Dincolo de arme. Cum arată „războiul cuvintelor” între ruşi şi ucraineni

FOTO Arhivă

Fie că se referă la conflictul în sine sau la tabăra adversă, ruşii şi ucrainenii îşi aleg cuvintele pe care le folosesc. Lingvistul Nicolas Tournadre, profesor la Universitatea Aix-Marseille, explică „războiul cuvintelor” din actualul conflict ruso-ucrainean.

Pe 23 decembrie 2021, Vladimir Putin a susţinut ultima sa mare conferinţă de presă. Pe parcursul a patru ore, liderul de la Kremlin şi jurnaliştii au rostit de zeci de ori cuvântul „război” referitor la posibilele evoluţii ale situaţiei din Ucraina. Observatorii politici şi militari ar fi trebuit atenţi şi să ia în serios declaraţiile preşedintelui rus, dar majoritatea a considerat că este o cacealma. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat apoi: pe 24 februarie, în jurul orei 5 dimineaţa, Federaţia Rusă a început războiul împotriva Ucrainei, pe care ruşii o numesc adesea Malorusia („Mica Rusie”). În calitate de lingvist şi fost student la Kiev în anii '80, am urmărit îndeaproape relatările din limba rusă şi din limba ucraineană publicate în mass-media celor două ţări aflate în conflict de câţiva ani încoace, scrie Nicolas Tournadre în „Liberation”.

Încă de la începutul conflictului armat, cuvântul „război” - cu privire la descrierea situaţiei din Ucraina - a fost evitat de mass-media rusă, fiind înlocuit iniţial cu formularea „operaţiune militară specială în Donbas”, apoi cu formularea „operaţiune militară specială în Ucraina”, pentru a evita o inconsecvenţă prea flagrantă între termenii folosiţi şi realitatea din teren pe măsura extinderii razei de acţiune a armatei ruse în Ucraina. În mass-media, Guvernul rus a justificat „operaţiunea militară specială” prin necesitatea unei „denazificări” a Ucrainei şi protejării populaţiilor din „republicile populare” Doneţk şi Luhansk de un „genocid” care ar fi comis de naţionaliştii ucraineni şi de „banderovţî”, care desemnează o mişcare istorică a ucrainenilor ce simpatizau cu naziştii.

Retorica împotriva inamicului

Până la începutul ostilităţilor împotriva Ucrainei, doar câteva dintre puţinele instituţii de presă independente din Rusia, în special postul de radio Ecoul Moscovei şi postul de televiziune Dojdi, au folosit termenul război, dar au fost rapid interzise. 

Este interesant de remarcat în treacăt că şi mass-media chineză prezintă războiul din Ucraina ca o „operaţiune militară specială”, modelându-şi astfel retorica după cea a presei de stat din Rusia. De asemenea, se poate observa că dezinformarea rusă aminteşte constant de războaiele din Golf care au implicat Statele Unite, împrumutând mai ales termenii „lovituri chirurgicale” şi „daune colaterale”.

La rândul lor, ucrainenii nu cruţă nimic în retorica utilizată împotriva inamicului, ba chiar dau dovadă de mai multă inventivitate decât vecinul lor greoi, pe care îl etichetează îndeosebi cu expresia „orcile ruseşti”. Orcile sunt personaje ştiinţifico-fantastice care desemnează o rasă războinică şi barbară de extratereştri. Mass-media ucraineană foloseşte frecvent şi termenul „ruscist”, o referire la fascismul de tip rusesc.

Conflictul actual se reflectă în propagandă şi se extinde uneori şi asupra limbilor ucraineană şi rusă. De mai mulţi ani, bloggerii ruşi exprimă fără nicio reţinere un dispreţ profund faţă de limba ucraineană, pe care o numesc „ukroiaz”. Folosirea unei anume prepoziţii este subiectul unei lupte simbolice acerbe. Ar trebui să spunem în rusă „na Ukraine”, aşa cum cere Guvernul rus, sau „v Ukraine”, aşa cum recomandă ucrainenii şi opoziţia rusă? Dacă varianta cu „v” indică o ţară, varianta cu „na”, mai tradiţională, induce o lectură politică - „na okraine” („la periferie”). 

Amestec de ucraineană şi rusă

Din punct de vedere lingvistic, este util de reamintit un aspect esenţial: începutul războiului, care datează din 2014, este legat de problema limbilor în Ucraina. Pe 24 februarie 2014, Parlamentul ucrainean a votat pentru abrogarea legii care acorda limbii ruse statut de limbă regională în teritoriile în care rusofonii reprezintă mai mult de 10% din populaţie. Situaţia actuală a războiului arată de fapt că justificarea lingvistică a separatiştilor rusofoni susţinuţi de Moscova nu era întemeiată. Merită menţionată pe scurt situaţia lingvistică din Ucraina. În primul rând, trebuie de precizat că ucraineana este o limbă slavă situată la mijloc între poloneză şi rusă, dar nu permite înţelegerea reciprocă cu rusa şi nici cu poloneza.

În timp ce ucraineana este vorbită de majoritatea populaţiei Ucrainei, rusa este la rândul ei văzută ca având un loc de neglijat - de la 30% la 50%, conform sondajelor. Dar aceste date nu iau în considerare o a treia „limbă” foarte comună în Ucraina, şi anume surzjik, un amestec de ucraineană şi rusă.

Dimensiunea lingvistică este un pretext

Aşa cum se poate observa în relatările presei de la Kiev, întrebările către oficialii locali sunt puse în ucraineană, iar răspunsurile sunt oferite în general în ucraineană, apoi fie în rusă, fie în surjik. Spre deosebire de ruşi, care nu înţeleg limba ucraineană, ucrainenii vorbitori de rusă înţeleg în general foarte bine ucraineana, dar de obicei preferă să vorbească aşa cum s-au obişnuit. De altfel, nu este neobişnuit ca acelaşi interlocutor să treacă de la rusă la ucraineană în timpul unei discuţii. Oricare ar fi limba folosită, discursurile sunt aceleaşi şi denunţă oroarea invaziei şi a bombardamentelor ruseşti. Pentru că, dincolo de cuvinte, există într-adevăr o ţară agresoare şi o ţară invadată. Ascultând mărturiile ucrainenilor vorbitori de limbă rusă din estul Ucrainei (în special de la Herson până la Harkov via Mariupol), este uşor de observat că evaluează situaţia la fel ca vorbitorii de ucraineană. Aşadar, dimensiunea lingvistică nu este decât un pretext folosit de separatişti.