Erdogan dă un ultimatum UE şi ameninţă că blochează acordul privind migranţii la finalul Summitului Umanitar Mondial
0
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat Uniunea Europeană că Parlamentul turc va bloca punerea în aplicare a acordului cu privire la migranţi, dacă nu se înregistrează niciun progres până la 30 iunie în privinţa scutirii de vize a compatrioţilor săi, relatează AFP.
Şeful statului turc a făcut aceste declaraţii pe fondul degradării, în ultimele săptămâni, a relaţiilor dintre Ankara şi Bruxelles pe tema blocajului în privinţa vizelor şi a situaţiei drepturilor omului în Turcia, în contextul în care el încearcă să-şi consolideze puterea.
Dacă nu se înregistrează niciun rezultat până la 30 iunie, "nicio decizie, nicio lege în cadrul aplicării acordului de readmisie (a migranţilor) nu va ieşi din Parlamentul Republicii turce", a ameninţat Erdogan într-o conferinţă de presă la Summitul Umanitar Mondial de la Istanbul.
"O etapă trebuie depăşită pe 30 iunie, pe tema vizelor (...). Ministerul nostru de Externe, Ministerul nostru pentru Afaceri Europene vor purta discuţii (cu europenii). Dacă se obţine un rezultat, cu atât mai bine. În cazul în care nu se obţine niciun rezultat, să ne scuze", a spus el.
Acordul cu privire la o liberalizare încă de la sfârşitul lui iunie a regimului accesului turcilor în spaţiul Schengen se află în centrul pactului mai larg cu privire la migranţi, care a permis o reducere a fluxului trecerilor clandestine către Europa.
Însă o scutire de vize înainte de data-limită pare tot mai improbabilă, după ce Erdogan s-a opus unei flexibilizări a legii antiteroriste turce, una dintre cele 72 de condiţii impuse de Bruxelles.
Angela Merkel a reafirmat luni necesitatea îndeplinirii tuturor criteriilor, înaintea unei asemenea scutiri, şi a estimat că aceste "condiţii nu vor fi îndeplinite" până la acest termenul-limită.
"Eu am spus clar că drumul către scurirea de vize trece prin 72 de puncte", a subliniat cancelarul german după o întâlnire cu Erdogan. "Avem nevoie de implementarea acestor puncte pentru a acorda scutirea de vize", a insistat ea.
Ţările europene au fost destabilizate de demisia bruscă a fostului premier Ahmet Davutoglu, un interlocutor considerat fiabil. Succesorul său, Binali Yildirim, şi-a prezentat marţi noul Guvern, care poartă amprenta lui Erdogan.
Un semn că relaţiile turco-europene ar putea să nu se calmeze în curând este faptul că un fidel al preşedintelui, Omer Celik, a primit portofoliul Afacerilor Europene.
Alt subiect de tensiuni între Ankara şi Bruxelles este o promisiune a unui ajutor european către Turcia în valoare de trei miliarde de euro în 2016, a cărui plată este considerată prea înceată de către Erdogan. "Turcia nu cere un favor. Ceea ce vrem este sinceritate", a reproşat el.
În cursul Summitului Umanitar Mondial fără precedent, care s-a încheiat marţi, preşedintele turc a amintit că Turcia găzduieşte trei milioane de refugiaţi, dintre care 2,7 milioane din Siria.
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a salutat rolul Turciei, "în avangarda acţiunii umanitare" şi a adăugat că este "dezamăgitor" faptul că cea mai mare parte a şefilor de stat şi de guverne ale marilor puteri nu a participat la summit.
Erdogan şi-a reiterat propunerea de a construi "de la zero" un oraş într-o zonă securizată în nordul Siriei, pentru a găzdui sirienii care au fugit din ţară şi a anunţat că a discutat despre acest lucru cu Merkel în cadrul întâlnirii lor de luni.
După această întâlnire, cancelarul şi-a exprimat "profunda preocupare" cu privire la situaţia democraţiei în Turcia, la câteva zile după ridicarea imunităţii parlamentare a zeci de aleşi din cadrul Partidului Democratic al Popoarelor (HDP, prokurd), acuzaţi că susţin PKK, ceea aceştia dezmint.
Slăbirea HDP ar putea consolida Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator, la putere) în plină dezbatere cu privire la o nouă Constituţie în vederea instaurării regimului prezidenţial dorit de Erdogan, acuzat de către critici de o derivă autoritaristă.