Vânătoarea de genii care au abandonat şcoala

Academia informatică „42“, din Franţa, este o instituţie construită în afara normelor tradiţionale, fără profesori, ci cu „organizatori prietenoşi“, care poartă tricouri şi nu cravate.

Nu se tem că ar putea rămâne fără serviciu, sunt printre puţinii care nu doar că speră, dar şi primesc măriri salariale consistente în fiecare an, au oricând la dispoziţie varianta unui job şi mai bun, şi mai bine plătit. Chiar şi în România au la început de carieră salarii bune, de multe sute de euro, iar mai târziu, de câteva mii. Iată de ce mulţi tineri visează o carieră în conceperea, scrierea şi dezvoltarea de programe informatice. Pe scurt, în IT.

Noul El Dorado, oricât ar putea să pară de suprinzător, nu este un vis urmărit doar de tinerii români, ci şi de cei din Occident. Marea problemă e că educaţia formală, adică şcoala, în toate formele ei, inclusiv universitare, rareori reuşeşte să ţină pasul cu evoluţia tehnologiei. Iată de ce un absolvent de facultate informatică se poate trezi că bună parte din informaţiile primite la cursuri sunt deja depăşite la absolvirea facultăţii.

Or, un puşti cu real talent la informatică, dar fără interes pentru literatură şi discipline umaniste în general, ratează intrarea în Universitate pentru că în liceu a tocit prea puţin aceste materii, s-a jucat prea mult la calculator şi a picat Bacalaureatul. Din nou, nu doar în România.

„Steve Jobs de Franţa“

Cu aceste idei în minte şi ţinând cont de sărăcia de candidaţi competenţi pe piaţa muncii hiperspecializată a softiştilor, magnatul francez Xavier Niel (46 de ani) a deschis nonconformista academie informatică „42“, ale cărei „şedinţe“, căci „cursuri“ probabil nu li s-ar putea spune, au început pe 18 noiembrie.

Posesor al unei diplome de liceu şi al unei averi de aproximativ 6 miliarde de euro, Xavier Niel, comparat adeseori cu Steve Jobs în presa franceză, a schimbat felul în care se făceau afacerile în industria telecomunicaţiilor. Iar acum vrea să facă acelaşi lucru cu educaţia superioară, cel puţin din acest domeniu. Pentru a înfiinţa „42“ a investit 70 de milioane de euro din banii săi personali.

La „42“ nu sunt profesori, ci „organizatori prietenoşi“, care poartă tricouri şi nu cravate; nu sunt nici cursuri ori seminarii, ci doar proiecte de grup. Nu ai nevoie de diplome ca să intri, sunt acceptaţi şi cei care au abandonat liceul; nici de bani – educaţia e gratuită la „42“; nici măcar să ştii programare dinainte nu este obligatoriu. Totul e să ai între 18 şi 30 de ani, să fii în mod real interesat şi să fii prezent în clădirea fostă industrială, acum renovată, de la marginea Parisului gri, care înconjoară Parisul luminilor, pe care îl ştiu turiştii.

Teste logice online

Noua academie încalcă toate normele sistemului de învăţământ tradiţional, dar lui Xavier Niel, al 10-lea francez după mărimea averii sale (potrivit „Le Parisien“, care citează cifre din 2013), nu-i pasă. El se află într-o vânătoare de talente, oferind şanse celor pe care tocmai sistemul educaţional i-a trădat, din punctul său de vedere.

„În fiecare an, aproximativ 60.000 de tineri părăsesc şcoala fără niciun fel de calificări. Printre ei pot exista câteva mii care se nasc cu o formă particulară de logică şi care vor să realizeze ceva în viaţă. Pe aceştia îi căutăm şi vrem să le dăm şansa de a se urca în ascensorul social“, a explicat Niel într-un interviu publicat în „Le Parisien“.

Ceea ce nu înseamnă că admiterea e una facilă: într-o primă etapă, viitorii studenţi trebuie să susţină mai multe ore de teste logice online. O întrebare tipică e de „completare a literei după model: 7 (S), 11 (O), 15 (Q), 20 (V), 30 (?)“. Cei care au răspuns „T“ (prima literă a cuvântului „trente“, „treizeci“ în franceză) au primit acces în „Piscină“, un fel de tabără de pregătire şi admitere, ţinută în fosta clădire industrială de la marginea Parisului, „decorată“ de la parter până la ultimul etaj cu prosoapele candidaţilor, puse la uscat pe balustrade.

Căci sesiunile de exerciţii, lungi uneori şi de 12-16 ore, le lasă timp studenţilor doar pentru duş şi câteva ore de somn la faţa locului, pe saltele gonflabile şi din neopren, instalate în sălile alăturate celor cu calculatoarele. „O pregătire demnă de puşcaşii marini, numai că în domeniul informatic“, se arată chiar pe site-ul academiei, 42.fr.

Zeci de mii de candidaţi

Puterea exemplului propriu (Niel şi-a construit averea ca fondator al unuia din serviciile Minitel, precursor al Internetului şi, mai apoi, al primelor reţele de telefonie mobilă în Franţa, este, în prezent, coproprietar al ziarului „Le Monde“) îi atrage ca un magnet pe toţi cei care cred în forţele lor, dar n-au reuşit după reţeta tradiţională.

Din aprilie, când a fost lansată ideea, 70.000 de cereri de admitere au venit din toate colţurile Franţei. Dintre candidaţi, 3.000 au intrat în „Piscină“, în trei valuri de admitere a câte o lună, pentru ca, în cele din urmă, 1.000 de aleşi să rămână în şcoală pentru a studia gratuit timp de trei ani tainele programării.

Ce vor învăţa ei? Într-un interviu publicat în septembrie de cotidianul „Le Parisien“, Xavier Niel crede că răspunsul e evident: „În primul rând, cum să abordezi o problemă, cum să-i găseşti soluţia“. Programarea e, în acelaşi timp, în opinia sa, la fel de simplă precum plecatul în vacanţă: „Începi prin a-ţi face valiza, a pune benzină în rezervorul maşinii şi a verifica dacă ai încuiat bine uşa casei, pentru a te putea bucura apoi de câteva zile senine“.

Directorul „42“, Nicolas Sadirac (45 de ani), el însuşi o vedetă a lumii informatice (a spart site-ul premierului Franţei în 2000 pentru a-i dovedi vulnerabilitatea), argumentează că, în general, studenţii francezi învaţă reguli specifice pentru situaţii specifice. „Problema este“, a explicat el, într-un articol publicat zilele trecute în „The New York Times“, „că atunci când ai nevoie să inventezi soluţii noi, asta e pur şi simplu o catastrofă“. Iar afirmaţia îi aparţine unui om care a absolvit UCLA şi Stanford în Statele Unite, dar şi Şcoala pentru Informatică Avansată şi Înalta Şcoală pentru Studii Comerciale (HEC) din Franţa. 

Fără diplomă recunoscută

Ce vor obţine studenţii „42“ la finele celor trei ani de pregătire: o diplomă deocamdată nerecunoscută de statul francez, dar şi, după cum Niel şi Sadirac le „garantează“ tinerilor, cel puţin patru-cinci propuneri de angajare cu un salariu de cel puţin 40.000 de euro pe an sau chiar dublu, dacă propunerile de job vin din SUA.

Absenţa unei diplome valabile nici nu-i interesează pe cei care cred în metodele fondatorilor şcolii. Când intră în clădirea „42“, Niel e întâmpinat ca un star rock, cu aplauze, urlete şi fluierături.

Richard, 24 de ani, cu părul vopsit blond, rămas la „42“ din timpul primei „Piscine“, din iulie, a povestit pentru „France Info“ ce-i ţine acolo pe el şi pe alţii asemenea lui: „E săptămâna de 90 de ore de lucru, dormim câte opt ore o dată la trei zile, dar este extraordinar! Suntem cu toţii la fel, în sfârşit printre oameni care au aceleaşi interese, cu care avem ce discuta... E paradisul!“.

Sébastien Sayad, 22 de ani, spune la rândul său că a renunţat la şcoală la 16 ani, pentru a munci în domeniul comercial, apoi în construcţii, deşi calculatoarele „erau viaţa lui“. „Am vrut să mă întorc la şcoală, pentru a deveni programator, dar nu aveam decât opţiunea unor universităţi scumpe... Din fericire, a apărut «42», iar tot ce am făcut aici în ultimele luni, învăţarea doar prin calculator, proiectele în care am făcut schimb de idei, toate astea mi-au plăcut. Nu-mi pasă că diploma nu este recunoscută. Reputaţia şcolii va fi suficientă. După aceea, aş vrea să îmi creez propria companie şi să fac aplicaţii pentru Google Glass. Va fi grozav!“

Criticii proiectului: „Naiv“

Unii educatori numesc întreg conceptul „42“ drept „naiv“. „Nu e destul să le oferi studenţilor reţete“, spune Pierre Baylet, unul din şefii Institutului de Telecomunicaţii „Mines-Telecom“. „Trebuie să-i înveţi şi cum să gătească!“, afirmă Baylet.

Marc Neveu, profesor de calcul şi lider al unuia din cele mai importante sindicate universitare, spune că „metoda «42» e mioapă“. „Absolvenţii se vor dovedi cu siguranţă scriitori de cod talentaţi, dar nişa pentru care se pregătesc ei s-ar putea să nu existe pentru totdeauna.“

Unii oficiali, preocupaţi de starea economică a Franţei, găsesc că „iniţiativa e totuşi bine-venită“. Fleur
Pellerin, ministru pentru Întreprinderile Mici şi Sectorul Digital, spune că „există o cerere uriaşă de personal calificat în acest domeniu, iar «42» se potriveşte la fix cu modul în care trebuie să fie formaţi azi tinerii, pentru o economie digitalizată“.

„Sunt oameni care ne întreabă: «Dar de ce nu colaboraţi cu Ministerul Educaţiei?»“, relatează la rândul său Xavier Niel pentru „The New York Times“. „Ei bine“, dă tot el răspunsul, „depinde dacă vrei sau nu ca ideea să funcţioneze“.

Ministerul Educaţiei Superioare din Franţa a refuzat până acum să reacţioneze oficial cu privire la apariţia noii Academii. Dar reprezentanţii ai sistemului recunosc public că universităţile existente nu reuşesc să-şi instruiască studenţii la nivelul cererilor de pe piaţa muncii, că presa are dreptate când numeşte în derâdere instituţiile tradiţionale drept „fabrici de şomeri“. Iar statisticile oficiale arată că în ciuda unei rate a şomajului de 11%, în Franţa există peste 60.000 de locuri de muncă libere în domeniul informatic.

„Bobocii“ au găsit o soluţie pentru Apple

Poate avea succes o astfel de iniţiativă? Sceptici sau încrezători, toţi cei care comentează apariţia „42“, sunt de acord că doar în câţiva ani putem afla. Primele semne sunt însă cât se poate de încurajatoare.

Mai multe pagini de internet ale fanilor companiei Apple au remarcat că faimoasa companie le-a mulţumit „bobocilor de la «42»“ pentru că au găsit soluţia pentru corectarea unei erori de securitate a celui mai nou sistem de operare Mountain Lion (care echipează computerele şi serverele Macintosh). ;

De unde vine numele

Pentru cei mai mulţi, numărul 42 e la fel ca oricare altul. Romanul SF „Ghidul autostopistului galactic“ al lui Douglas Adams, lectură obligatorie pentru orice pasionat de computere, proclamă însă numărul 42 drept „răspunsul la întrebarea fundamentală a Vieţii, Universului şi tot ce mai e“.