Presat de Bruxelles, premierul ungar Viktor Orban, dă înapoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul de la Budapesta a iniţiat mai multe proiecte de lege, pentru a răspunde îngrijorărilor formulate recent de Comisia Europeană în legătură cu ultimele modificări ale Constituţiei Ungariei.

Executivul comunitar a atras atenţia, printre altele, asupra restricţiilor impuse posturilor private de radio şi televiziune şi asupra unor atribuţii ale preşedintelui Oficiului Naţional Judiciar.

Autorităţile ungare au revenit asupra dreptului posturilor publice de radio şi televiziune de a difuza publicitate electorală pentru alegerile europarlamentare, care vor putea face acest lucru fără a solicita însă bani.

În plus, guvernul de la Budapesta a decis că preşedintele Oficiului Naţional Judiciar nu va putea transfera cauze de la un tribunal la altul în ceea ce priveşte dosarele care vizează legislaţia europeană.

În ţară însă, partidul guvernamental din Ungaria, Fidesz, conduce în continuare în preferinţele cetăţenilor ungari cu un an înainte de viitoarele alegeri parlamentare. Un sondaj de opinie recent mai arată că procentul indecişilor este ridicat, de 45%. Fidesz, se bucură, în prezent, de o susţinere de 24% la nivelul întregii populaţii, conform unui recent sondaj de opinie realizat de Institutul Ipsos din Ungaria. Principala formaţiune politică de opoziţie, Partidul Socialist Ungar, este preferat de 15% dintre cetăţenii cu drept de vot, iar partidul de extremă dreapta, Jobbik, beneficiază de o susţinere de 7%.

Cu o susţinere de 4% la nivelul întregii populaţii, formaţiunea Împreună 2014, înfiinţată recent la iniţiativa liderilor mai multor organizaţii neguvernamentale, printre care şi fostul premier Gordon Bajnai, a reuşit să depăşească Partidul Ecologist LMP şi Coaliţia Democratică condusă de fostul prim-ministru socialist, Ferenc Gyurcsány, care sunt preferate, în prezent, doar de 2, respectiv 1% dintre cetăţeni.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite