Există un secret al calităţii în învăţământ?

Tot mai des, în ultimii ani, ne întrebăm, aproape retoric, de ce a scăzut calitatea învăţământului în România, în general, dar mai ales a celui superior? Majoritatea părerilor, avizate desigur, arată că răul în domeniul educaţiei are extracţie de natură financiară, că profesorii ar fi motivaţi să subperformeze datorită salariilor mici.

Desigur, ar exista şi cauze secundare, mai degrabă contextuale, care ţin de instabilitate şi lipsă de coerenţă în zona deciziei politice, ori de psihologia poporului român, atât de viu comentată şi analizată, în spirit autocritic, de mai bine de 100 de ani.

Ne-am propus să vă oferim şi o altă perspectivă, venită din partea unui om care experimentează în România un alt sistem de educaţie, vădit mai performant decât al nostru, este vorba de cel britanic. Vorbim cu directorul Colegiului Nautic Român, conf.dr. Stelian Cojocaru, cel care răspunde direct de organizarea şi desfăşurarea, în România, a anului I din cadrul programelor universitare de marină, de ofiţer de marină comercială, mai exact, acreditate în Anglia.

În primul rând, domnule Cojocaru, cum funcţionează acest colegiu, în România?

S.C.: Recrutăm studenţi care vor să devină ofiţer de marină comercială cu brevet britanic şi le oferim anul I de studii în România, în Colegiul Nautic Român din Constanţa, scutindu-i astfel de cheltuielile mai mari pe care le-ar avea dacă ar studia acest an în Anglia. După finalizarea anului I, studenţii pleacă în Anglia şi fac anul al II-lea la cel mai vechi colegiu naval al Angliei, Tyne Coast College. După ce termină anul al II-lea, studenţii intră într-un program de un an de practică la bordul navelor comerciale, după care dau examen de brevet cu Autoritatea Maritimă a Angliei şi obţin un brevet britanic de ofiţer, punte sau electromecanic, după cum au optat iniţial.

Este de la sine înţeles că anul I în România se desfăşoară după regulile colegiului britanic.

S.C.: Colegiul Nautic Român este singurul satelit european al unui colegiu naval englez. Suntem, în termeni tehnici, o franşiză a sistemului englez de educaţie de marină. Contractul semnat în 2016 cu Tyne Coast College ne obligă să respectăm absolut toate regulile lor, astfel ca studenţii noştri să facă anul I în România exact în aceleaşi condiţii ca cei care fac anul I în colegiul englez, în Anglia.

Cum reuşiţi să realizaţi acest lucru?

S.C.: Aplicăm, din 2016, procedurile pe care Tyne Coast College ni le-a impus. După 2 ani, putem spune că ne-am acomodat în bună măsură cu sistemul britanic de educaţie.

Domnule Cojocaru, este sistemul britanic de educaţie mai performant decât cel românesc?

S.C.: Înainte de a înfiinţa Colegiul Nautic Român am fost şeful catedrei de navigaţie din Academia Navală, unde am predat aproape 15 ani. Am predat un an şi la Universitatea Maritimă, deci cunosc în bună măsură sistemul românesc de învăţământ superior, în special pe cel de marină. Da, sistemul britanic de educaţie este mai bun decât sistemul românesc de educaţie pentru că vrea să fie mai bun. În opinia mea, bazată pe această experienţă unică în România, modelul calităţii în învăţământul superior se aplică la orice scară, inclusiv la nivelul unui singur student. După ce am înfiinţat Colegiul Nautic Român, în anul 2010, am fost întrebat de multe ori dacă studenţii colegiului nostru sunt mai buni decât studenţii universităţilor de marină din România. Răspunsul este simplu: un student este bun în măsura în care vrea el să fie de bun. Aceeaşi matrice se scalează şi la nivel sistemic: oamenii care conduc sistemul britanic de învăţământ de marină vor ca acesta să fie cel mai bun din lume, iar în opinia mea chiar reuşesc.

Cu alte cuvinte, banii influenţează calitatea?

S.C.: Sigur că da, însă într-un sistem sănătos de educaţie politica poate face ca banul să aibă un impact secundar. Sistemul britanic de educaţie se bazează pe taxe de studii foarte mari, care trebuie plătite de studenţi, oferind astfel universităţilor resurse rezonabile care să susţină nivelul de calitate impus de sistem. Cei care conduc, la ei, acest sistem oferă însă un program de finanţare pentru studenţi, altfel ar avea, probabil, sălile de curs aproape goale. Important de menţionat este faptul că studenţii români care intră în anul I în Colegiul Nautic Român au garantat accesul la acest program de finanţare pentru anul II din Anglia. Revenind la influenţa banilor asupra calităţii: sistemul britanic a eliminat premisa financiară prin programul de finanţare de care vorbeam, care are un nume sugestiv, ”Student Finance”, la care studenţii noştri români pot apela, în mod garantat. Studenţii noştri returnează sumele împrumutate prin programul Student Finance după ce se angajează pe baza brevetului de ofiţer, începând cu anul fiscal în care au căştigat peste 21.500 de lire. Ratele medii lunare de rambursare sunt aproximativ 75 de lire, mai mult decât acceptabil pentru un ofiţer care cîştigă minimum 2.500 de euro pe lună.

Şi totuşi, care este cauza principală a atingerii şi menţinerii standardului de învăţământ, atât de ridicat, în cazul Angliei?

S.C.: Proceduri aprobate, aplicate cu toleranţă zero. Eu asta am simţit până acum. Restul argumentelor sunt, în opinia mea, secundare şi au tentă uşor sentimentală, referindu-mă la cultură, tradiţie, mentalităţi şi psihologii.

Vorbiţi-ne despre proceduri... Ce conţin? De ce sunt atât de speciale? În fond şi în România totul este procedurat.

S.C.: Şi eu am zâmbit la început, eram convins că le-am văzut şi le ştiu pe toate. Aşa este, în România nu se mai face nimic neprocedurat de multă vreme. Totuşi, diferenţa dintre calitatea engleză şi cea românească, în educaţie, o face evaluarea studenţilor şi o să vedeţi imediat de ce. Există un sistem distinct, laborios, de verificare şi validare a modului în care sunt evaluaţi studenţii. Astfel: nu există mai mult de 5-6 discipline pe semestru; toate disciplinele sunt relevante, în sensul că formează cel puţin o competenţă (se elimină astfel disciplinele-gunoi); fiecare disciplină este împărţită în 4 sferturi (grupări tematice subordonate aceluiaşi grup de obiective) iar studentul dă examen la fiecare sfert, în săptămâna imediat următoare predării; studentul care nu ia nici a 3-a oară o evaluare, rămâne repetent; subiectele de examen se creează de către titularul de curs dar sunt verificate de mâna a 2-a, care semnează un formular în acest sens; este interzis ca titularul de curs să asiste la examenele susţinute de studenţi la disciplina sa; lucrările se corectează de către 2 corectori independenţi, după o grilă detaliată, validată la rândul ei, iar studentul completează un formular de feedback vis a vis de nota primită, care nu este de la 0 la 10 ci de la 0 la 100.

Cum se poate verifica modul de aplicare a acestei proceduri?

S.C.: Colegiul Nautic Român a fost auditat recent, pe 18-20 iunie, de autoritatea maritimă a Angliei. Reprezentanţii autorităţii engleze dau examen cu studenţii noştri, cu subiecte alese din manualul de curs. Se compară notele obţinute la acest test cu cele obţinute pe timpul anului. Se merge până la testarea profesorilor. În plus, se verifică absolut toate înregistrările din timpul anului, inclusiv prezenţa, care trebuie să fie de minimum 90%. Nu în ultimul rând, au loc discuţii confidenţiale cu studenţii. Evaluarea profesorilor este distinctă.

Se văd rezultatele acestui sistem?

S.C.: În puţine cuvinte, sistemul descris mai sus întrerupe lanţul compromisurilor care s-ar putea naşte, inevitabil de altfel,  între profesor şi student. Profesorul rămâne cu sarcina de a preda şi apoi de a corecta prima mână. Nemaiputând participa la examen, acesta nu mai poate gira niciun fel de aranjament. Nu spun că este infailibil, dar este un sistem coerent care se aplică şi care se verifică anual, cu perseverenţă şi exactitate. Toleranţa zero de care pomeneam se referă nu numai la studenţi, care se exmatriculează în cazul depăşirii pragului de absenţe, dar şi la instituţii, care pot pierde dreptul de a mai organiza programe britanice, dacă se constată deficienţele majore.

După doi ani în România, aceste programe britanice produc efecte pe care acum le putem măsura. La noi vin tineri, băieţi şi fete, care îşi doresc o diplomă de studii şi un brevet  de ofiţer - ambele britanice – care cântăresc în lumea maritimă mult mai mult decât cele româneşti, îmi pare rău să o spun dar acesta este adevărul. Le oferim un sistem de educaţie bine reglementat, cu reguli simple şi clare, cu o evoluţie predictibilă şi nu în ultimul rând cu angajabilitate directă în flota comercilă engleză. Unii se sperie de taxe, însă este un motiv fals, căci - aşa cum am arătat - românii pot accesa programul Student Finance. Alţii se tem că nu vor face faţă, dar şi acesta este un motiv fals cât timp studenţii vin la noi hotărâţi să înveţe pe bune o meserie.

Care sunt, în concluzie, elementele care ar putea ajuta la redresarea învăţământul românesc?

S.C.: Referindu-mă doar la cel de marină, pe care îl cunosc, aş începe cu impunerea prezenţei. România este, cred, singura ţară din lume care acceptă la examenul de acordare a brevetului de ofiţer absolvenţi ai formelor cu frecvenţă redusă, adică fără control al frecvenţei. Cel puţin în Anglia, nu există aşa ceva, se miră când aud că în România se poate şi întreabă: ”Te-ai urca într-un avion pilotat de unul care a trecut pe la şcoală doar de 2 ori pe an?” Aş adăuga necesitatea creării unui fond suveran, că tot se fac comentarii acum pe această temă, care să fie destinat sprijinirii educaţiei, sub formă de împrumut cu dobândă mică, având un termen de graţie de 4 ani. Nu în ultimul rând, aş reanaliza libertatea studentului de a promova în anii superiori cu restanţe din anii inferiori.

Ce îi sfătuiţi pe tinerii care nu au ales încă o facultate?

S.C.: I-aş include şi pe cei care au absolvit o facultate şi nu au loc de muncă sau lucrează în posturi sub-calificate. Îi îndemn să procedeze pragmatic, să facă un program scurt de 2 ani, cu predare în limba engleză, focalizat pe competenţe practice, să iasă ofiţeri cu un salariu de debut de 2-3 mii de euro pe lună, iar apoi chiar pot să îşi aleagă ce vor să facă, sunt auto-sustenabili. Majoritatea îşi chinuie părinţii 4-6 ani în diverse facultăţi teoretice, după care se pierd realmente în economia României, care nu le oferă aproape nimic. M-aş bucura ca cei tineri să înţeleagă faptul că piaţa maritimă este ofertantă, însă doar pentru cei care au o pregătire serioasă, vorbesc perfect engleza tehnică şi au o atitudine de profesionist. Nu îi îndemnăm pe români să părăsească România, însă îi putem realmente ajuta  să lucreze pe nave britanice, cu brevet şi diplomă britanice, să revină mereu acasă, după fiecare voiaj, cu mândria unui profesionist din elita shipping-ului mondial.