„Ce spun românii“, varianta de vară: game-show-ul este prezentat într-un nou format la cererea fanilor
0Începând de luni, 25 iulie, de la ora 16:00, game show-ul „Ce spun românii“ le va aduce telespectatorilor o serie de ediţii speciale de vară, vesele, colorate şi pline de surprize.
Fiecare echipă va fi alcătuită din câte cinci concurenţi, care au în comun aceeaşi pasiune sau meserie. Echipele vor lupta în cele şase runde ale fiecărei emisiuni pentru premii în bani, dar şi în runda fulger pentru premiul ediţiei. Jandarmi, rezervişti militari, bancheri, dansatori, majorete, baschetbalişti, taximetrişti, traducători, barmani sau animatori se vor distra în platoul emisiunii şi vor lupta în fiecare ediţie, de luni până vineri, pentru premiile puse în joc.
Concurenţii vor încerca să ghicească cele mai populare răspunsuri ale unor întrebări adresate anterior unui eşantion format din 100 de persoane, se vor distra împreună cu gazda emisiunii, Cabral, şi vor pleca acasă cu bani.
„Peste vară avem nişte noutăţi simpatice, căldura ne schimbă compoziţia aluatului: jucăm cu grupuri de câte cinci persoane! Facem asta pentru a le răspunde celor care ne-au scris şi ne-au spus că-şi doresc foarte mult să joace, dar că cei din familie sunt prea timizi. Aşa că ne-am organizat şi am format echipe cristalizate pe profesii, hobby-uri sau zone georgrafice. E distracţie mare, sunt câteva ediţii care au alt ritm decât cele de până acum. Dar rămânem una dintre cele mai cuminţi şi elegante emisiuni de la noi, jucăm în continuare între prieteni şi sper să reuşim să fim în continuare la fel de zăpăciţi“, a spus Cabral.
Telespectatorii pot urmări cele mai amuzante grupuri, care îi vor încânta cu răspunsuri surprinzătoare şi multă voie bună, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 16:00, numai la Pro TV.