Pe 8 iunie, ambulanţa care îl transporta pe Nelson Mandela s-a defectat. Fostul lider a aşteptat 40 de minute sosirea unei alte maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nelson Mandela, în vârstă de 94 de ani, a fost transportat, pe 8 iunie, din reşedinţa sa aflată în Johannesburg către spitalul din Pretoria, după ce medicii săi au decis că are nevoie de terapie intensivă.

Abia acum s-a aflat însă că ambulanţa care îl transporta a avut o problemă la motor şi s-a defectat, astfel încât Mandela şi echipa de medici au fost nevoiţi să aştepte 40 de minute pentru ca maşina să fie înlocuită, relatează „The Telegraph“.

Într-o declaraţie venită din partea biroului de presă al preşedintelui Jacob Zuma se arată că medicii au avut grijă însă ca Mandela să nu fie afectat de „incidentul neprevăzut“.

Medicii sunt mulţumiţi că fostul preşedinte nu a păţit nimic în tot acest timp“, a declarat purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale, Mac Maharaj.

În aceeaşi declaraţie, Preşedinţia anunţă că Mandela se află într-o „situaţie gravă, dar stabilă“ şi a cerut publicului, dar şi presei să respecte intimitatea acestuia şi a familiei sale.

Thabo Mbeki, preşedintele ales după ce mandatul lui Mandela s-a încheiat, a declarat că este apropiat de familia acestuia şi că starea de sănătate a fostului lider dă semne de îmbunătăţire. „Nu cred că ar trebui ca oamenii să întreţină zvonul că Nelson Mandela urmează să moară mâine“, a spus el.

„Nu va muri. Cred că trebuie să ne simţim alinaţi, pentru că încă îl avem printre noi şi îl vom avea şi în viitor“, a mai spus Mbeki.

Cu toate acestea, informaţiile venite din partea presei americane sugerează că starea lui Mandela este mult mai gravă decât vor să recunoască persoanele din apropierea sa, iar  familia acestuia se gândeşte să întrerupă tratamentul.

Între timp, Casa Albă a confirmat sâmbătă că Obama va întâlni mai mulţi membri ai familiei Mandela, în loc să se vadă cu însuşi laureatul Premiului Nobel pentru Pace, aşa cum fusese plănuit iniţial.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite