X Factor sub acoperire: solistul Carla’s Dreams ar putea face parte din juriu
0
Solistul Carla’s Dreams se poate alătura echipei emisiunii X Factor şi poate să marcheze o premieră de televiziune, potrivit celor mai recente zvonuri.
Solistul trupei Carla’s Dreams ar putea intra în juriul show-ului X Factor, de la Antena 1, tabloidul „Libertatea“ scriind că acesta ar fi acceptat oferta postului. În aceste condiţii, solistul trupei din Republica Moldova s-ar alătura celor trei vedete deja existente la masa juriului emisiuii, Delia, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică Jr.
Solistul Carla’s Dreams ar fi acceptat să-şi facă debutul în televiziune în echipa X Factor în rolul celui de-al patrulea membru al juriului şi ar fi semnat şi contractul cu Antena 1, arată aceaşi sursă citată. Astfel, Antena 1 înregistrează, pe de o parte, un succes notabil în ceea ce priveşte capitalul de imagine al personajului şi, pe de altă parte, o premieră - artistul moldovean devenind primul jurat fără chip.
Trupa Carla's Dreams a întrerupt recent concertul pe care îl susţinea într-un mall din Piatra Neamţ după ce mai multor persoane, inclusiv copii, li s-a făcut rău din cauza temperaturii „imposibil de suportat“. Mai mult, artiştii au depus plângere la Poliţie, revenind cu un mesaj în care subliniază că ancheta este în desfăşurare.
Cântăreţii s-au declarat bucuroşi că au reuşit să atragă atenţia asupra faptului că normele de securitate sunt extrem de importante atunci când vine vorba de organizarea unui eveniment. De asemenea, Carla's Dreams a anunţat că a reprogramat concertul din Piatra Neamţ pentru data de 26 iunie. Mesajul acestora, aici.
Caravana X Factor a parcurs România în căutare de noi cântăreţi nedescoperiţi. Andrei Leonte, Tudor Turcu, Florin Ristei, Adina Răducanu şi Florin Răduţă sunt cei cinci mari câştigători de până acum ai concursului, care, în urma participării la emisiune şi-au găsit locul lor în industria muzicală. „X Factor“ continuă cu un nou sezon oferind altor români oportunitatea de a-şi schimba destinul.