Regele Spaniei Juan Carlos abdică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Juan Carlos al Spaniei în vârstă de 76 de ani va abdica după o domnie de 39 de ani. Tronul regatului spaniol îi va reveni prinţului moştenitor Felipe. Zvonurile privind o posibilă abdicare din cauza problemelor de sănătate a Regelui Juan Carlos existau încă din 2013, când alţi doi monarhi europeni au cedat tronurile, moştenitorilor lor.

Anunţul a fost făcut de premierul spaniol Mariano Rajoy în cursul dimineţii. Prim-ministrul a adăugat că va fi necesară adoptarea unui amendament la actuala Constituţie pentru a se putea realiza transferul de atribuţii, deoarece actuala lege nu prevede această schimbare. 

„Maiestatea sa Regele Juan Carlos tocmai mi-a comunicat decizia de a abdica", a declarat şeful guvernului de la Madrid.  „Sper că într-un timp foarte scurt, Curtea spaniolă va putea trece la numirea noului Rege care este, de astăzi, Principele de Asturias".

Potrivit oficialului spaniol, se va convoca un consiliul de miniştri extraordinar, pentru a asigura respectarea prevederilor constituţionale ce stabilesc abdicarea, şi mai precis, elaborarea unei legi organice în acest sens, aşa cum stabileşte articolul 57, paragrafele 1 şi 2, din cadrul Constituţiei Spaniei. Ulterior, legislativul ar urma să îl proclame rege pe prinţul Felipe într-un timp cât se poate de scurt.


Premierul Rajoy  l-a descris pe suveran drept „un apărător neobosit al intereselor noastre, cu tot ce a putut contribui la bunăstarea spaniolilor. Este o figură istorică, legată strâns de democraţia Spaniei".

 

Regele Spaniei Juan Carlos a confirmat, într-un mesaj televizat transmis luni, că abdică în favoarea fiului lui, prinţul Felipe, pentru a impulsiona , „reînnoirea" monarhiei, după anunţul surpriză făcut în cursul dimineţii de Guvern, relatează AFP.

Vorbind despre setea „din noi pentru un elan de reînnoire, de depăşire, de corectare a greşelilor", monarhul în vârstă de 76 de ani a declarat că fiul său „are maturitatea, pregătirea şi simţul responsabilităţii necesare pentru a prelua cu toate garanţiile conducerea statului şi pentru a deschide o nouă etapă de speranţă în care vor fi aliate experienţa dobândită şi entuziasmul unei noi generaţii".

scrisoarea de abdicare a Regelui Juan Carlos FOTO El Pais

FOTO Scrisoarea de abdicare a Regelui Juan Carlos, trimisă prim-ministrului Rajoy 

Prinţul Felipe are 46 de ani, este căsătorit cu Infanta Letizia, fosta prezentatoare TV şi are  două fiice, Leonor şi Sofia.

Ultimii ani au fost marcaţi de multiple scandaluri în rândul monarhiei spaniole, de la partidele de vânătoare extravagante ale Regelului Juan Carlos şi presupusa sa aventură cu o femeie de afaceri germană, la procesele de fraudă în care este implicată fiica sa, Infanta Cristina. 

În ultimele 12 luni, sondajele indicau o scădere dramatică a popularităţii actualului monarh spaniol. 

Monarhul s-a născut la Roma, la 5 ianuarie 1938, unde bunicul său, regele Alfonso XIII, şi alţi membri ai familiei regale spaniole din Casa de Bourbon se aflau în exil după proclamarea republicii, în 1931.

La 14 mai 1962, Juan Carlos s-a căsătorit cu prinţesa Sofia a Greciei, sora ultimului rege grec, Constantin II. Regina Sofia şi regele Juan Carlos au trei copii: infanta Elena (n. 1963), infanta Cristina (n. 1965) şi prinţul Felipe (n. 1968), precum şi opt nepoţi. 

În timpul dictaturii generalului Franco (1939-1975), monarhia nu a fost abolită, însă regii de drept ai Spaniei nu au putut domni asupra regatului iberic. Franco se declara un monarhist convins, însă nu a permis în timpul regimului său autoritar urcarea pe tron a suveranilor din Casa de Bourbon. Grav bolnav, în aprilie 1975, generalul Franco îl numeşte pe Juan Carlos drept succesorul său, oferindu-i astfel posibilitatea de a ajunge la conducerea Spaniei.

Urcarea pe tron a tânărului suveran nu a fost lipsită de nemulţumiri, în special în rândul foştilor susţinători ai lui Franco şi a monarhiştilor conservatori. Imediat după ce a preluat conducerea ţării, Juan Carlos a decis să reformeze statul armatei, căreia i-a redus puterile, şi a organizat primele alegeri libere în 1977, după patru decenii de dictatură militară.

Prin noua constituţie adoptată un an mai târziu, în 1978, Juan Carlos era recunoscut drept „moştenitorul legitim“ al tronului Spaniei şi nu succesorul desemnat de Franco. Astfel, regele renunţa la puterea absolută şi devenea monarh constituţional, care „domneşte, dar nu guvernează“. 

Cea mai mare opoziţie faţă de reformele tânărului Juan Carlos a venit din parte armatei , culminând cu încercarea de lovitură de stat din 23 februarie 1981, când Parlamentul spaniol a fost asaltat de membrii gărzii civile (Guardia Civil). Într-un mesaj televizat, regele Juan Carlos a cerut susţinerea guvernului democratic, intervenţie care i-a crescut simţitor popularitatea.

Juan Carlos şi-a construit popularitatea conducând tranziţia în Spania către democraţie, după care s-a confruntat cu un final de regim marcat de probleme de sănătate şi scandaluri.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite