S-a încheiat înscrierea pentru clasa pregătitoare. 156 de cereri nu au fost admise nici în a doua etapă de înscriere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai puţin de 174.340 de cereri de înscriere pentru clasa pregătitroare au fost admise în cele două etape stabilite de Ministerul Educaţiei. După a doua sesiune de înscrieri, 156 de copii au rămas deocamdată pe dinafară. Între 19 şi 22 aprilie, inspectoratele şcolare judeţene vor soluţiona toate cazurile rămase nerezolvate.

Pe 8 aprilie s-a încheiat a doua etapă de înscrieri pentru clasa pregătitoare, iar rezultatele finale au fost afişate pe 15 aprilie. Asftel, potrivit unei informări a Biroului de presă din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în cea de-a doua etapă de înscriere, au fost admise 7643 de cereri, iar 156 au fost respinse.

”Cererile au fost respinse pentru că nu sunt locuri în şcolile în care s-a optat. Necompletându-se a doua şi a treia opţiune, cererile nu au putut fi admise. Situaţiile se vor rezolva cu siuranţă prin discuţii directe cu părinţii. Se va găsi o formulă prin care copiii să fie înacdraţi”, arată o informare transmisă de către Biroul de presă al MENCŞ pentru Adevărul.

În total în cele două etape de înscriere în clasa pregătitoare  au fost admise 174.340 de cereri de înscriere. 

166.698 de cereri admise în prima etapă

    

Potrivit datelor MENCŞ, în prima etapă au fost 23.475 de cereri de înscriere pentru altă unitate de învăţământ decât cea arondată.Dintre acestea, 1.522 de cereri nu au putut fi admise din cauza lipsei de locuri la şcolile dorite.

”Datele statistice relevă faptul că 99,1% dintre cererile de înscriere în clasa pregătitoare au fost admise, procent în uşoară creştere, comparativ cu anul trecut (98,99%). Astfel, din totalul celor 168.220 de cereri depuse, au fost admise 166.698. Dintre acestea, 143.223 sunt cereri admise pentru şcoala de circumscripţie (142.203 la prima opţiune, respectiv 1.020 la opţiunea de revenire), iar 23.475 pentru altă unitate de învăţământ decât cea arondată. 1.522 de cereri nu au putut fi admise din cauza lipsei de locuri la şcolile dorite, altele decât cele de circumscripţie, iar părinţii/tutorii legali nu au bifat opţiunea de revenire la unitatea de învăţământ arondată iniţial”, arată comunicatul MENCŞ.

Între 19 şi 22 aprilie, inspectoratele şcolare judeţene vor soluţiona toate cazurile rămase nerezolvate după a doua etapă de înscriere.

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite