Un refugiat sirian este reţinut de peste un an pe aeroportul din Istanbul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fadi Mansour Foto: Twitter Fadi Mansour
Fadi Mansour Foto: Twitter Fadi Mansour

Un refugiat sirian, căruia autorităţile turce i-au refuzat intrarea pe teritoriul lor, este reţinut de peste un an pe aeroportul internaţional din Istanbul, fiind într-o situaţie similară celei a personajului interpretat de Tom Hanks în filmul „Terminalul“, relevă AFP, preluată de cotidianul „Le Figaro“.

Cazul sirianului a fost făcut cunoscut de către organizaţia Amnesty International, care consideră că Fadi Mansour este victima unei „detenţii arbitrare“ şi care a exercitat presiuni asupra guvernului de la Ankara pentru a-l lăsa să intre pe teritoriul Turciei în virtutea unei măsuri de „protecţie temporară“.

Potrivit acestei organizaţii neguvernamentale, Fadi Mansour a plecat din Siria în 2012 din cauza războiului şi s-a îndreptat spre Liban înainte de a ajunge în Turcia. 

Anul trecut, după ce fusese respins de Malaezia, a fost arestat pe data de 15 martie la sosirea în Turcia şi reţinut de atunci într-o încăpere a aeroportului Ataturk, rezervată „pasagerilor cu probleme“.

În luna noiembrie, Mansour a putut părăsi camera respectivă, fără ferestre şi luminată electric permanent, încercând să plece în Liban, dar de acolo a fost trimis înapoi la Istanbul.

„În prezent, singurul meu vis este să pot dormi cu lumina stinsă“, a declarat el într-o înregistrare video publicată de organizaţia neguvernamentală, care a denunţat tratamentul „crud, inuman şi degradant“ care i se aplică sirianului.

Solicitate de AFP, serviciile premierului turc nu au dorit să comenteze această situaţie.

În filmul „Terminal“, realizat în 2004 de Steven Spielberg, Tom Hanks joacă rolul unui turist străin reţinut pe aeroportul J.F.Kennedy din New York în contextul unei revoluţii în curs în ţara sa de origine. 

Filmul a fost inspirat de cazul real al unui iranian, Merhan Karimi Nasseri, reţinut 18 ani în aeroportul parizian Roissy.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite