Ce pot face românii care primesc oferte prea scumpe pentru poliţele RCA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
polita rca masina calculator bani

ASF cere brokerilor de RCA să îşi informeze clienţii că în cazul în care primesc trei oferte de poliţe RCA mai scumpe cu 36% decât preţul de referinţă sunt consideraţi asiguraţi cu risc şi pot cere direct BAAR o ofertă pentru încheierea unui contract RCA.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) solicită tuturor companiilor de intermediere în asigurări să informeze de îndată toţi clienţii asupra faptului că dacă aceştia primesc de la cel puţin trei asigurători diferiţi oferte ale căror prime de asigurare RCA sunt cu 36% (factorul "N") mai mari faţă de tariful de referinţă, aferent segmentului de risc din care fac parte, sunt încadraţi în categoria asiguraţilor cu risc ridicat, potrivit Legii nr. 132/2017. Acest tip de clienţi pot să solicite Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) o ofertă pentru încheierea unui contract RCA”, a informat ASF.

Factorul "N" este stabilit de către BAAR şi este calculat pentru un vehicul cu aceleaşi caracteristici tehnice cu cele ale vehiculului pentru care se solicită asigurarea, precum şi pentru aceeaşi clasă de bonus-malus a asiguratului/utilizatorului. Caracteristicile tehnice ale vehiculelor se vor raporta la capacitatea cilindrică, cu excepţia vehiculelor cu motoare electrice, caz în care se va ţine seama de puterea acestora.

În conformitate cu art. 19 din Legea nr. 132/2017, un asigurat cu risc ridicat se poate adresa BAAR pentru formularea unei oferte de asigurare, iar BAAR va formula o ofertă de asigurare calculată pornind de la tariful de referinţă şi îi va aloca acestuia un asigurător RCA în vederea încheierii contractului RCA, astfel:  

- BAAR soluţionează cererea asiguratului cu risc ridicat în ceea ce priveşte încheierea contractului RCA în termen de maximum 20 de zile de la depunerea completă a documentelor solicitate de BAAR. Formularul de cerere ofertă şi documentele solicitate se regăsesc pe pagina de internet a BAAR, accesând următorul link

- Potrivit informaţiilor disponibile pe pagina de internet a BAAR, documentele menţionate anterior se transmit la BAAR prin una dintre următoarele modalităţi:

  • email: riscridicat@baar.ro;
  • fax: 004 021 319 13 01;
  • poştă: str. Vasile Lascăr nr. 40 – 40 bis, et. 6, sector 2, Bucureşti, cod poştal 020502.

Pentru alocarea contractului RCA unui asigurător RCA, oferta trebuie acceptată în mod explicit de asiguratul cu risc ridicat. Asiguratul comunică BAAR toate informaţiile necesare în vederea elaborării unei oferte de primă sau a alocării contractului RCA unui asigurător.

Alocarea prevăzută anterior este efectuată de BAAR odată cu înştiinţarea asiguratului privind asigurătorul căruia i-a fost alocat contractul RCA.

Solicitarea ASF, adresată intermediarilor în asigurări, vine în contextul retragerii de către ASF a autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. şi promovării cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii. Această stare de fapt a generat o serie de situaţii care pot afecta clienţii de produse de asigurare, prin îngreunarea, în anumite cazuri, a proceselor de ofertare şi de emitere a poliţelor de asigurare de tip RCA, distribuite prin intermediul brokerilor de asigurare, inclusiv pe canalele on-line de comercializare a poliţelor de asigurare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite