Fiul cel mare al lui Fidel Castro s-a sinucis. Avea 68 de ani şi suferea de depresie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiul cel mare al fostului lider cubanez Fidel Castro s-a sinucis joi dimineaţă, la Havana, a anunţat televiziunea de stat cubaneză. Fidel Castro Diaz-Balart, în vârstă de 68 de ani, suferea de depresie severă, relatează BBC.

Fidel Castro Diaz-Balart (Fidelito) suferea de mai mult timp de o depresie puternică şi fusese internat pentru tratament, potrivit presei cubaneze.

Fidelito era fiul din prima căsătorie a lui Fidel Castro. Membri ai familiei materne au devenit figuri marcante ai comunităţii anti-Castro, din Florida, iar vărul său, Mario Díaz-Balart, este congressman.

Fiul cel mare al fostului lider cubanez a studiat în Uniunea Sovietică şi era fizician în domeniul nuclear, fiind consilier ştiinţific în cadrul Consiliului de Stat din Cuba şi vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe. De asemenea, el a coordonat programul nuclear al Cubei din 1980 până în 1992, înainte de a fi suspendat ca urmare a căderii Uniunii Sovietice.

Luptător de gherilă, om de stat, figură istorică, Fidel Castro, revoluţionarul care a condus Cuba aproape o jumătate de secol, s-a stins din viaţă la 90 de ani în 25 noiembrie 2016. A condus ţara cu o mână de fier şi a fost acuzat nu o dată că a încălcat drepturile omului în perioada în care a trecut la ceea ce a numit reconstruirea Cubei, confiscând nu numai proprietăţile companiilor străine, ci şi ale propriei sale familii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite