Anti-Europa

„O logică a distrugerii spaţiului european dublată, exact în acest moment, de cea a insecurităţii europene în faţa unei posibile crize majore a aprovizionării cu gaz din Rusia.”

Se profilează, deja public, scenariul celei mai mari probleme cu care urmează să se confrunte Uniunea Europeană în viitorul imediat: naşterea unui naţionalism exacerbat, violent, şovin, xenofob, antisemit, intolerant şi populist. Are un nume generic: euroscepticismul.

Are o certă reprezentare importantă naţională în mai multe ţări europene şi este reprezentat de aproximativ 130 de europarlamentari la nivelul Parlamentului European.

Am mai vorbit despre toate acestea, important acum este însă să ne punem întrebarea cui foloseşte acest nou trend politic, ce care se bazează pe dorinţa de a face tot ce este posibil, cât mai rapid, pentru dispariţia UE? Cine este direct interesat de explozia celei mai mari şi mai puternice pieţe interne a lumii şi, implicit, de ieşirea completă din joc a unuia dintre marii actori ai scenei politice mondiale?

Cred că răspunsul logic îi găsim în formarea, la graniţele noastre estice, a unei noi structuri, copiată în oglindă după cea a UE: Uniunea Eurasiatică, începută,acum prin Uniunea vamală şi cu ambiţia de a reuni treptat toate piese esenţiale ale fostei URSS într-un bloc coerent de putere economică, politică şi militară. Drept urmare, conform unei gândiri strategice vechi de când lumea, se caută punctele vulnerabile ale adversarului şi se maximizează focarele interne de tensiune, se alimentează vocile şi demersurile critice, sunt favorizaţi actorii disensiunii şi revoltei.

Partidele eurosceptice sunt calul troian al unei mişcări extrem de interesante şi de ample de implantare a unui adevărat sistem ofensiv de non-valori europene care, odată amplasat în interiorul structurilor existente, să poată difuza cât mai public mesajul primar: UE este falită, politicile sale sunt falimentare, nu există lideri autentici, trebuie urgent să revenim la autarhia naţională, să nu depindem decât de noi înşine. O logică a distrugerii spaţiului european dublată, exact în acest moment, de cea a insecurităţii europene în faţa unei posibile crize majore a aprovizionării cu gaz din Rusia.

Cine are dreptate?

Economic vorbind, este absolut limpede că o explozie majoră  a pieţei europene sau/şi dezintegrarea ei ar avea urmări catastrofale pentru echilibrului economic global, exact aşa cum s-ar întîmpla şi în cazul dispariţiei monedei euro. Dar nu este un scenariu absolut imposibil şi, într-un asemenea caz de situaţie extremă, aşa cum s-a întâmplat mereu în istorie, favorizate vor fi ţările sau regiunile care se vor putea prevala de resursele lor naturale, baza de supravieţuire în caz de catastrofă şi soluţia de relansare pentru o prezumabilă acţiune ofensivă.

Pe plan politic, apariţia unui euroscepticism ofensiv este justificată de două elemente. Primul este nevoia Federaţiei Ruse de a câştiga timp şi susţinere ideologică internă pentru constituitrea Uniunii Euroasiatice. Al doilea este nevoia de a da un răspuns de tip destructiv intern în spaţiul UE care să întârzie cât mai mult sau, dacă este posibil, chiar să mineze semnarea Tratului de liber-schimb cu SUA , cel care ar deschide vaste perspective reale de cooperare economică şi, mai ales, de transferuri tehnologice. Deschizând Europei şi posibilitatea de a reduce dependenţa sa actuală faţă de importul de gaze din Rusia...

Pe planul deciziilor strategice europene, violenţa anti-europeană mai are o motivaţie imediată: discuţiile de acum de la Bruxelles asupra planulului de acţiune al viitoarei Comisii Europene ce va fi condusă de unul dintre cei mai convinşi adepţi ai federalismului european. Fiind previzibilă o încercare de consolidare şi dezoltare a spaţiilor europene comune.

Dintre acestea, două atrag atenţia în mod deosebit. 

Prima este necesitatea de a găsi un răspuns comun la dependenţa energetică a UE.

Acesta este contextul problematic în care prioritatea majoră de tip strategic a noii Comisii Europene urmează a fi crearea cât mai rapidă a mai demult propusei Pieţe Energetice Comune,  în acest moment lucrându-se la întărirea mecanismelor de urgenţă în aprovizionarea cu gaze şi capacităţilor de stocare precum şi la un  plan de perspectivă privind securitatea energetică ce va fi discutat la Summitul din luna octombrie. Totul în perspectiva neliniştitoare a nevoii de a avea pregătit un răspuns practic la posibile întreruperi a livrării gazelor naturale de către Rusia, în contextul dezvoltărilor atât de fluide ale crizei ucrainiene. Numai că recentele evenimente au arătat liderilor europeni că a trecut demult timpul discuţiilor şi că o asemenea Piaţă Energetică Comună este singura soluţie eficientă pentru a putea dispune de mijloacele de acţiune la nivel continental.

A doua temă  - şi ea justificând pe deplin brusca revitalizare, la comandă, a grupurilor eurosceptice – este Summitul din această toamnă al NATO care urmează să reechilibreze mesajul de până acum al Alianţei, reintroducând în ecuaţie multe elemente de răspuns direct la deteriorarea sistuaţiei de securitate de la graniţa de est, prin relocalizarea unor capacităţi militare permanente. Cu decizii care să consolideze spaţiul de securitate european, iar aici lucrurile mai au o dimensiune complementară. Aceasta fiind a doua mare prioritate a noii Comisii Europene: trecerea la faza următoare, de implementare, a politicii comune de apărare şi securitate şi , în primul rând, a proiectului de unificare a capacităţilor industriei de apărare.

Numai şi aceste două mari mize pot să justifice atacul major al euroscepticilor, disperarea cu care se opun acum oricărei încercări de consolidare a unui sistem din care, de altfel, trag toate beneficiile materiale posibile. Căci, în definitiv, ei nu fac decât să ridice ameninţarea distrugerii, fără a oferi soluţiii. Sau, o altă soluţie decât cea imposibilă în această lume globalizată, de retragere în spatele unor graniţe ermetice.

Acesta este noul anarhism al lumii contemporane, reluând în termenii realităţilor contemporane, toată seria mesajelor care au construit atmosfera premergătoare celui de-Al Doilea Război Mondial. Şi, exact ca atunci, alegerile se polarizează pe măsură ce evenimentele restrâng lista opţiunilor. Până la urmă, însă, putem alege chiar să ignorăm lecţiile istoriei mai vechi sau mai recente, uitând că adevăratul război a început întotdeauna prin unul al propagandei.

Iar gestul europarlamentarilor eurosceptici care s-au întorc cu spatele în momentul când s-a intonat Imnul Europei este un avertisment grav. Cel formulat corect de europarlamentarul Marine Le Pen: atenţie, doamnelor şi domnilor, între zidurile acestei incinte a început să bată un vânt nou!

Aşa este. Depinde şi ce furtună anunţă.