Mihai Tudose, ministrul Economiei: Trebuie să profităm de situaţia din Grecia şi să întărim parteneriatul cu statul elen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România trebuie să se folosească de situaţia actuală în care se află Grecia pentru a întări parteneriatul cu statul elen, a declarat Mihai Tudose, ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, care apreciază că turismul va contribui la ieşirea grecilor din criză.

„Eu cred că va trebui să folosim, chiar dacă sună mercantil, situaţia din Grecia şi să strângem relaţiile cu Grecia, întărind parteneriatul pe care îl avem cu grecii“, a afirmat Tudose, după ce a participat la o conferinţă organizată de minister împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie a României.

El consideră că turismul în Grecia va funcţiona în continuare, întrucât turismul tradiţional nu a fost bazat nici pe o bancă deschisă, nici pe bancomat.

„Eu nu cred că nu va mai funcţiona turismul în Grecia, turismul acela tradiţional nu a fost bazat nici pe o bancă deschisă, nici pe bancomat. Turismul va funcţiona fără probleme şi cred că va fi unul dintre principalii factori determinanţi în ieşirea Greciei din criză“, a mai spus Tudose, fiind întrebat dacă va fi afectată zona turismului.

Ministrul Economiei apreciază că deocamdată se fac doar speculaţii privind ce se va întâmpla în continuare.

„Este o manifestare democratică a unei ţări (referendumul - n.r.). Lucrurile sunt foarte exacerbate, ca şi cum grecii au stabilit prin referendum dacă mai plătesc sau nu datoriile. Lucrurile nu stau chiar aşa, ei au votat dacă sunt de acord sau nu cu planul propus de către autorităţile financiare internaţionale, aici a fost răspunsul nu. Înţeleg că acum guvernul elen lucrează la altă modalitate de a-şi plăti datoriile“, a completat Tudose.

Cetăţenii greci au votat în proporţie de 61,41% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 38,59% pronunţându-se în favoarea acestora, conform rezultatelor oficiale parţiale.

Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 89,95 la sută din voturi, 61,41 % dintre alegători au respins măsurile economice propuse de Grupul Bruxelles, iar 38,59 % s-au pronunţat în favoarea acestora.

Prezenţa la urne a fost de 62,18 %.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Ministrul grec de Finanţe, Yanis Varoufakis, a anunţat luni dimineaţă că demisionează, la o zi după ce alegătorii greci au respins prin referendum măsurile de austeritate impuse de creditorii internaţionali ai Greciei, potrivit Reuters.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite