Preşedintele bulgar doreşte un guvern după modelul celui condus de Mario Monti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful statului bulgar Rosen Plevneliev doreşte formarea unui guvern bulgar alcătuit din tehnocraţi, similar celui condus pentru o perioadă în Italia de către Mario Monti, a declarat el într-un interviu pentru ediţia de luni a ziarului austriac Standard, relatează AFP.

"Doresc să lucrăm aşa cum a putut să o facă Monti în Italia, pentru o lungă perioadă. Ar trebui să avem ambiţii mai mari decât organizarea viitoarelor alegeri (prevăzute la 12 mai) şi să oprim din scurt criza", a apreciat Plevneliev.

"Ar trebui să utilizăm energia pozitivă pe care o regăsim în acest moment pe stradă sau pe Internet, în Bulgaria", a adăugat el.

Mii de persoane au protestat duminică, din nou, atât la Sofia, cât şi în mai multe alte oraşe, împotriva sărăciei şi corupţiei elitelor politice din ţară, la apelul unor grupuri din cadrul societăţii civile.

Bulgaria este afectată, de patru săptămâni, de manifestaţii zilnice. Premierul conservator Boiko Borisov a demisionat la 20 februarie sub presiunea străzii.

Un nou guvern interimar urmează să fie prezentat marţi, a anunţat Plevneliev. El va intra în funcţiune miercuri, iar în paralel Parlamentul va fi dizolvat.

"Guvernul va fi alcătuit din femei şi bărbaţi care şi-au clădit singuri o reputaţie şi competenţe (...)", a spus preşedintele bulgar.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite