Un exemplu de discreţie americană

Subiectul abordat de Rosa Brooks pentru ForeignPolicy.com este legat de implicaţiile politici externe americane şi procedeele folosite de guvernul american.

Dacă s-a plecat de la un fond moral, acesta a făcut loc unui abuz în „intervenţia” pe care de multe ori statul american o justifică doar de faţadă, în fapt însă implicaţiile rămân necunoscute cetăţeanului american. Ca exemplu este luat cazul atitudinii Statelor Unite faţă de Egipt, pe rând faţă de înlăturarea preşedintelui Mubarak, aducerea preşedintelui Morsy, înlăturarea lui şi instaurarea conducerii militare, atitudine criticată de Brooks prin situaţia compromiţătoare  care înlătură orice soluţie curajoasă a Statelor Unite.

Rosa Brooks critică şi comportamentul conducerii egiptene, care uneori maschează crime prin false motive de terorism. Necesitatea unuei lupte sângeroase este văzută ca o versiune nejustificabilă, deoarece nu se oferă şi garanţii pentru apărarea nevinovaţilor. Însă o intervenţie americană ar fi atacată de Egipt printr-o demistificare a rolului american. Cum? Prin analogia a ceea ce fac Statele Unite în alt spaţiu decât al lor cu propriile acţiuni în Egipt – declararea unui pericol naţional , unei acţiuni asumate de conducere şi dorinţa de încredere în calităţile acestei conduceri.  

Pe de altă parte, în situaţii excepţionale se iau măsuri excepţionale. Există o mulţime semnificativă în Egipt care se identifică cu atitudinea conducerii militare, iar acelaşi lucru este s-ar întâmpla şi în cazul în care Statele Unite s-ar confrunta cu un pericol domestic asemănător, spune profesoara americană. Tot ce rămâne în astfel de cazuri fiind încrederea în cumpătarea conducătorilor. În fond, critică lipsa de transparenţă când vine vorba de o intervenţie armată sau orice acţiune care presupune compromisuri, şi apelează la deschiderea oficialilor americani. Nu poţi cere altcuiva ceea ce tu nu eşti capabil să oferi, indică Rosa Brooks pentru ForeignPolicy.com.

Ana Iunona Mavlea – Intern Foreign Policy