Justin Bieber îşi cere scuze după ce a făcut o remarcă rasistă
0La scurt timp după ce o înregistare cu Justin Bieber spunând o glumă rasistă a ajuns pe internet, artistul a admis greşeala comisă şi şi-a prezentat scuzele prin intermediul unei postări făcute pe contul personal de Twitter.
În filmare, postată pe site-ul tabloidului „The Sun“, cântăreţul canadian apare, alături de un grup de prieteni, şi, în ciuda avertizărilor cameramanului, care se pot auzi pe fundal, Bieber face o glumă ofensatoare la adresa persoanelor de culoare.
Potrivit independent.co.uk, înregistarea face parte din documentarul despre Justin Bieber „Never Say Never“, din 2010, însă partea cu pricina nu a fost tăiată la montaj.
Cântăreţul, în vârstă de 21 de ani, s-a scuzat pe motiv că filmarea este de acum cinci ani, de pe vremea când era un puşti „nechibzuit şi imatur“.
Într-o postare făcută pe Twitter, Justin mărturiseşte:
„Copil fiind, nu înţelegeam puterea anumitor cuvinte şi nici modul în care ele pot răni oamenii. Am crezut că este în regulă să tot spun glume sau cuvinte ofensatoare, dar nu am realizat atunci că nu este amuzant şi că, de fapt, eu trăiam în ignoranţă. Mulţumită familiei şi prietenilor mei, am crescut învâţând din greşelile mele, iar acum vă cer scuze pentru tot ceea ce am făcut greşit. Acum, că aceste greşesli au fost făcute publice, trebuie să vă cer scuze, din nou, tuturor celor pe care i-am jignit. Îmi pare foarte rău. Cunosc oameni din diverse culturi, iar prietenia lor este foarte importantă pentru mine şi îmi pare rău dacă am supărat sau am rănit pe cineva cu vorbele mele copilăreşti şi de neiertat. Eram un copil atunci, dar acum sunt un bărbat care ştie ce resposnabilităţi are faţă de lume şi nu voi mai face aceleaşi greşeli. Nu există loc pentru ignoranţă în soietatea în care trăim şi sper ca acum, că mi-am admis greşelile, să nu le repete şi alţii. M-am gândit mult şi bine la ceea ce ar trebui să fac şi cred că a spune adevărul este mereu cea mai cea bună soluţie. Acum cinci ani am făcut o gafă nechibzuită şi imatură şi le sunt foarte recunoscător celor care mi-au fost aproape şi m-au ajutat să învăţ din greşeli. Încă o dată...îmi pare foarte rau.“
După nenumăratele probleme avute cu legea, de-a lungul timpului, controversatul cântăreţ canadian a încercat să-şi răscumpere greşelile. În luna mai, în cadrul unui eveniment caritabil, Bieber a făcut o donaţie de jumătate de milion de dolari unei fundaţii americane care luptă contra SIDA.
Justin Biber, care a fost arestat la începutul acestui an, este hotărât să-şi revină. Potrivit unei surse din anturajul vedetei, acesta „face un efort să se înconjoare doar de oameni care au o influenţă pozitivă asupra lui“.