Cum să profităm de cea mai simplă formă de export

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea Bârsana FOTO Traian Bădulescu
Mănăstirea Bârsana FOTO Traian Bădulescu

Este evident că orice ţară, pentru a prospera din punct de vedere economic, trebuie să atragă investiţii străine şi să exporte cât mai mult. Asta înseamnă, până la urmă, că vinzi. Cine nu vinde ceva, nu are bani şi nu trăieşte decent. Cu toţii vindem, chiar dacă nu realizăm. Şi când suntem angajaţi, ne vindem timpul şi priceperea.

Exportul implică şi anumite costuri, aferente distribuţiei, inclusiv transportul. Deci, anumite eforturi. Ei bine, există o formă de export unde beneficiarul plăteşte şi nu trebuie să transporţi niciun bun. Dimpotrivă, vine el la tine şi îşi plăteşte transportul. Iar banii intră în ţară şi, în plus, beneficiarii, dacă sunt (şi de obicei sunt) mulţumiţi de produs vor promova partenerul lor de unde au importat produsul, deci le vor face şi PR-ul. Vă veţi întreba: care este această formă de export?

Răspuns: turismul, ca export de servicii. Nu orice formă de turism, ci incoming-ul – aducerea de turişti străini în România. Este bine să încurajăm şi turismul intern – mai precis circulaţia românilor în propria ţară. Aşa ne vom cunoaşte şi noi mai bine ţara şi vom lăsa banii aici. Dar nu poţi opri nici fluxul extern (outgoing)  al românilor, pentru că este normal să îţi deschizi orizonturile, să cunoşti şi alte ţări, alţi oameni, alte civilizaţii. Am fost suficient timp „arestaţi la domiciliu” pe vremea comunismului. Important e ca balanţa să fie pozitivă, să încline în favoarea României, deci să ne intre mai mulţi bani în ţară din turism, decât ne ies.

lacul bicaz foto traian badulescu

Lacul Bicaz Fotografii Traian Bădulescu 

Gradul anual de ocupare în unităţile de cazare este, potrivit Institutului Naţional de Statistică, undeva la 26%. Foarte mic. Câţi români vor mai putea circula în propria ţară pentru a mări acest grad? Nu foarte mulţi. De ce nu umplem hotelurile cu străini?

Mulţi ar spune: România nu e pregătită. Hai să fim serioşi. Dar Nepalul, Kenya, Cuba sau chiar Bulgaria sunt bine pregătite din toate punctele de vedere? Toate aceste ţări au infrastructură rutieră cel mult la fel ca a noastră, dacă nu mai slabă, dar trăiesc bine din turism. Chiar prea bine. Am prieteni care au fost în destinaţii precum Nepal, Tibet (China), Republica Dominicană şi altele... Şi nu au găsit acolo, peste tot, raiul pe pământ. De multe ori, imaginea era peste realitate. Aceste ţări sau regiuni îşi promovează la greu legenda... Noi de ce nu putem să ne promovăm legende sau să le creăm? Altfel, nu vom fi niciodată pregătiţi. Deşi pofta vine mâncând, lucrurile se rezolvă din mers. România are cea mai mare diferenţă din Europa  între gradul de percepţie şi cel de satisfacţie al turiştilor. Mai bine spus, turiştii vin cu inima strânsă şi pleacă surprinşi plăcut, chiar foarte mulţumiţi. Ştiu asta de la cei câţiva touroperatori care se concentrează cu speranţă şi cu încăpăţânare pe aducerea de turişti străini.

bran moeciu foto traian badulescu

Zona rurală Bran - Moeciu 

Turismul de incoming, alături de MICE (industria de evenimente) reprezintă o formă de export, dar constituie şi un factor cultural sau diplomatic excelent. Turiştii mulţumiţi de o destinaţie o vor promova mai departe. România are şansa de a câştiga simplu (nu uşor) bani şi de a se alege cu o imagine mai bună. Bine ar fi ca turismul să devină o dată şi o dată prioritate naţională la nivel practic, şi nu doar teoretic.  Autorităţile publice, atât centrale, cât şi locale, ar trebui să comunice mai bine între ele. Organizaţiile profesionale şi factorii privaţi ar trebui să fie mai agresivi. Legislaţia, mai relaxată şi, automat, preţurile mai convenabile. Dacă tot nu putem fi competitivi pe alte planuri în Uniunea Europeană, dacă industria noastră s-a diminuat considerabil, haideţi măcar să ne vindem ţara cum trebuie, prin turism...

litoral neptun foto traian badulescu

Litoral, Neptun 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite