Urgenţele şedinţelor cu părinţii

Sumele totale pe care părinţii le scot din buzunar la începutul de an şcolar ajung de la câteva sute la câteva milioane de lei vechi.

După începerea şcolii şi terminarea spectacolelor ieftine şi proaste ale politicienilor români aflaţi în campanie, activitatea educaţională din şcoli a intrat în „normal”, aşa cum se întâmplă de mai mulţi ani încoace. Pe lângă problemele interne ale şcolilor, unde cadrele didactice încearcă să treacă peste brambureala instituţionalizată din învăţământ şi să-şi facă treaba, au început convocările urgente la şedinţele cu părinţii.

Urgenţe date mereu de marile probleme de logistică, întreţinere, pază, administrative ale şcolilor, probleme aflate în responsabilitatea administraţiilor locale de care aparţin, dar sunt transferate o parte din ele, ca de obicei, pe bugetele părinţilor, care susţin şcoala „gratuită” a statului. Începând de la clanţe, uşi, ferestre, mobilier, reparaţii diverse, perdele, flori în ghiveci, calculatoare, consumabile (cretă, hârtie, toner etc.), atenţii, până la pază şi securitate, învăţământul de stat românesc este finanţat din buzunarele părinţilor de elevi. Başca uniformele deloc ieftine, acolo unde există.

Adunate sumele totale ajung de la câteva sute la câteva milioane de lei vechi, bani strict necesari pentru finanţarea şcolii „gratuite” a copiilor noştri.

Pe lângă aceste „flecuşteţe” vitale fără de care şcoala nu merge normal, şedinţele cu părinţii sunt necesare şi pentru completarea manualelor din programă cu tot felul de culegeri şi caiete speciale, ”recomandate” de profesori, învăţători şi preoţi, care ”nu sunt obligatorii”, dar fără de ele nu se poate învăţa eficient la o materie sau alta!

Astfel, pe lângă fondurile clasei, şcolii, care evident, nu sunt legale dar sunt constituite permanent sub o formă sau alta, părinţii bagă adânc mâna în buzunare pentru „recomandările” cadrelor didactice. Iar costul acestor auxiliare, caiete speciale, culegeri sau alte tipărituri de gen, nu sunt deloc de neglijat, începând de la 10 RON pentru cea mai ieftină „recomandare„ şi ajungând chiar la 50 RON/bucata ori chiar mai mult în anumite cazuri. Editurile cu „recomandări” au preţuri destul de piperate, mizând pe faptul că elevii sunt îndrumaţi pentru binele lor să facă aceste achiziţii, cu toate că unele sunt complet inutile.

De exemplu, eu unul nu înţeleg de ce este nevoie de un caiet special la materia opţională Religie, când profesorul preot, student, suplinitor, ce o fi el acolo pus să predea acest curs, nici măcar nu predă cum trebuie ceea ce este în manual?! La fel, la alte materii: română, matematică în special şi altele, elevii sunt încărcaţi cu alte culegeri şi auxiliare cumpărate din banii părinţilor. Acestea încarcă inutil programa dar şi ghiozdanele elevilor, devenind un fel de saci cu pietre căraţi în spate la şi de la şcoală spre casă, punându-le sănătatea în pericol. Mai mult, astfel de auxiliare sunt aruncate la sfârşitul anului şcolar, deoarece nu mai sunt folositoare, nu pot fi lăsate nici măcar copiilor din clasa următoare, pentru că editurile şi profesorii au grijă ca anul şcolar următor să ceară altele.

De altfel, pe internet s-a format un adevărat comerţ cu manuale, culegeri şi caiete speciale, unde, în special vând şi cumpără elevii de clasele a XI-a şi a XII-a, care nu primesc nici un fel de cărţi gratuite de la stat, ci trebuie să şi le cumpere singuri, învăţământul la acest nivel nemaifiind obligatoriu.

Pe de altă parte, nemaivorbind de asigurarea condiţiilor necesare învăţământului obligatoriu de către stat, din toate punctele de vedere administrative, logistice şi cele care ţin de programă şi necesarul de cadre didactice, începutul de an şcolar după aproape două săptămâni de la debut, înregistrează şi „grija” autorităţilor îndrituite pentru punerea în practică a Programului „Cornul şi laptele”.

Cum probabil administraţiile locale care ar fi trebuit să se ocupe de contractele privind acest program, l-au auzit pe premierul Victor Ponta declarând că mulţi elevi n-ar mai avea nevoie de corn şi lapte în şcoli, edilii nu s-au grăbit să mai asigure aceste alimente şcolarilor. La ora aceasta, în multe unităţi de învăţământ din România lipsesc cornul şi laptele, cu toate că încă de la iniţierea acestui program, de guvernul Năstase, s-au făcut afaceri babane privind atribuirea contractelor de livrare a alimentelor respective.

Pe lângă deficitul de cadre didactice, învăţământul românesc se confruntă şi în acest an cu o altă mare problemă care nu pare să-şi mai găsească rezolvarea, lipsa asistenţei medicale în şcoli. Dacă în prezent, foarte puţine şcoli din România au câte un medic, câte o asistentă, cele mai multe, în special din mediul rural, n-au nici măcar cabinet medical. În perioada aceasta a anului este cu atât mai mare nevoia de asistenţă medicală în învăţământ, cu cât a început sezonul virozelor şi gripelor de tot felul. De fapt, este cunoscut că multe unităţi de învăţământ funcţionează fără avize sanitare, deoarece nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege în acest sens.

Ce fac acum politicienii, edilii, marile personalităţi politice care invadaseră şcolile la început de an, dând declaraţii diverse, în funcţie de interese, fără nici o legătură cu şcoala? Ce fac aceşti responsabili pentru a rezolva concret problemele acute, imediate din sistemul de învăţământ? Cum sunt rezolvate urgenţele şcolilor, doar cu şedinţe la care sunt chemaţi părinţii să scoată bani din buzunar şi prin cârpeli de conjunctură?

Am văzut în ultimii ani că s-au înfiinţat tot felul de asociaţii, organizaţii neguvernamentale ale părinţilor care să ajute la bunul mers al educaţiei, dar care sunt de fapt un fel de paravane de strâns bani sub diverse forme.

N-am văzut şi nici n-am auzit de o iniţiativă, un demers al părinţilor de şcolari care să ceară socoteală autorităţilor îndrituite, în special administraţiilor locale dar şi Ministerului Educaţiei Naţionale, să pună presiune pe acestea pentru asigurarea condiţiior normale, decente de desfăşurare a procesului de învăţământ.

Se stă doar cu mâna întinsă la părinţii de şcolari.

În acest timp, aflăm câtă şpagă, mită, milioane de euro sau dolari sau dat/primit pentru informatizarea sistemului educaţional din România, câţi demnitari de cel mai înalt rang sunt acuzaţi de corupţie.

Oare Parlamentul îi va da pe mâna Justiţiei pe cei nouă acuzaţi, miniştri, secretari de stat, să le stabilească vinovăţia şi să-i condamne, dacă este cazul, pentru săvârşirea unor fapte de mare corupţie? Vor răspunde în faţa legii eminenţele foştilor miniştrii ai Învăţământului, Ecaterina Andronescu şi Daniel Funeriu, vor fi judecaţi ceilalţi acuzaţi pentru care s-a solicitat ridicarea imunităţii parlamentare?