Brandurile Epocii de Aur sau cum scoate bani capitalismul din „perlele“ comunismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacia era unul din produsele care care beneficiau de spaţii de publicitate în publicaţiile vremii
Dacia era unul din produsele care care beneficiau de spaţii de publicitate în publicaţiile vremii

Dacia, Arctic, Eugenia, Bucegi, Guban sau Pegas sunt doar câteva din brandurile epocii de aur care se vând bine şi în prezent şi chiar aduc profit celor care au ştiut să le ţină pe picioare.

Nu ne vindem ţara! Aşa se striga în 1990 când se punea problema privatizării marilor jucători din industrie care erau în pragul falimentului. Cum era de aşteptat, multe fabrici ale României Socialiste au fost rase de pe faţa pământului şi au ajuns mall-uri sau cartiere rezidenţiale.

În altă ordine de idei, unele întreprinderi au avut noroc. Au avut parte de investitori serioşi. Ori români care au rezistat şi apoi au vândut afacerile, ori multinaţionale care au „reinventat” brandurile clasice ale românilor.

Totuşi, după 1990, anumite mărci româneşti, care erau pe marginea prăpastiei au fost fie resuscitate, fie reinventate de investitorii străini sau români. Cele mai sonore exemple de acest gen sunt berea Bucegi şi bicicletele Pegas. Ce este important însă, multe branduri ale Epocii de Aur sunt printre motoarele economiei româneşti.

Dacia a rămas pe roţi

Producătorul auto de la Colibaşi, Dacia, a trecut prin mai multe faze după Revoluţie. Din cauza problemelor de producţie, în anii `90, Dacia îşi trimitea personalul în şomaj tehnic sau în concedii prelungite cu plata a 80% din salarii. Uzina ajunsese să continue asamblarea unui model pe care îl făcea de peste 30 de ani.

Încercările locale de a scoate modele noi, mai performante, nu au fost viabile. Investiţiile erau insuficiente. Salvarea a venit în 1999, când francezii de la Renault au cumpărat 51% din acţiunile Uzinei Dacia. Din acel moment modelele existente au căpătat tehnologie de la Renault şi au început să fie altceva decât bătrâna Dacie 1300.

Cu o strategie de marketing simplă (vestea că în România va fi fabricat un model de maşină de 5.000 de euro), Dacia a recăpătat încredere pe piaţa autohtonă, dar s-a reorientat şi către export.

Citiţi în Adevărul Financiar:  De la Malaxa şi IMS, la Oltcit şi Duster: povestea pieţei auto din România

Modelul Logan a devenit celebru după 2000 şi a început să cucereasă uşor pieţele din vestul Europei. Producătorul francez s-a concentrat şi a menţinut brandul Dacia care se asamblează acum şi în afara graniţelor, în Maroc.

Dacia nu s-a plafonat la un singur model şi a ieşit pe piaţă cu mai multe variante cum sunt Sandero, Duster, Dokker şi Lodgy, ultimele două fiind produse în Maroc.

La nivelul anului 2014 (ultimele date oficiale de la Ministerul Finanţelor), cifra de afaceri a uzinei Dacia a crescut la 4,1 miliarde de euro, iar profitul a ajuns la peste 82,5 milioane de euro.

Arctic, salvat din Turcia

Constructorul de frigidere Arctic, de la Găeşti, a scăpat şi el de la faliment. Până în 1990, Arctic era fabricantul autohton de frigidere şi congelatoare. După 1990, cererea de electrocasnice a devenit mult mai mare, iar în piaţă apăruseră modele uşor învechite din Occident care se vindeau bine şi făceau profit frumos.

Pe acest fond, în 1997, Arctic s-a listat pe bursă, iar în 2002 a devenit parte a grupului turc Arcelik, al treilea producător şi distribuitor european de electronice şi electrocasnice. Astfel, Arctic trecea de la producţia de frigidere şi congelatoare şi la cea de maşini de spălat şi de gătit.

Sub noul management, pe poarta fabricii de la Găeşti ies electrocasnicele Arctic şi Beko. Potrivit datelor disponibile la Ministerul Finanţelor, în 2014, cifra de afaceri de la Arctic a ajuns la 337 de milioane de euro, iar profitul era estimat în jurul a 25,8 milioane de euro.

Pegas, luat din nou de coarne

Generaţiile de după 1970 şi-au trăit copilăria în şaua bicicletelor Pegas. Fie că era cu cadru sau fără, cu şa lungă sau scurtă, cu coarne înalte sau clasice, bicicleta Pegas era dorită de orice copil.

Bicicletele erau produse la fabrica Tohan, lângă Braşov. La început, în 1972, au apărut bicicletele pentru adulţi, apoi, din 1975, s-au făcut şi cele pentru copii. După 1980, Pegas producea câteva modele care la acea perioadă aveau preţuri cuprinse între 900 de lei şi 1.500 de lei bucata.

Citiţi în Adevărul Financiar: Invenţia care a schimbat nu doar faţa automobilului: Cum a ratat România să producă Volkswagen la Craiova

După 1990, biciletele Pegas nu au mai beneficiat de promovare şi producţia s-a stins încet. În 2012, brandul Pegas a fost cumpărat de antreprenorii Andrei Botescu şi Alexandru Manda. Ei au înfiinţat la Bucureşti „Atelierele Pegas” şi au relansat producţia de biciclete, vedeta colecţiei fiind modelul cu şa lungă. Producţia era estimată la începutul anului trecut la 2.500 de unităţi pe an.

În toamna anului trecut controlul Atelierelor Pegas a fost preluat de Network One Distribution (NOD), companie controlată de omul de afaceri Iulian Stanciu, CEO al grupului eMag. După această preluare, directorul general şi fondator al Atelierelor Pegas declara că ţinta pentru următorii cinci ani este dezvoltarea unei producţii de 100.000 de unităţi anual.

Revenirea batonului de ciocolată Rom

În anii `80, ciocolata cu Rom era la mare căutare. Pe ambalaj scria simplu, „ciocolată cu rom“, iar pe produs scria, „Bucureşti“. Ciocolata cu rom a apărut încă din 1964 şi era făcută la Kandia din Timişoara.

După 1990, produsele româneşti din ciocolată nu mai erau vizibile pe piaţă din cauza multor importuri care au intrat din ţările vecine. Pe piaţa produselor de ciocolată din România încep să se facă preluări, privatizări sau rebranduiri. Cert este că, în 2004, cele două mari fabrici de dulciuri din România, Excelent Bucureşti şi Kandia Timişoara, au fuzionat prin absorbţie.

Astfel, brandurile celor două fabrici au intrat în portofoliul noii entităţi care se numea Kandia – Excelent.

A urmat o campanie susţinută de marketing de pe urma căreia s-au remarcat reclamele la ciocolata Rom. Campaniile publicitare au „umblat“ şi la sufletul românului, unul dintre mesaje promovând „gustul autentic românesc“. Asta a făcut ca şi culorile tricolorului de pe ambalaj să fie mai vizibile.

În prezent, ciocolata cu rom este unul dintre cele mai bine vândute batoane din România, iar reţeta este cea din 1964.

Notorietatea mărcii Polar

Marketingul capitalist nu avea cum să ocolească marca de îngheţată Polar. În perioada comunismului, la gheretele cu îngheţată, în lăzile frigorifice din faţa vânzătorului, se remarca un produs împachetat într-un ambalaj asemănător cu cel de unt. Era îngheţata Polar, care era făcută în mai multe variante, cu cacao, vanilie sau fistic.

Citiţi în Adevărul Financiar: Epoca de Aur a prieteniei româno-arabe: Câţi bani avea de recuperat Ceauşescu din Orientul Mijlociu

După 1990 au intrat pe piaţă branduri noi, majoritatea făcute de antreprenori locali. În timp, exerciţiile de marketing au arătat că trecutul se vinde bine, iar jucătorii din piaţă au speculat brandul cel mai bine vândut în perioada comunistă.

Asta face ca în 2011 să apară pe piaţă îngheţata Polar, făcută însă de o companie din Timişoara. Acest lucru i-a iritat pe reprezentanţii Asociaţia Distribuitorilor şi Producătorilor de Îngheţată Napoca care îşi însuşeau brand-ul. La acea vreme ambii producători au susţinut că au înregistrat marca la OSIM. În final, „Polarul” a învins dar a apărut sub două denumiri: „Cercul Polar” şi „Polar to go”, fiind astfel împăcaţi şi clujenii, şi timişorenii.

Nemuritorul Guban

Fabrica Guban din Timişoara nu mai are nevoie de nicio prezentare. În perioada comunistă când spuneai Guban te gândeai la pantofii de piele pe care urma să-i cumperi „pe sub mână”. Dar mai era un lucru. Cutiile albastre şi maronii de cremă de pantofi.

Şi totuşi, Guban nu este un produs al Epocii de aur. El datează încă din 1937, cînd Baziliu Guban a înregistrat numele fabricii la Registrul Comerţului. La început fabrica a produs cremă pentru încălţăminte, iar apoi şi ceară şi soluţii pentru lipit.

Citiţi în Adevărul Financiar: Povestea industriaşului Dumitru Mociorniţă, de la copilul desculţ la unul dintre cei mai bogaţi români din perioada interbelică

După cel de al Doilea Război Mondial, Guban a încercat să reziste naţionalizării. Nu a reuşit, iar în 1952 a donat fabrica statului român, cu condiţia să rămână director pe viaţă. Producţia se diversifică iar din 1959 ies pe piaţă primele perechi de pantofi. Cunoscuţi pentru eleganţa lor, pantofii Guban ajung în picioarele fostului preşedinte american Harry Truman sau ale actriţei Sophia Loren.

Perioada Capitalistă găseşte fabrica la limita supravieţuirii. În 1995 Guban se privatizează, iar mai târziu îşi schimbă numele în GP& Company. În prezent face parte dintr-un grup de firme cu capital italian.

Cu toate acestea cele peste 80 de tipuri de încălţăminte de damă fabricate de noua entitate se vând sub brandul celebru: Guban.

„Clujana“ sau brandul reînviat al Ardealului

Fabrica de încălţăminte Clujana are şi ea o istorie de peste 100 de ani. A fost înfiinţată în 191 şi de numea „Fabrica de Piele Fraţii Renner&Co“. După Primul Război Mondial îşi schimbă numele în „Dermata“ şi devine principala fabrică de încălţăminte din România.

După naţionalizare fabrica şi-a schimbat de mai multe ori numele: a fost redenumită „Fabrica de încălţăminte Janos Herbak”, apoi „Fabrica de Pielărie şi încălţăminte Cluj“, iar acum este cunoscută drept „SC Clujana SA“. Pantofii produşi aici poartă brandul „Clujana“. În anii `80, fabrica de încălţăminte era cea mai mare de acest gen din Europa de Est şi avea 8.000 de muncitori.

Citiţi în Adevărul Financiar: „Mall-urile” lui Ceauşescu – Ce s-a ales de marile magazine ale Bucureştiului după ofensiva comerţului modern

Majoritatea producţiei mergea la export, iar pantofii Clujana erau valută forte în perioada comunistă. După 1989, fabrica a fost manageriată prost, iar în 1999 a dat faliment. În 2004, însă, a fost deschisă o secţie a fabricii, care cu 35 de angajaţi a reuşit să relanseze producţia, iar după cinci ani ajunge la 300 de angajaţi şi la exporturi de peste 90% din producţie.

În timp, chiar dacă au fost dispute manageriale aprinse, brandul Clujana a intrat în marile centre de retail.

„Bucegi“, marketingul din spatele unei beri populare

Marketingul a ţinut limpede şi brandul Bucegi. O bere pentru care românii anilor `80 stăteau la coadă. Atunci, brandul Bucegi era la concurenţă cu Azuga, însă acest produs era destinat exportului.

Popularitatea acestor două mărci de bere face ca numele lor să fie folosit şi în prezent. Dacă berea Bucegi are mai multă căutare, berea Azuga este mai puţin preferată de consumatori.

Şi asta că în spatele mărcii Bucegi au fost nenumărate campanii de marketing. Acest produs a fost adus pe piaţă şi plasat direct în zona economică, a berilor populare. Clienţii care beau această bere provin din rândul celor care preferă pet-ul în locul halbei sau a sticlei.

De aceea berea Bucegi este una ieftină, chiar dacă în anii `80 ea a fost creată pentru a opri importurile de bere străină. Legendele spun că unul dintre cei care consumau cu regularitate bere Bucegi era chiar fostul lider comunist Nicolae Ceauşescu.

Delicata … Eugenia

Cine nu-şi aduce aminte de gustul cremos de cacao, fin de margarină şi aroma de rom. Într-un cuvânt, Eugenia. Biscuiţii cu formă alungită umpluţi cu cremă. Eugenia s-a „născut“ la Constanţa. Primele pacheţele de Eugenia au ieşit pe piaţă prin 1948.

A devenit imediat pachetul clasic al copiilor care mergeau la şcoală şi nu lipsea din buzunar sau din ghiozdan şi era accesibilă pentru oricine. După 1989, Eugenia a reuşit să se menţină pe piaţă, iar în 1997, fabrica de panificaţie Dobrogea din Constanţa a înregistrat marca la OSIM.

Cu toate acestea mai mulţi producători de biscuiţi au speculat popularitatea produsului şi au copiat forma alungită a Eugeniei. Aceasta continuă să fie fabricată şi sub alte nume, cum ar fi Fox sau Croco şi evident cu reţete diferite, însă senzaţia anilor `80 rămâne pe papilele gustative ale noilor generaţii crescute în Capitalism.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite