AFI Cotroceni, mall-ul cu vânzări de 200 de milioane de euro. Compania va deschide în acest an un nou centru comercial, în Bucureştii Noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vânzările retailerilor au crescut cu 5-6% în 2013
Vânzările retailerilor au crescut cu 5-6% în 2013

Vânzările retailerilor prezenţi în centrul comercial AFI Cotroceni, care are aproximativ 80.000 de metri pătraţi, au depăşit anul trecut 200 de milioane de euro, potriivt calculelor Mediafax, pe baza informaţiilor oferite de reprezentanţii acestuia.

Israel Vizel, managerul mall-ului, a declarat că estimează că vânzările retailerilor din centrul comercial au crescut anul trecut aproximativ în acelaşi ritm cu piaţa de retail, respectiv 5-6%.

„Cifrele oficiale indică o creştere cu 5-6% a pieţei de retail anul trecut şi vedem aproximativ acelaşi rezultat şi în AFI. Rezultatele centrului comercial vor reflecta situaţia de pe piaţa de retail. Nu am cifrele exacte acum, dar toţi parametrii au avut o performanţă bună. Pentru 2014 aşteptăm creştere, având în vedere planurile pe care le avem pentru acest an“, a afirmat Israel Vizel, manager mall division AFI Europe.

El a mai spus că magazinul Benetton va fi mutat într-un alt spaţiu pentru a face loc unei unităţi Collective. Magazinele Collective comercializează mai multe branduri premium, precum Polo Ralph Lauren, Calvin Klein, Calvin Klein Jeans, UGG Australia, DKNY Jeans sau Converse. În România funcţionează trei magazine sub acest brand, precum şi două outleturi, toate în Bucureşti.

Astfel, potrivit calculelor prezentate de sursa citată, în 2013 Mallul de la Cotro­ceni, o investiţie de 300 de mi­lioane de euro, are prin­tre chiriaşi companii ca Real, Inditex, H&M, C&A sau Cinema City, iar în 2012 vânzările retailerilor au crescut cu 14% în lei (9% în euro) la 196 milioane de euro.

Expansiune în Ploieşti

Anul trecut compania a finalizat un centru comercial la Ploieşti, în urma unei investiţii de peste 50 de milioane de euro. Acesta e construit pe amplasamentul fostei uzine „Flacăra“, care producea maşini de tocat şi alte echipamente pentru bucătărie, are o suprafaţă totală de 56.000 de metri pătraţi, dintre care suprafaţă închiriabilă de 33.000 de metri pătraţi, disponibilă pe două etaje şi o mie de locuri de parcare, dintre care 300 în subteran.

Nou centru comercial, în Bucureştii Noi

Compania ar putea începe în acest an lucrările la cel de-al treilea centru comercial din România, în Bucureştii Noi, unde deţine un teren de 65.000 metri pătraţi.

În prezent, în Bucureşti, există trei centre comerciale în construcţie, Mega Mall din Pantelimon, ParkLake din Titan şi Vulcan Strip Mall Bucureşti din Drumul Taberei.

AFI Europe România mai dezvoltă în Bucureşti, AFI Park, un parc de business, cu peste 60.000 metri pătraţi.

Mai puteţi citi:

INFOGRAFIE De ce se înmulţesc mallurile în Bucureşti

Mega Mall şi Park Lake sunt două centre comerciale care se vor deschide în Capitală până la sfârşitul lui 2015, adăugându-se pe lista celor nouă deja existente. Analiştii susţin că marile companii străine investesc în noi malluri în România, pregătindu-se să găzduiască magazinele de prezentare de pe Calea Victoriei.

„Unirea mică”, sărbătorită la Buzău într-un mall

Asociaţia Centrul Cultural Francofon şi Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău vor organiza, pe 24 ianuarie, manifestarea „În unire stă puterea”. Evenimentul va fi găzduit într-un mall din Buzău,  cu scopul aniversării Unirii Principatelor Române prin literatură, muzică şi dans popular.

Se sapă fundaţia unui nou mall, în Capitală. Cum va arăta centrul comercial din cartierul Titan, în valoare de 180 de milione de euro

Construirea centrului comercial ce ar urma să completeze vidul spaţiului de retail din zona de est a Bucureştiului începe astăzi. Cum este firesc, constructorii vor lucra la fundaţia viitorului mall, un imobil cu peste 200 de magazine în care oamenii de afaceri investesc circa 180 de milioane de euro.

Fotomodel din Craiova, arestat pentru trafic de droguri. Lavinia Neagoe a încercat să vândă stupefiantele într-un mall

Fotomodelul Lavinia Neagoe a fost prinsă în flagrant într-un mall din Bucureşti în timp ce încerca să vândă droguri.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite