Pensiile paneuropene au intrat în vigoare: românii pot cotiza în orice stat membru. Ce avantaje au

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Comisia Europeană a anunţat că de marţi a început să se aplice Regulamentul privind produsul paneuropean de pensii personale (PEPP), care a fost adoptat în 2019, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Se dă astfel undă verde unui sistem voluntar şi disponibil în întreaga UE, prin intermediul căruia cetăţenii vor putea să economisească pentru pensie. Acesta va putea fi oferit de o gamă largă de întreprinderi financiare din întreaga UE. PEPP, care este o parte esenţială a Planului de acţiune al Comisiei pentru consolidarea uniunii pieţelor de capital, va fi disponibil în completarea sistemelor de pensii publice şi ocupaţionale, alături de sistemele de pensii private existente la nivel naţional.

Odată cu aplicarea acestui sistem, persoanele care economisesc pentru pensie vor avea mai multe posibilităţi de alegere şi vor beneficia de avantajele unei concurenţe sporite şi de o transparenţă şi o flexibilitate mai mari în ceea ce priveşte opţiunile de produse.

Furnizorii de PEPP vor beneficia de o piaţă unică reală şi de o distribuţie transfrontalieră facilitată, care le va permite să pună în comun active şi să creeze economii de scară.

În acelaşi timp, PEPP va contribui la canalizarea economiilor către pieţele de capital şi va aduce beneficii în materie de investiţii şi creştere economică în UE, conform Agerpres.

Cu acest nou cadru pentru un produs paneuropean de pensii personale, oamenii vor avea mai multe opţiuni de a economisi pentru pensie şi se vor bucura de garanţii puternice în materie de protecţie a consumatorilor.

Venind în completarea pensiilor publice, PEPP răspunde nevoilor generaţiei mai tinere de astăzi şi le permite oamenilor să îşi planifice mai bine viitorul. Începând de marţi, înregistrându-se o singură dată, furnizorii de pensii personale sunt în măsură să furnizeze PEPP oriunde în UE. Iar prin canalizarea economiilor către investiţii pe termen lung, PEPP va contribui la stimularea creşterii economice în UE, a declarat Mairead McGuinness, comisarul pentru stabilitate financiară, servicii financiare şi uniunea pieţelor de capital.

Propunerea Comisiei din iunie 2017 privind PEPP face parte din Planul de acţiune al Comisiei pentru consolidarea uniunii pieţelor de capital. Regulamentul privind PEPP a fost convenit şi adoptat la 25 iulie 2019 cu scopul de a contribui la crearea unei pieţe interne a pensiilor personale, sporind posibilităţile furnizorilor de a oferi produse de pensii personale la nivel transfrontalier şi oferindu-le consumatorilor o alternativă competitivă de a economisi pentru pensie.

Conform noilor norme, PEPP ar urma să aibă aceleaşi caracteristici standard indiferent unde sunt comercializate. Ele vor fi oferite de o gamă largă de furnizori, în principal societăţi de asigurare, bănci, instituţii pentru furnizarea de pensii ocupaţionale, firme de investiţii şi administratori de active.

 

În Europa, piaţa pensiilor personale este deocamdată fragmentată din cauza unei diversităţi de norme ce împiedică dezvoltarea unei pieţe la nivelul UE. În unele state membre, piaţa este aproape inexistentă.

Pentru produse bazate pe instrumente ale pieţei de capital, opţiunile sunt adesea limitate. Aceasta duce la costuri mai ridicate pentru deponenţi şi la un nivel insuficient de lichidităţi pe pieţe.

Noile produse paneuropene de pensii personale vor oferi cetăţenilor o nouă posibilitate de economisire, aplicabilă la nivelul întregii UE, venind în completarea planurilor de pensii publice şi ocupaţionale, precum şi a planurilor de pensii personale de la nivel naţional.

PEPP ar avea următoarele avantaje pentru deponenţi:

- mai multe opţiuni. Deponenţii ar urma să aleagă dintr-o gamă largă de furnizori de PEPP într-un mediu mai competitiv. Ei ar avea opţiunea de a alege între o opţiune de investiţii implicită sigură şi opţiuni cu profiluri diferite de risc-randament;

- protecţia consumatorilor. Regulamentul va asigura faptul că deponenţii sunt informaţi cu privire la caracteristicile esenţiale ale unui PEPP;

- schimbarea furnizorilor. Deponenţii ar urma să aibă dreptul să schimbe furnizorii, atât la nivel naţional, cât şi dincolo de frontiere, după un minimum de cinci ani de la încheierea contractului sau de la cea mai recentă schimbare de furnizor. (Dacă furnizorul de PEPP o permite, ar putea să facă acest lucru şi mai des.) Taxa pentru un astfel de demers ar urma să aibă un plafon maxim;

- transferabilitate. Deponenţii vor putea continua să contribuie la PEPP-ul lor şi dacă se mută în alt stat membru.

Pentru furnizorii de planuri de pensii, regulamentul va oferi următoarele oportunităţi:

- economii de scară. Furnizorii vor putea dezvolta PEPP în diferite state membre şi vor putea pune laolaltă activele de manieră mai eficace;

- o sferă de acţiune mai largă. Canalele de distribuţie electronică vor permite furnizorilor să intre în contact cu consumatori din întreaga UE;

- distribuţie transfrontalieră. Un „paşaport” UE va permite furnizorilor să comercializeze PEPP în diferite state membre.

În plus, atunci când un produs ajunge la maturitate, furnizorii şi deponenţii vor avea diferite opţiuni pentru efectuarea plăţilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite