Din cei 250.000 de analfabeţi câţi are România în acest moment, 40.000 sunt femei de etnie romă. Femeile rome reprezintă grupul cel mai ameninţat de analfabetism din ţara noastră. Asta pentru că de la 11-12 ani, unele dintre ele sunt măritate. Pe bani mulţi sau pe o nimica toată, numai ca familiile să scape de o gură în plus la masă, pentru profit sau din cauza unei cutume care trebuia demult depăşită.

Avem două veşti. Una bună şi una rea. Vestea bună se numeşte Claudia. Vestea rea este Camelia.

Claudia are 17 ani şi este elevă în clasa a XI-a a Liceului Pedagogic din Slobozia (Ialomiţa). La prima vedere este o adolescentă ca oricare alta. Dar Claudia este o excepţie de la regulă. S-a născut la Făcăeni, un sat din Ialomiţa, într-o familie de romi cu un tată alcoolic şi bolnav psihic şi o mamă care a fugit de acasă pe când fata avea câteva luni. A fost crescută de bunici. S-a obişnuit cu certurile şi ţipetele: „Dacă în casă nu era ceartă mă simţeam ciudat. Adică… de ce nu se mai ceartă? Ăla era mediul meu şi când ei se certau eu îmi scriam şi îmi făceam temele. Şi acum, dacă sunt într-o cameră în care vorbeşte un sigur om, eu nu pot să învăţ. Dar dacă sunt mai mulţi care vorbesc, atunci mă pot concentra mai bine”, spune Claudia.

Când s-a pus problema să meargă la liceu, ai ei au dat înapoi: “N-avem bani să te ţinem”. A intrat, însă, cu medie mare la Liceul Pedagogic din Slobozia (9,16), iar performanţa ei a atras atenţia ONG-urilor pentru romi din judeţ, care i-au acordat o bursă. Vara trecută, Claudia a vândut îngheţată de la 10 dimineaţa la 10 seara ca să strângă bani pentru a merge la Bucureşti. Vrea să vadă cum e un curs la Facultatea de Istorie: “Mă gândesc să dau la Istorie, dar aş vrea să văd cum se desfăşoară un curs, ca să ştiu dacă e pentru mine. Poate că nu îmi place şi atunci trebuie să mă orientez spre altceva”, spune ea.

Claudia ştie ce vrea: să fie profesoară de istorie, chiar dacă salariile profesorilor sunt mici: “Dacă nu îmi vor ajunge banii, voi mai face şi altceva în paralel”. Va preda la o şcoală departe de Făcăeni: “Cât mai departe de casă. Am o repulsie pentru tot ce înseamnă acasă”. Va avea copii şi, indiferent ce se va întâmpla, nu-şi va părăsi copiii. Şi îi va îndemna să citească. Printre cărţile ei preferate: Charles Dickens, “Marile speranţe”.

Cazul Cami”

Camelia a fost cea mai bună elevă din câte s-au văzut până acum în Bora, cartierul de romi al Sloboziei, despărţit de oraş printr-un râu. Anul ăsta, Cami a terminat clasa a IV-a, la şcoala din mijlocul Borei. Învăţătoarea Elisabeta Beciu îşi aminteşte: „Făcea nişte analize gramaticale de rămâneai uluit!”.

În primăvara acestui an, părinţii Cameliei au început să colporteze prin sat că ei emigrează în Italia. Motiv pentru care nu au mai înscris-o pe fată în clasa a V-a. Au ţinut-o una şi bună că pleacă azi, pleacă mâine, până a început să se lase toamnă şi au venit la primărie cu jalba pentru bonuri de lemne.

„Când o s-o înscrieţi pe Cami în clasa a V-a, atunci o să primiţi şi lemne pentru iarnă. Şi nu era vorba că plecaţi în Italia?” – s-a răstit învăţătoarea la părinţii fetei. (n.r. - învăţătoarea e şi consilier local, fotoliu din care împarte şi lemnele de foc)

Adevărul este că această Cami e deşteaptă, dar spre ghinionul ei e şi frumoasă. „Categoric, părinţii o vor mărita cât de curând pentru că vor câştiga foarte mulţi bani pe ea. Pentru că, încă, la noi în cartier se mai vând fetele. De la clasa a V-a se pot căsători”, spune învăţătoarea. A V-a înseamnă 11 ani!

 
 

Zece ani de la nunta regală

În urmă cu 10 ani, aderarea României la Uniunea Europeană era îngreunată de nunta fiicei regelui Ciobă. Ana Maria Cioabă, în vârstă de 12 ani, era măritată forţat cu un tânăr de 15 ani. Raportorul Uniunii Europene, Emma Nicholson a criticat public autorităţile de la Bucureşti, cerând anularea nunţii până în momentul în care ambii miri aveau să împlinească vârsta majoratului. Până la urmă, nunta avut loc, romii invocând tradiţia de sute de ani a nunţilor dintre minori.

Fetiţele sunt vândute mai ieftin în localităţile din Ialomiţa. Dar bani frumoşi se iau atunci când ele sunt date la măritat departe de casă. Iar Cami, se pare, ar urma să fie măritată tocmai pe la Galaţi. „Sunt bani de ordinul zecilor de milioane de lei vechi. Nu ştiu nici eu exact. Dar... zeci de milioane, că e normal, nu?” spune profesoara. „Pe Cami vor lua bani foarte mulţi. Pentru că ştie toată lumea că e deşteaptă”.

Mergem acasă la Cami. Gresie, faianţă, termopane, curent tras prin liţă de la vecini, tot confortul. Învăţătoarea strigă din drum cât o ţine glasul: „Camiiii! Camiii!”. Nu răspunde nimeni. Iese într-un final bunica fetei, care ne spune cu glas spăşit că aia mică nu vrea să se ducă la şcoală. „De ce?”, se răsteşte învăţătoarea Beciu. „Că i-e frică să vie seara de acolo. Dacă-i e frică? Nu se duce. Nici până colea nu se duce. Aşa fricoasă a fost de mică”.

Frica de a merge la şcoală! E şi ăsta un caz în acest colţ de Uniune Europeană. Învăţătoarea îi spune bunicii că e păcat de fată: „Cami putea ajunge învăţătoare ca mine”.

„Se întunecă la 7, mamă! E pericol să meagă noaptea pe drum. Dacă era vară o trimiteam la şcoală, dar aşa, nu”, spune bătrâna.

Un sâmbure de adevăr există şi în această frică. E frica părinţilor, nu a copilei. Frică la gândul că fata ar putea fi furată. Acolo unde se vinde ceva se şi fură.

Ce-i de făcut?

Căsătoriile timpurii fac parte din tradiţia comunităţii de romi căldărari. E o practică veche de sute de ani. Din momentul în care se căsătoresc, fetele renunţă la şcoală, uită şi bruma de carte pe care au învăţat-o şi ajung izolate social. Nu vor avea niciodată slujbe şi vor fi veşnic dependente: de soţi sau de ajutoarele sociale.

În ultimii ani, problema căsătoriilor timpurii s-a diminuat cel puţin acolo unde au pătruns cultele neoprotestante. În alte comunităţi, unde au existat cazuri mediatizate şi intervenţii ale ONG-urilor sau autorităţilor, vârsta de căsătorie a crescut sau romii au învăţat să se ascundă.

Însă pentru această problemă – una dintre cele mai mediatizate – nu există încă o soluţie unică şi cu eficienţă verificată. De la intervenţia instituţiilor de forţă (care să decadă din drepturi părinţii şi să pedepsească abuzurile) până la acţiunile de prevenţie sau din domeniul asistenţei sociale şi protectiei copilului, orice intervenţie trebuie adaptată local.

Pretutindeni însă, pretextul tradiţiei nu trebuie să împiedice legea şi drepturile copilului.

A contribuit (Cristian Delcea)