O ucraineancă şi o rusoaică au purtat crucea la procesiunea din Vinerea Mare de la Roma. Mesajul Papei Francisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

La Colosseumul din Roma a avut loc, vineri seară, procesiunea Calea Crucii, organizată înaintea Paştelui catolic şi condusă de Papa Francisc. Crucea a fost purtată de două femei, ucraineanca Irina şi rusoaica Albina, potrivit ambasadorului Ucrainei la Vatican, Andri Iuraş.

Diplomatul a precizat că cele două femei şi-au părăsit ţările în urmă cu 20 de ani şi s-au stabilit în Italia. 

Acestea au ţinut împreună crucea în timpul celei de-a 13-a opriri din cadrul procesiunii. Potrivit planului iniţial, acest popas urma să fie însoţit de un text despre „frăţia” dintre popoarele ucrainean şi rus. La cererea Ucrainei, însă, Vaticanul a renunţat la textul respectiv, propunând celor prezenţi la eveniment doar să se roage în tăcere.

„Cele două femei - prietene şi ambele asistente din Roma - ţineau crucea şi s-au privit în ochi iar privirea lor părea să arate toată durerea fraţilor în război şi speranţa nemuritoare a păcii şi reconcilierii“, scris vaticannews.va.

Tradiţionala procesiune Via Crucis, de Paştele Catolic, a revenit în seara de Vinerea Mare la Colosseum din Roma pentru prima dată din 2019, după pauza impusă de pandemia de COVID-19. . "Dezarmează mâna fratelui ridicată împotriva fratelui, pentru ca acolo unde este ură să înflorească iertarea", a spus Papa Francisc.

Papa Francisc a prezidat evenimentul, conducând cei peste 10.000 de credincioşi prezenţi în rugăciunile Căilor Crucii, care urmăresc evenimentele Patimilor şi morţii lui Isus.

Deşi rădăcinile Via Crucis de la Colosseum datează de multe secole, tradiţia modernă a început în 1964, când Papa Sf. Paul al VI-lea a prezidat evenimentul. El şi papii ulteriori au continuat practica în fiecare an până când a lovit pandemia în 2020.

Calea Crucii a început cu imnul Adoramus Te ("Te adorăm").

Papa Francisc a spus apoi o rugăciune de deschidere care a adus în minte puterea ascunsă în suferinţa şi Crucea lui Hristos, precum şi multele aspecte ale vieţii de familie şi speranţa găsite în mijlocul încercărilor.

Iisus Înviat, a spus Papa, a oferit omenirii darul mântuirii şi a promis că va usca fiecare lacrimă şi va transforma pe toţi oamenii într-o "familie mare în casa iubirii şi a păcii”.

La fiecare dintre cele 14 opriri, o familie diferită a purtat crucea.

În rugăciunea sa finală pentru eveniment, Papa s-a rugat ca lumina Evangheliei să rămână aprinsă în inimile tuturor familiilor, în mijlocul bucuriilor şi tristeţilor, încercărilor şi speranţelor.

Şi i-a cerut lui Dumnezeu să lase iertarea şi pacea să învingă "inimile noastre răzvrătite", care caută să ne îndepărteze de Dumnezeu.

"Doamne, întoarce inimile noastre răzvrătite către inima ta, ca să învăţăm să urmăm planuri de pace. Inspiră duşmanii să dea mâna şi să guste iertarea reciprocă. Dezarmează mâna fratelui ridicată împotriva fratelui, pentru ca acolo unde este ură să înflorească iertarea.. Dă-ne putere să nu acţionăm niciodată ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos, ca să putem împărtăşi slava învierii Lui. Amin".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite