L'Wren Scott i-a lăsat o avere de 9 milioane de dolari lui Mick Jagger

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Designerul de modă L’Wren Scott, care s-a sinucis săptămâna trecută, i-a lăsat întreaga avere, estimată la nouă milioane de dolari, rockerului Mick Jagger, alături de care şi-a petrecut ultimii 13 ani, relatează „New York Post“.

În ciuda speculaţiilor conform cărora Scott s-ar fi sinucis din cauza problemelor financiare, aceasta i-a lăsat solistului trupei The Rolling Stones, Mick Jagger, o avere de nouă milioane de dolari. 

Fostul model, ale cărei funeralii au avut loc ieri într-o ceremonie restrânsă, a lăsat un testament simplu prin care cerea ca toate bijuteriile, hainele, maşinile şi celelalte bunuri să fie lăsate lui Michael Phillip Jagger, scrie „New York Post“.

Documentele obţinute de „New York Post“ arată că L'Wren Scott deţinea un apartmaent în Manhattan în valoare de opt milioane de dolari şi alte bunuri în valoare de un milion de dolari.

Apreciata creatoare de modă nu mai vorbise cu cu sora ei mai mare, Jane Shane, de şase ani, iar în testament Scott a ţinut să precizeze că nu doreşte ca membrii familiei să primească vreun ban, scrie revista „Page Six“.

L'Wren Scott, în vârstă de 49 de ani, s-a sinucis pe 17 martie, spânzurându-se în apartamentul ei de lux din New York. Fost manechin profesionist, L'Wren Scott, care nu a lăsat în urmă niciun bilet pentru a-şi explica gestul, avea o relaţie cu Mick Jagger din anul 2001.

Solistul trupei The Rolling Stones nu a mai apărut în public de la anunţul decesului partenerei sale de viaţă.

 

 

 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite