Peste 40% din japonezii tineri sunt virgini: populaţia ţării s-a redus cu un milion de oameni în ultimii cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Japnia FOTO 123 RF

Institutul Naţional al Populaţiei din Japonia avertizează că peste 40% din adulţii japonezi nu îşi încep viaţa sexuală înainte de 34 de ani, iar majoritatea adulţilor nu se implică într-o relaţie până la aceeaşi vârstă, în timp ce populaţia ţării s-a redus cu până la un milion de oameni în ultimii cinci ani, scrie Russia Today.

Potrivit studiului, 42% din bărbaţii japonezi cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani sunt virgini. Acelaşi lucru este valabil pentru 44,2% din femeile japoneze din categoria de vârstă 18-34 de ani.

Acest trend din societatea japoneză s-a accentuat de la ultimul studiu care a vizat viaţa sexuală a tinerilor japonezi, în timp ce populaţia arhipelagului s-a redus cu un milion de oameni în ultimii cinci ani.

În 2010, 36,2% dintre japonezi nu şi-au început viaţa sexuală înainte de 34 de ani, acelaşi lucru fiind valabil pentru 38,7% dintre femei.

Mai mult, acest trend nu pare că se va schimba prea curând, având în vedere că 70% din tinerii japonezi nu sunt implicaţi într-o relaţie, iar acelaşi lucru se aplică în cazul a 60% din femeile japoneze cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani.

Cercetătorii japonezi avertizează că acest trend va avea un impact negativ asupra populaţiei ţării. 

Până la 90% din japonezii intervievaţi au susţinut că nu se grăbesc să-şi întemeieze o familie.

În realizarea studiului au participat 8.754 de persoane şi 6.598 de cupluri căsătorite din Japonia. 

Pe lângă numărul mare de adulţi care nu şi-au început viaţa sexuală, cercetătorii au descoperit o rata a natalităţii extrem de redusă. 

Populaţia Japoniei este în prezent de 127,1 milioane de locuitori. Însă, cercetătorii susţin că populaţia ar putea să ajungă la 83 de milioane până în 2100.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite