Discovery intră din nou în grila RCS&RDS. Ce alte canale vor mai fi disponibile pentru abonaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
RCS & RDS va introduce în grila de televiziune canalele Eurosport, Discovery şi TLC
RCS & RDS va introduce în grila de televiziune canalele Eurosport, Discovery şi TLC

Abonaţii RCS&RDS vor putea urmări competiţii sportive premium disponibile exclusiv pe Eurosport 1 şi Eurosport 2, precum şi programe documentare difuzate de Discovery Channel şi TLC, după ce grupul a semnat un parteneriat extins cu Discovery România.

Companiile RCS & RDS şi Discovery România anunţă încheierea unui parteneriat extins, menit să ofere telespectatorilor acces la conţinut premium disponibil pe canalele Eurosport 1, Eurosport 2, Discovery Channel şi TLC, acestea fiind disponibile în grila TV de cablu analogic şi digital, cât şi pe satelit, în pachetul de bază pe care reţeaua îl oferă clienţilor. 

RCS & RDS va introduce în grila de televiziune Digi TV canalele Discovery Channel, TLC, E! Entertainment HD, versiunea HD a canalului HBO2 şi Cinemax2.

Abonaţii RCS & RDS vor putea urmări pe Eurosport unele dintre cele mai importante competiţii sportive la nivel mondial, precum Premier League, Moto GP, toate cele patru turnee de tenis Grand Slam şi următoarele Jocuri Olimpice.

Începând din ianuarie 2017, abonaţii RCS & RDS se vor bucura şi de cele mai bune programe documentare, precum „Maşini pe alese“, „Supravieţuire extremă“ cu Ed Stafford şi „Insula“ lui Bear Grylls pe Discovery Channel, şi „Regele cofetarilor“, „Rochia perfectă“ şi „Cazuri medicale şocante“ pe TLC.

Victoria Davies, VP Country Manager Discovery Networks Europa Centrala şi de Est, a subliniat avantajele pe care noul acord le aduce telespectatorilor din România: „Suntem extrem de încântaţi să anunţăm parteneriatul extins cu RCS&RDS pentru distribuţia unora dintre cele mai îndrăgite canale pe care le transmitem în România. Este încă o dovadă a angajamentului faţă de fanii noştri – acela de a oferi conţinut relevant, de cea mai înaltă calitate, unui număr cât mai mare de români, pe mai multe ecrane ca oricând.“

Serghei Bulgac, Director General şi Preşedinte RCS & RDS, a adăugat: „Ne bucură foarte mult extinderea parteneriatului încheiat cu Discovery România, noile canale acoperind nevoile şi preferinţele clienţilor noştri. RCS & RDS este constant preocupat să dezvolte conţinutul de programe TV pentru a oferi clienţilor informaţii şi divertisment de calitate, o alternativă de a petrece timpul liber alături de familie.“

Discovery Channel este brandul de televiziune cu plată cu cea mai vastă distribuţie la nivel global, disponibil unui număr de peste 500 milioane de telespectatori din întreaga lume şi dedicat creării de conţinut documentar.

Eurosport este principalul canal sportiv în Europa şi gazda transmisiunilor Jocurilor Olimpice, dar şi ale turneelor de tenis de Grand Slam, ciclismului şi sporturilor de iarnă. Canalele Eurosport 1 si Eurosport 2 beneficiază de un număr total de 236 milioane de abonaţi în 93 de ţări din Europa, regiunea Asia Pacific, Africa şi Orientul Mijlociu.

TLC este televiziunea de divertisment şi programe documentare dedicate femeilor, disponibilă unui numar de aproape 400 milioane de abonaţi la nivel global. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite