & Financial Communications (CTFCFC) şi că aceasta s-a ocupat de „studierea peisajului sancţiunilor UE” şi că de fapt a oferit consultanţă firmei de avocatură angajată de Pavlov, nu direct acestuia.

Nu există niciun fel de dovezi că strategul politic australian Lynton Crosby, care a lucrat pentru campania electorală a lui Boris Johnosn, s-a implicat personal sau a ştiut de cercetarea asupra sancţiunilor UE efectuată de CTFCFC .

„ Lynton Crosby a lucrat exclusiv la campania electorală a partidului Conservator  în acea perioadă în 2015 şi nu a avut alţi clienţi în afara acestuia”, a transmis compania.

Browder mai dă şi alte nume ale unor cetăţeni britanici directori ai unor companii offshore din UK, Rusia, Ucraina, Cipru şi Letonia. Acestea au zeci de companii înregistrate pe numele lor.

Documentul lui Browder poate fi consultat aici.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite