Viceprim-ministrul Portugaliei, Paulo Portas, îşi menţine funcţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul portughez, Pedro Passos Coelho, a anunţat sâmbătă desemnarea în postul de viceprim-ministru a lui Paulo Portas, care demisionase din funcţia de ministru de externe, provocând o gravă criză politică în Portugalia.

L-am propus pe Paulo Portas în funcţia de viceprim-ministru cu responsabilitatea de a coordona politicile economice şi relaţia cu troica” creditorilor Portugaliei, a declarat Passos Coelho, citat de France Presse.

Portugalia a obţinut în mai 2011 un plan de salvare în valoare de 78 de miliarde de euro în schimbul unui program de austeritate şi reforme, a căror rigoare extremă a fost criticată de Portas. Demisia acestuia a survenit marţi, la 24 de ore după cea a principalului arhitect al măsurilor de austeritate, ministrul de finanţe Vitor Gaspar.

Portas este, de asemenea, liderul micii grupări conservatoare CDS-PP, partener al Partidului Social-Democrat condus de premier, iar sprijinul său este indispensabil pentru ca actuala coaliţie să îşi păstreze majoritatea în legislativul de la Lisabona.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite