Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Guatemala. Cel puţin o persoană a murit

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Guatemala. Cel puţin o persoană a murit

Cutremurul din Guatemala a produs pagube materiale în special în sud-vest Foto: EPA

Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,9 produs miercuri dimineaţă în vestul statului Guatemala, în apropierea graniţei cu Mexicul, relatează AFP, citând oficiali locali.

Ştiri pe aceeaşi temă

Seismul a avut loc la ora locală 1.29 (10.29, ora României), având epicentrul la circa 156 de kilometri vest de Ciudad de Guatemala, în departamentul San Marcos, potrivit Institutului Seismologic din această ţară.
 
Conform autorităţilor, cutremurul a fost resimţit în mai multe regiuni, inclusiv în capitală. 
 
În localitatea San Sebastian, situată în sud-vest, o persoană a murit, după ce o biserică veche s-a prăbuşit.
 
Totodată, în mai multe zone din ţară s-au înregistrat pagube materiale „moderate“, potrivit purtătorului de cuvânt al Centrului naţional de coordonare a luptei împotriva dezastrelor naturale, Julio Sanchez. 
 
Într-un mesaj postat pe Twitter, preşedintele Jimmy Morales a solicitat populaţiei să „îşi păstreze calmul şi să rămână în stare de alertă“, având în vedere că nu sunt excluse replici ale seismului.
 
Guatemala se află într-o zonă de risc seismic, menţionează AFP, amintind că în 2012 şi 2014 departamentul San Marcos a fost afectat de două cutremure care au provocat zeci de morţi şi pagube materiale importante.
citeste totul despre: