Ce noutăţi pregăteşte Netflix pentru luna septembrie VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filme precum „Întâi l-au omorât pe tata“ şi „Our souls at night“, serialul „Gotham“, dar şi documentarele „Whitney: Can I be me“ şi „Gaga: Five foot two globally“ se numără printre noutăţile platformei Netflix în luna septembrie.

Filme

Drama „Întâi l-au omorât pe tata/ First They Killed My Father: A Daughter of Cambodia Remembers“, regizată de Angelina Jolie, cu Sveng Socheata şi Phoeung Kompheak în distribuţie, va fi disponibilă pe platforma Netflix pentru descărcare începând din 15 septembrie. Lungmetrajul este o adaptare a volumului de memorii omonim semnat de Loung Ung şi descrie o poveste de război – genocidul Kmerilor Roşii, relatată din perspectiva unui copil, potrivit Netflix România. 

Filmul „Our Souls at Night“, în care Jane Fonda şi Robert Redford se reîntâlnesc pe ecran, într-o poveste de iubire, la 50 de ani distanţă de la apariţia lor în „Desculţ în parc/ Barefoot in the Park“, va avea premiera pe Netflix pe 29 septembrie. Filmul a fost adaptat după romanul lui Kent Haruf, „The Fault in Our Stars“, de scenariştii Scott Neustadter şi Michael H. Weber. În această producţie Jane Fonda o interpretează pe Addie Moore, o văduvă dintr-un mic oraş din Colorado care se îndrăgosteşte de Louis Waters (jucat de Redford), vecinul ei văduv.

Seriale

O altă noutate a lunii septembrie pe platforma Netflix este serialul „Gotham“, care va fi disponibil de la 1 septembrie, cu cele trei sezoane lansate până în prezent. Serialul prezintă povestea care dezvăluie originile celor mai importanţi răufăcători şi justiţiari (Batman) ai DC Comics, dezvăluind un întreg nou capitol care nu a mai fost povestit până acum. Produs şi scris de Bruno Heller, care a contribuit şi la serialele „The Mentalist“ şi „Rome“, „Gotham“ urmăreşte ascensiunea unui poliţist şi lupta pe care o duce acesta într-un oraş periculos şi corupt, precum şi evoluţia celui ce avea să devină cel mai popular supererou din timpurile noastre, potrivit cinemagia.ro.

Între alte noutăţi care vor fi disponibile pe platforma Netflix de la 1 septembrie se numără serialul „A fost odată ca niciodată“, sezoanele 1 – 6, şi cel de-al treilea sezon din serialul „Narcos“.

În prima parte a lunii septembrie vor fi disponibile şi producţii precum cel de-al doilea sezon din „The Expanse“ (8 septembrie), dar şi cel de-al treilea sezon al serialului „Străina“, care va apărea în fiecare luni, din 11 septembrie.

Alte noutăţi din oferta lunii septembrie pe platforma Netflix sunt „Jerry before Seinfeld“, din 19 septembrie, episoade noi din „Fuller house“, din 22 septembrie, „Star Trek: Discovery“, episoade din primul sezon, în fiecare luni, începând din 25 septembrie, episoade noi din cel de-al doilea sezon al serialului „Designated survivor“, în fiecare joi, din 28 septembrie, precum şi cel de-al treilea sezon din „Rick and Morty“, începând din 6 septembrie.

Documentare

Documentarul „Whitney: Can I be me“, dedicat cântăreţei Whitney Houston, va fi disponibil pe platforma Netflix începând din 3 septembrie, iar documentarul „Gaga: Five foot two globally“ va fi disponibil începând din 22 septembrie.

Filme



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite