Generaţia pierdută: un sfert din tinerii Uniunii Europene sunt şomeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul tinerilor şomeri din Spania s-a dublat în ultimii patru ani FOTO Reuters
Numărul tinerilor şomeri din Spania s-a dublat în ultimii patru ani FOTO Reuters

Aproape 5,7 milioane de tineri din Uniunea Europeană nu au un loc de muncă. Cifra este extrem de îngrijorătoare în condiţiile în care un sfert din persoanele cu vârsta sub 25 de ani sunt şomere. În Spania, mai bine de unul din doi tineri nu au un job, iar numărul lor creşte alarmant de la o lună la alta.

În ultimii patru ani, în care statele membre ale Uniunii Europene au fost puternic lovite de criza economică, rata şomajului în rândul tinerilor a explodat. Dacă în octombrie 2008, rata şomajului se ridica la 15,9%, în aceeaşi lună a acestui an, indicatorul se situa la 23,4%. 

Situaţia cea mai critică este în Spania, acolo unde rata şomajului a ajuns la 26,2%, iar în rândul tinerilor – la 55,9%. Adică mai bine de unul din doi tineri spanioli nu au un loc de muncă. La fel, în Portugalia, 39,1% din persoanele sub 25 de ani sunt şomere. În Italia, rata şomajului în rândul tinerilor se ridică la 36,5%.  

„Statisticile privind şomajul în rândul tinerilor sunt şocante. Dar, în statistici, sunt incluşi doar tinerii apţi de muncă şi cei care vor să muncească. Există însă şi un grup foarte mare de tineri care sunt descurajaţi în asemenea mîsură încât se îndepărtează de piaţa muncii”, a explicat Massimiliano Mascherini, din cadrul Fundaţiei Europene pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi de muncă, potrivit publicaţiei olandeze „Trouw”, citată de Presseurop. 

Publicaţia olandeză mai arată că, în total, numărul tinerilor europeni care nu sunt angajaţi şi nici nu sunt înscrişi la studii este de aproximativ 14 milioane. Criza a determinat această creştere exponenţială, dar că există decalaje foarte mari între unele ţări. Sociologii se arată îngrijoraţi de efectele sociale şi medicale pe care creşterea şomajului le-ar putea avea în rândul şomerilor.

Un tânăr din napoli care este şomer de mai mult timp, o mamă adolescentă din landul german Sachsen-Anhalt, un elev din Lelystad (Olanda) care a abandonat liceul, un tânăr deprimat şi sedentar din Vilnius (Lituania) – toţi sunt tineri vulnerabili care nu-şi găsesc un loc de muncă, scrie „Trouw”.   

România, unde rata şomajului este de 6,9%, nu a raportat date privind tinerii şomeri în luna octombrie, însă potrivit ultimelor raportări, din august 2012, rata şomajului era de 23%. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite