Iulie, luna în care creşterea economică se simte în buzunarele românilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reducerea TVA la alimente la 9% a determinat o scădere medie a preţurilor de 11%.
Reducerea TVA la alimente la 9% a determinat o scădere medie a preţurilor de 11%.

Luna iulie a venit cu o serie de surprize plăcute pentru români, care demonstrează că trendul accelerat de creştere economică are efecte concrete în vieţile oamenilor, iar în ciuda scandalurilor politice recente şi a contextului internaţional dificil (conflictul din Ucraina, criza din Grecia), avem parte de stabilitate şi de condiţii prielnice pentru mediul de afaceri.

În primul rând, începând cu data de 1 iulie, am asistat la o ieftinire a medicamentelor cu circa 20% - una dintre cele mai importante măsuri ale anului şi o creştere a salariului minim de la 975 RON la 1.050 RON. De asemenea, după aplicare, reducerea TVA la alimente la 9% a determinat o scădere medie a preţurilor de 11% şi o creştere de 17% a numărului de produse vândute, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Nielsen.

Mai mult, zilele acestea a mai fost adoptat noul Cod Fiscal, care prevede o scădere a cotei generale a TVA de 19%, Parlamentul a decis reintroducerea pensiilor de serviciu pentru militari, poliţişti, jandarmi, pompieri şi alte categorii de oameni din sistem, iar Ministerul Muncii a decis că 300.000 de familii vor primi în continuare ajutoare sociale după ce dublarea alocaţiilor pentru copii nu le mai permitea încadrarea în categoriile vulnerabile.

Un sprijin suplimentar a fost acordat şi familiilor - s-a alocat aproape 500.000 de lei pentru 148 de familii şi persoane singure, în urma unor anchete sociale care au stabilit că există „situaţii deosebite din cauza stării de sănătate sau a altor cauze care pot duce la excluziune socială”. Iar un sprijin de aproape 175 de milioane de euro este negociat în acest moment pentru susţinerea implementării proiectului privind construcţia de locuinţe pentru persoanele / familiile tinere.

Toate aceste decizii au fost posibile doar pentru că România trece printr-o perioadă economică foarte bună, cu creşteri atât la nivelul investiţiilor şi locurilor de muncă, cât şi la nivelul încasărilor la buget, datorită succesului ANAF în lupta împotriva evaziunii fiscale. ANAF a realizat în primul semestru venituri bugetare de 96,07 miliarde de lei, în crestere cu 4,8% faţă de programul bugetat (+4,37 miliarde de lei) şi cu 8,82% (+7,78 miliarde de lei) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, evoluţie susţinută de încasări mai mari la TVA, impozit pe profit şi pe venit. Acest trend pozitiv a creat un spaţiu fiscal suficient de mare pentru reducerea fiscalităţii.

România are în acest moment 10 trimestre de creştere economică din 12 trimestre, un venil de eficienţă de 83%. Sursa este creşterea din domeniile industrie şi al serviciilor, dar şi al construcţiilor. Potrivit estimărilor, cu un an agricol bun România poate să treacă de 4% creştere economică în 2015, iar anul viitor putem spera la un rezultat de circa 5%, din nou printre cele mai mari din UE.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite