FOTO Ziua Internaţională a Muncii a devenit ziua mondială a grevelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuitorii din Hong Kong au cerut salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune de la companiile străine pentru care lucrează. FOTO: Reuters
Locuitorii din Hong Kong au cerut salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune de la companiile străine pentru care lucrează. FOTO: Reuters

Asiaticii, turcii, grecii, italienii, nemţii, francezii şi spaniolii au folosit Ziua Internaţională a Muncii pentru a protesta faţă de majorările de taxe, tăierile de salarii şi ratele tot mai ridicate ale şomajului. Dacă asiaticii au cerut salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune, europenii au protestat faţă de austeritate şi de scăderea nivelului de trai.

Măsurile de austeritate şi şomajul în creştere au adus cea de-a treia zi de 1 mai „sărbătorită” în întreaga lume prin proteste. Valul de demonstraţii a pornit din Asia, unde chinezii şi cambodgienii au cerut salarii mai mari, iar locuitorii din Bangladesh au denunţat condiţiile dure de muncă, în lumina accidentului de acum o săptămână, în care au murit peste 400 de angajaţi ai unei fabrici de textile. 

Peste 55.000 de indonezieni şi-au pus costume de furnici pentru a simboliza exploatarea muncitorilor. În india, cel mai mare protest a fost organizat în oraşul sudic Hyderabad. 

În Rusia, Ziua Muncii a fost sărbătorită prin readucerea la viaţă a unor tradiţii sovietice. Preşedintele Vladimir Putin a acordat din nou, pentru prima dată după 1991, premiull Eroul Muncii. Primul laureat cu această distincţie a fost Josef Stalin, în 1938. 

În acelaşi timp, peste 40.000 de ruşi aduşi cu autobuze din provincie au protestat la Vadivostok faţă de inegalitatea socială, în timp ce pe străzile din Moscova au manifestat peste 70.000 de persoane, care au blocat complet traficul în centrul capitalei. 

Protestele au pătruns în Europa prin Turcia, unde forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă împotriva celor câtorva zeci de mii de protestatari, însă nu au reuşit să evite îngheţarea transporturilor în Istanbul. Cel puţin 12 persoane au fost răniteîn timpul confruntărilor. 

Peste 20 de persoane au fost reţinute după ce mii de manifestanţi au încercat să pătrundă în zona Pieţei Taksim, dar au fost opriţi de cei aproximativ 22.000 de poliţişti mobilizaţi cu ocazia mitingului. Manifestanţii s-au adunat la apelul partidelor de stânga şi sindicatelor. Ei au atacat cu pietre şi sticle, iar forţele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc.

Grevele muncitorilor din transporturi a izolat Grecia de continent. Două marşuri au fost organizate în centrul Atenei de sindicate şi de patronatele din sectorul privat faţă de măsurile de austeritate aplicate economiei care intră în cel de-al cincilea an consecutiv de recesiune. 

Cu toate acestea, grecii par că şi-au pierdut apetitul pentru greve ca mod de viaţă. Doar aproximativ 13.000 de persoane au participat la manifestaţii, în principal socialişti şi comunişti, la Atena şi la Salonic. „Centrul” manifestaţiilor a fost Piaţa Syntagma din Atena, unde Frontul de Luptă al Muncitorilor (PAME), apropiat de Partidul Comunist (KKE), a reuşit să mobilizeze 4.000 de oameni.

În Franţa, marşul anual al Frontului Naţional pentru celebrarea Ioanei D`Arc i-a scos în stradă şi pe liderii Marine Le Pen şi Florian Philippot. Manifestarea istorică s-a transformat însă rapid într-un protest faţă de politicile duse de preşedintele socialist Francois Hollande.

"Franţa se zbate în continuare într-o politică de austeritate fără sfârşit, pentru că toată lumea încearcă să salveze un sistem cu orice preţ", a spus Marine Le Pen. "Franţa şi poporul francez înţeleg că nu s-a schimbat nimic în ultimul an, ţara rămâne în acelaşi tunel", a strigat ea în faţa mulţimii ea.

În Spania, statul care ocupă, alături de Grecia, primul loc în rândul statelor cu cele mai ridicate rate ale şomajului din lumea dezvoltată, Madridul a fost luat cu asalt de oameni care au cerut, în primul rând, locuri de muncă. 

Aici, principalele două sindicate, CCOO şi UGT, au organizat aproximativ 80 de mitinguri în întreaga ţară. Liderul sindicatului CCOO, Igancio Fernandez Toxo, a criticat aspru Guvernul de la Madrid, denunţând "iresponsabilitatea uriaşă" care a condus la creşterea ratei şomajului. 

"6.200.000 de şomeri; opriţi austeritatea!", "Mai multă democraţie, mai puţină austeritate!", scria pe pancartele manifestanţilor de la Madrid.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite