„Ni s-a cerut să ne luăm handicapatul şi să plecăm din şcoală“ - confesiunea mamei unui copil cu ADHD

Mai mulţi părinţi vorbesc despre cum sunt trataţi copiii atipici în şcoală. FOTO: additude.com

În România anilor 2019 o fetiţă de doar 5 ani care suferă de autism a fost ascunsă de educatoarea sa pentru ca la inspecţie să „iasă bine”, iar unui părinte al cărui copil suferă de ADHD i s-a spus să-şi ia handicapatul şi să plece acasă. „Dascăli care în loc să îi înveţe pe copii iubirea... le predau ura şi batjocura”, reclamă părinţii.

O fetiţă în vârstă de 5 ani, din Bucureşti, care suferă de autism, a fost ascunsă de educatoare într-o altă clasă, alături de alţi doi copii, în timpul unei inspecţii. 

S-a întâmplat la Grădiniţa 42 din sectorul 1 al Capitalei, miercurea trecută, în timpul unei inspecţii pe care directoarea unităţii şi educatoarea au pregătit-o intens pentru ca totul să iasă bine. Totul a ieşit însă la lumină după ce mătuşa copilei a postat povestea pe pagina ei de Facebook.

„Tamara are 5 ani, este inteligentă, ştie alfabetul, spune poezii, pictează, vorbeşte engleză, are fantezie. Nu este un copil-problemă, nu este agresivă. Tamara merge la terapie, face progrese şi are însoţitor. Deci educatoarea nu trebuie să depună vreun efort în plus. Ca şi alţi copii diagnosticaţi cu TSA (tuburări de spectru autist - n.r.), are sindrom hiperkinetic şi probleme de PR, ca să spun aşa”, a scris mătuşa fetiţei.

Mama Tamarei a încercat să stea de vorbă cu educatoarea pentru a afla de ce trebuie ascunsă fetiţa ei în timpul inspecţiei. Discuţia a avut loc pe aplicaţia whatsapp. 

Mama: „Am înţeles că miercuri merge în altă grupă doar ea?!” / Educatoare: „Vor mai fi şi alţi copii (2-3 în cazul în care vor fi prezenţi) şi vor sta cu domnişoara Andreea” / Mama: „Dar ce se întâmplă? De ce doar ei sunt duşi în altă parte?”/ Educatoare: „Pentru că avem inspecţie” / Mama: „Şi ei sunt uscăturile şi trebuie ascunşi? Am înţeles. Nicio etică. Dacă adulţii discriminează copiii, colegii lor au exemplu de urmat. Trist!”, a fost dialogul dintre mamă şi educatoarea Tamarei. Mătuşa Tamarei susţine că mămica şi-a căutat dreptatea la directoara grădiniţei, care, ca răspuns, a insultat-o pe fetiţa de 5 ani şi pe mama acesteia: „Doamnă, ascultaţi-mă pe mine, faceţi toate analizele şi faceţi altul”. 

VAL DE ANCHETE

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în acest caz. „Analizăm speţa sub aspectul săvârşirii unei posibile fapte de discriminare, cu privire la accesul la educaţie în condiţii egale, şi la o posibilă încălcare a demnităţii umane a copiilor mutaţi din grupă pe perioada inspecţiei pe criteriu de dizabilitate”, a precizat Csaba Asztalos, preşedintele CNCD.

Şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti va ancheta acest caz. „Inspectoratul Şcolar s-a autosesizat dat fiind că vorbim despre o încălcare gravă a Legii Educaţiei. Nu este niciun motiv plauzibil pentru care directoarea şi educatoarea să o fi ascuns pe fetiţă. Din contră, orice cadru didactic care integrează copiii cu dizabilităţi este văzut foarte bine de inspectori”, a declarat Marian Banu, reprezentantul Inspectoratului Şcolar din Bucureşti. Potrivit acestuia, instituţia pe care o reprezintă va cere grădiniţei să constituie o comisie la nivelul unităţii de învăţământ care va analiza situaţia, iar apoi aceasta va trimite rezultatele către Inspectoratul Şcolar. Dacă autoritatea nu va fi lămurită de raport, aceasta va declanşa propria anchetă. 

ACEŞTI COPII AR TREBUI  PUŞI ÎN VALOARE

De altfel, specialiştii atrag atenţia că un astfel de comportament discriminatoriu are efecte dezastruoase asupra dezvoltării armonioase a oricărui copil, iar dacă profesorii îi discriminează pe copiii cu CES (cerinţe educaţionale speciale), atunci şi elevii vor învăţa să facă la fel, atrag atenţia psihologii. Psihoterapeutul Andreea Talmazan spune că integrarea copiilor cu CES în şcolile de masă este posibilă, fiind nevoie doar de deschidere şi de puţin mai mult efort din partea profesorilor. „Este nevoie să le explicăm copiilor că cei cu CES sunt diferiţi, dar şi ei sunt tot copii, iar părinţii copiilor tipici să fie mai deschişi la minte faţă de cei cu nevoi speciale”, a explicat aceasta.

La rândul ei, psihologul Mirela Bârsăşteanu atrage atenţia că aceşti copii ar trebui puşi în valoare. Eu am cazuri de copii cu ADHD şi autism, care 

s-au integrat frumos în şcoala de masă, datorită profesorilor care i-au tratat normal, ca şi pe ceilalţi copii. „Este important să ştim cum le gestionăm comportamentul copiilor cu CES”, spune expertul. ;

Un dascăl care predă ura şi batjocura

Cazul Tamarei nu este însă singular. Şi alţi părinţi se confruntă cu discriminarea copiilor lor în şcoală, consideraţi elevi-problemă. Aurelia Osmanaj, mama unei fetiţe cu autism, a povestit pentru „Adevărul” despre lupta cu sistemul de educaţie din România.

„Am fost invitată la prima şedinţă cu părinţii şi pusă efectiv la zid de către educatoare şi de către toţi ceilalţi părinţi. Există un fel de regie ca să spun aşa în grădiniţele şi în şcolile din ţara noastră, dascălul alege calea cea mai simplă, mai întâi caută aliaţi printre ceilalţi părinţi, explică acestora că acel copil e diferit şi poate afecta echilibrul copiilor lor, iar odată convinşi de acest lucru se organizează şedinţa, eşti invitat şi zeci de voci îţi aruncă reproşuri, vorbe grele, te acuză şi te alungă, îţi cer să pleci! Am renunţat atunci... Eram la început de drum şi pur şi simplu am imaginat că doar am nimerit într-o clasă şi în braţele unei educatoare fără dragoste reală pentru copii, şi atunci doar am tăcut şi am plâns. Apoi am retras copilul de acolo. Şi mai cred că am greşit, trebuia să nu renunţ. Pentru că de acolo am mers la clasa pregătitoare, un an mai târziu, şi am avut parte de acelaşi tratament”, a povestit Aurelia experienţa prin care a trecut cu fetiţa ei Adelina, în vârstă de 11 ani.

Cazul Adelinei este cu atât mai dramatic cu cât sora ei mai mică era martora batjocurii venite chiar din partea profesoarei. „Plecam de acasă cu doi copii de mână, pentru că Adelina are o soră cu un an mai mică şi le-am înscris în aceeaşi clasă tocmai pentru a avea un suport pe plus. Plecam cu doi copii de mână de acasă şi în maxim o oră reveneam cu unul înapoi, cu cel diagnosticat cu autism. Ne alunga efectiv învăţatoarea. Copilul înţelegea totul, conştientiza că este marginalizat, mă întreba pe drum «de ce doamna mea mă pedepseşte?» Nu ştiam ce să îi răspund. Celălalt copil rămânea la şcoală şi uneori îmi povestea cum doamna învăţătoare le vorbea copiilor despre Adelina, le spunea că ea are «probleme cu ceasul» şi le indica zona capului iar în clasă se iscau chicote de râs. Vă daţi seama? Un dascăl care în loc să îi înveţe pe copii iubirea... le preda ura şi batjocura. Sora Adelinei suferea la şcoală, iar ea acasă.” 

Ni s-a cerut să ne luăm handicapatul şi să plecăm din şcoală

Annemarie-Helen povesteşte şi ea cum băiatul ei, Emi, a fost discriminat încă din clasa pregătitoare. „Este greu în şcoala de masă pentru Emi, care are CES (ADHD). A fost greu în clasa pregătitoare, când ni s-a cerut să ne luăm handicapatul şi să plecăm din şcoală.”

Mămica spune că şcoala te poate respinge sau te poate adopta. Dacă te adoptă din milă, face excese: ori marginalizează copilul, ori îi dă doar note mari pentru că este cuminte. „Copiilor cu CES li se dă să facă un proiect, pe care îl face de fapt părintele şi copilul ia note 10. Dar de fapt, părinţii îşi doresc nu note mari, care nu reflectă cunoştiinţele reale ci vor pregătirea copiilor lor pentru a deveni adulţi independenţi”, spune Annemarie-Helen. 

Programă adaptată, număr mai mic de elevi la clasă, pregătirea profesorilor ar fi câteva dintre soluţii

Problema este una sistemică, atrag atenţia părinţii. Deşi decidenţii declară că susţin integrarea fiecărui copil în şcoală, în practică, aceasta se transpune într-o simplă acceptare a elevilor, nefiind o integrare reală. Soluţii  ar fi dar ele trebuie integrate tot sistemic.

„Legea spune că elevii cu CES beneficiază de programă diferenţiată dar practic, cum faci? Cât tai din materie? Cine îl ajută pe profesor? Cine îi dă voie să facă asta? Şi cine îi învaţă pe copii, cine le explică elevilor tipici despre cum sunt copiii cu CES, pentru că acestora li se pare că cei cu CES, care nu au nicio dizabilitate vizibilă sunt favorizaţi de către profesori”, spune Annemari-Helen. 

Aşadar, schimbările ar trebui să înceapă de la curriculum şcolar şi programele-cadru. Numărul elevilor dintr-o clasă ar trebui să fie mai mic, programa să fie mai aerisită, astfel încât să le fie uşor şi elevilor tipici şi celor cu CES, care au un ritm mai lent de procesare a informaţiei şi care nu pot memora informaţii multe şi complicate.

Părinţii spun că profesorii sunt neputincioşi şi nu pot fi blamaţi, ei având nevoie de suport, formare şi motivare continue. „Profesorii au fost transformaţi în conţopişti. Nu este vina lor. Au obligaţia să facă hârtii adminsitrative şi sunt depăşiţi, nu le mai rămâne timp pentru o predare de calitate”, spune Annemari-Helen. 

 „Este nevoie de fiinţe umane care vor să facă această meserie pentru a educa şi forma oameni adevăraţi, nu pentru a refuza şi a marginaliza tot ce nu li se potriveşte lor”, adaugă Aurelia. 

Copiii cu autism, ADHD sau retard mintal se adaptează greu la învăţământul de masă. Unii rămân corijenţi/ repetenţi pentru că nu se pot adapta, unii sunt trecuţi clasa pentru că stau cuminţi la ore, iar alţii merg la şcoală doar în perioada când se dau extemporale şi teze. E o izolare fizică şi la nivel emoţional. 

Părinţii consideră că informarea este o cheie în diminuarea discursului plin de ură şi al discriminării la adresa copiilor cu CES. „Cred că nu este suficient să vorbim despre planuri-cadru şi materie ci să ne îndreptăm către oameni: cum sprijinim cadrele didactice să lucreze cu copiii atipici, cine lucrează cu comitetul de părinţi şi  cine lucrează cu clasa la ora de dirigenţie? Integrarea copiilor cu CES se face incluzând toţi actorii din educaţie”, susţine Anne-Mari Helen.