Rafinăriile din toată ţara, luate la control de Inspecţia Muncii după explozia de la Petromidia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspecţia Muncii va iniţia, începând cu data de 29 august 2016, o acţiune de control în toate unităţile de prelucrare a ţiţeiului din ţară, a anunţat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat, citat de către Agerpres.ro. Verificarea ar putea dura două săptămâni şi va viza controlul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii la locul de muncă.

Inspecţia Muncii a decis să desfăşoare acţiunea de control în urma accidentului grav de la Petromidia, soldat cu un mort şi trei răniţi, potrivit sursei citate

În România, grupul kazah KMG International operează rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, grupul rus Lukoil operează rafinăria Petrotel de lângă Ploieşti, în vreme ce Petrom deţine unitatea de la Petrobrazi.

Alte două mari rafinării din ţară, Arpechim Piteşti şi RAFO Oneşti sunt închise. 

De altfel, Inspecţia Muncii a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele incendiului de luni de la rafinăria Petromidia Năvodari. Conducerea Inspecţiei Muncii a instituit o comisie, din care fac parte inspectori de specialitate, care vor verifica dacă au fost încălcate reglementările legale, vor stabili cine poartă răspunderea pentru producerea accidentului, măsurile care se impun în vederea prevenirii altor situaţii similare.

Şi procurorii din Constanţa au deschis dosar penal având ca obiect incendiul produs la începutul săptămânii trecute la Rafinăria Petromidia Năvodari, soldat cu un mort şi trei răniţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite