Noi construim sosele ca în ,,Evul Mediu", în timp ce vesticii testează autostrăzile care vor încărca maşinile electrice. Cât de departe suntem de viitor
0Ţările dezvoltate din Vest şi inclusiv Statele Unite ale Americii au înţeles cel mai bine provocarea viitorului în domeniul transportului pe şosele şi au început deja să testeze şi să construiască autostrăzi şi drumuri de mare viteză care să fie adaptate în special autovehiculelor electrice.
Cel mai nou exemplu în acest sens vine din Marea Britanie, acolo unde autorităţile vor testa şoselele care vor alimenta cu energie automobilele electrice şi pe cele hibride chiar în timp ce acestea se află în mişcare. Testele vor determină cum poate tehnologia din prezent să funcţioneze în mod eficient şi în siguranţă, oferind posibilitatea şoferilor să deţină automobile cu emisii scăzute de dioxid de carbon şi să le confere acestora posibilitatea să circule pe distante lungi fără să fie nevoiţi să se oprească şi să îşi alimenteze automobilul.
Este de aşteptat ca testele să aibă loc pe şoselele private din Regat şi să dureze cel puţin un an şi jumătate, pentru ca ulterior să aibă loc implementarea acestei tehnologii şi pe şoselele publice de mare viteză, pe autostrăzi şi drumuri express.