Viktor Orban acuză Statele Unite de amestec în afacerile interne ale unor ţări din Europa Centrală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite folosesc acuzaţiile de corupţie la adresa unor funcţionari din Ungaria drept „pretext” pentru a-şi mări influenţa în ţările din Europa Centrală, pe fondul crizei din Ucraina, a declarat, marţi, premierul ungar Viktor Orban, potrivit Reuters.

Relaţiile diplomatice dintre Ungaria, şi Statele Unite au devenit în ultimele luni tot mai tensionate, după ce guvernul de la Budapesta a decis să încheie mai multe contracte economice cu Rusia, ţară supusă sancţiunilor occidentale.

Mai mult decât atât, în octombrie, Statele Unite au pus pe lista neagră şase oficiali ungari din guvernul condus de Viktor Orban, suspectaţi de fapte de corupţie. Unul dintre înalţii oficiali ungari care au apărut pe acea listă a fost şi şefa Fiscului de la Budapesta, Ildiko Vida.

Ca represalii, parchetul ungar a cerut Ministerului de Externe de la Budapesta să suspende imunitatea diplomatică a însărcinatului cu afaceri al Statelor Unite Andre Goodfriend, care este cercetat de defăimare, în urma unei plângeri depuse de directoarea Fiscului. 

Într-o nouă apariţie publică, premierul Viktor Orban a declarat că Statele Unite nu doar că intervin, ci participă în mod activ la viaţa politică internă a ţărilor din Europa Centrală.

„Există interese americane cât se poate de vizibile în politicile energetice şi comerciale. Statele Unite vor să ne atragă într-un conflict cu repercurisiuni negative la adresa noastră. Între SUA şi Rusia se formează din nou sentimentul unui Război Rece. Noi nu dorim să luăm parte la acest conflict”, a declarat Viktor Orban.

„Orice persoană care cugetă ştie că acuzaţiile de corupţie nu sunt decât un pretext”, a mai spus Orban. „Statele Unite vor influenţă”, a apreciat el.

Însărcinatului cu afaceri al Statelor Unite la Budapesta, Andre Goodfriend, spunea în octombrie că „fenomenul corupţiei” este un simptom al slăbirii instituţiilor democratice din Ungaria. De asemenea, preşedintele american Barack Obama aprecia că Ungaria, ţară membră a Uniunii Europene şi NATO, se numără printre statele care reprimă societatea civilă.

Viktor Orban a mai precizat că Statele Unite sunt „supărate”, deoarece guvernul ungar a decis recent să construiasca două noi reactoare nucleare cu sprijinul Federaţiei Ruse.


Citeşte şi:

Scandalul diplomatic SUA-Ungaria ia amploare. Parchetul ungar cere suspendarea imunităţii diplomatului american Andre Goodfriend

Parchetul ungar a cerut Ministerului de Externe de la Budapesta să suspende imunitatea diplomatică a însărcinatului cu afaceri al Statelor Unite Andre Goodfriend, care este cercetat în legătură cu o plângere depusă de directoarea Fiscului, Ildiko Vida, relatează MTI.

Viktor Orban, în cădere liberă la capitolul popularitate

Popularitatea premierul populist maghiar Viktor Orban, ce părea invincibil în urmă cu câteva luni, e în cădere liberă. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul partidului la putere pe care îl conduce, FIDEZ.

Tensiuni diplomatice între Ungaria şi SUA, după ce John McCain l-a făcut „dictator neo-fascist“ pe Viktor Orban

După ce senatorul american John McCain l-a catalogat pe Viktor Orban drept un „dictator neo-fascist“, Ministerul de Externe al Ungariei a decis, miercuri, să îl convoace pe însărcinatul cu afaceri al SUA la Budapesta, scrie BBC.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite