Kabulul suspendă negocierea unui acord bilateral în domeniul securităţii cu Washingtonul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul afgan a suspendat miercuri negocierile cu Washingtonul asupra unui acord bilateral în domeniul securităţii, ca reacţie faţă de anunţarea unor negocieri între americani şi rebeli talibani, a anunţat un purtător de cuvânt al preşedintelui Hamid Karzai, relatează AFP.

"Există o contradicţie între ceea ce spune şi ceea ce face Guvernul american în privinţa negocierilor de pace", a declarat pentru AFP Aimal Faizi. Talibanii au deschis marţi un Birou politic la Doha, după care Washingtonul a anunţat că trimite emisari acolo.

Preşedintele Karzaï "a suspendat în această dimineaţă discuţiile cu Statele Unite privind BSA (acordul bilateral în domeniul securităţii)", a adăugat el.

Această decizie a fost motivată prin faptul că "preşedintele este nemulţumit de numele" utilizat pentru desemnarea Biroului politic afgan drept "Birou politic al emiratului islamic Afganistan", a precizat purtătorul de cuvânt.

"Ne opunem acestei denumiri de «emirat islamic Afganistan», pentru simplul motiv că o asemenea entitate nu există", iar "americanii cunoşteau perfect poziţia preşedintelui" Karzai, a declarat Faizi.

"Emiratul islamic Afganistan" era numele dat de talibani regimului lor pe când se aflau la putere la Kabul, în perioada 1996-2001, iar aceştia continuă, de atunci, să îşi numească mişcarea la fel.

Suspendarea negocierilor acestui acord, care urmează să definească modalităţile prezenţei americane în Afganistan, după încheierea misiunii de luptă a NATO la sfârşituil lui 2014, a fost decisă la finalul unei "reuniuni excepţionale" între preşedintele afgan, consilierii săi şi echipa sa însărcinată cu securitatea naţională, a precizat Faizi.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite