Aproape 3.000 de asistenţi şi lectori universitari fără titlu de doctor ar putea fi concediaţi de la 1 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 3.000 de asistenţi şi lectori trebuie să părăsească sistemul universitar, de la 1 octombrie, pentru că n-au obţinut titlul de doctor în ultimii patru ani, după cum prevede Legea Educaţiei. Totuşi, ministrul va cere în şedinţa de Guvern de miercuri o nouă prelungire a termenului pentru aceste cadre didactice, a precizat Răzvan Teodorescu, preşedintele Consiliului Rectorilor.

„Conform legii, în data de 30 septembrie, din păcate, aceia dintre cei care compun acest grup de 4.500 de colegi care nu au reuşit să susţină tezele de doctorat în intervalul ianuarie-septembrie 2015, vor fi nevoiţi, conform legii, care nu este întotdeauna în coerenţă cu dorinţa de dezvoltare şi uneori nici cu logica, să părăsească sistemul. Şi este vorba despre aproape 3.000 de colegi", a afirmat Cîmpeanu, citat de Agerpres.

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a adăugat că la nivel naţional, la începutul anului 2010 existau 66% cadre didactice cu titlu de doctor, iar la începutul anului 2015 erau 80% cadre didactice titulare cu titlu de doctor şi 4.500 fără titlu de doctor. Ministrul a subliniat faptul că în condiţiile în care se înregistrează o scădere a numărului de cadre didactice tinere din universităţi, de la 30% la nivel naţional în 2010, la 17% la începutul anului 2015, „ieşirea din sistem a acestor tineri colegi fără titlu de doctor va afecta şi mai mult proporţia cadrelor didactice tinere ce activează în învăţământul superior şi asta, în ultimă instanţă, dacă nu găsim soluţii, şi nu este uşor de găsit, va afecta dezvoltarea în ansamblu a învăţământului superior din România".

„Dar, începând cu ziua de 1 octombrie ne putem mândri cu un procent de 100% cadre didactice titulare cu titlu de doctor, pentru că toţi cei care nu vor avea acest titlu vor părăsi sistemul. Dar oare la ce ne va folosi că avem 100% cadre didactice care deţin titlu de doctor", a conchis ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Medicina şi IT-ul, printre cele mai afectate domenii

Legea Educaţiei publicată în februarie 2011 spune că toate cadrele didactice din sistemul superior de învăţământ au termen de patru ani să obţină titlul de doctor pentru a putea rămâne în sistem. Termenul, care a expirat în luna februarie a acestui an, a mai fost prelungit o dată, prin OUG, până la 1 octombrie.

„În cei patru ani, o mare parte din aceste cadre didactice au obţinut titlul de doctor, au mai rămas aproape 3.000 din cele 23.000 de cadre didactice. Sunt universităţi care vor avea probleme pe partea resursei umane şi sunt universităţi care se vor descurca”, a declarat Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

El a mai menţionat că cele mai multe situaţii de acest fel se regăsesc în sânul universităţilor de medicină şi farmacie şi la universităţile vocaţionale, dar şi în sectorul IT. Totuşi, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, există doar 4-5 cazuri de cadre didactice afectate de această reglementare, potrivit rectorului Ioanel Sinescu.

„În cazul universităţii noastre, cei care sunt deja doctoranzi vor fi angajaţi pe perioadă determinată până la finalizarea studiilor şi dacă vor obţine titlul de doctor, se va încheia un nou contract de muncă”, a precizat Sinescu.

O nouă prelungire intră în şedinţa de Guvern

Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Rectorilor susţine că se fac toate eforturile pentru evitarea acestor concedieri.

„Din fericire, acest termen se va prelungi până în septembrie 2016, se va discuta în şedinţa de Guvern de miercuri. Astfel de probleme trădează deficienţele majore din Legea Educaţiei”, a declarat Răzvan Teodorescu, rector al Universităţii de Agronomie şi preşedinte al Consiliului Rectorilor. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite