Un zâmbet larg cât 70 de ani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Ce e Ţăndărică? Asociaţi-l cu un singur cuvânt”, ne roagă eleganta actriţă Petronela Purima, căreia prezenţa de spirit nu-i lipseşte niciodată. „Bucurie, o cale, drumul spre învăţătură, iniţiere, o viaţă”, se aud răspunsuri din diferite colţuri ale sălii.

O sală ticsită de creatori şi de prieteni ai teatrului. Ţăndărică sărbătoreşte 70 de ani de viaţă. De mult adult, în existenţa lui nu a trecut nici un an fără să aştearnă mirare şi încântare pe feţişoarele din public. Aceasta este specialitatea lui: să facă din te miri ce o vrajă. Să-i înveţe pe cei mici să fie buni şi drepţi în timp ce îi îmbujorează de suspans, invitându-i să-i dea sfaturi sau frisonându-i de îngrijorare şi emoţie.

image

„Faust”, la FNT

„Aici toţi suntem o familie”

Iar Ţăndărică sunt toţi cei ce au contribuit la aceste frisoane repetate zi de zi: de la cei mai talentaţi actori la cei mai devotaţi oameni din spatele scenei. „Aici toţi suntem o familie”, subliniază prezentatoarea. Ca la orice sărbătoare de familie, participă toate vârstele. Cei mai tineri evocă generaţia de aur a teatrului, actorii care au acum patruzeci-cincizeci de ani. Apoi, aceştia îşi aduc aminte de generaţia lor de aur, cei ce acum au şaptezeci de ani. Din primul rând, marea actriţă Brânduşa Zaiţa Silvestru, contemporană cu toţi anii de glorie ai lui Ţăndărică, priveşte cu nostalgie: „Când am intrat în teatru, eram un fir de praf”, îşi aduce aminte. „Regret că am îmbătrânit şi nu mai pot sta alături de ei pe scenă, ca să muncesc cu talentul şi pasiunea mea pentru păpuşi”. Şi continuă: „Mii de mulţumiri pentru toate zilele şi nopţile, turneele şi miile de spectacole la care am participat în acest teatru”.  

image

Cenuşăreasa FOTO Andrei Gîndac

Ţăndărică, de la păpuşa bucălată la centrul de studiu şi experiment

70 de ani în fotografii, imagini video şi mai ales poveşti. Actorii amintesc spectacolele importante şi marile nume care au jucat sau au montat la Ţăndărică spre bucuria copiilor. Dar nu numai a lor. Chiar din 1950, directoarea teatrului, Margareta Niculescu, cea care avea să-l conducă timp de treizeci şi cinci de ani, a imprimat direcţii noi prin programul Nocturne, destinat adulţilor. I-a invitat pe Miriam Răducanu, Gigi Căciuleanu, Raluca Ianegic şi pe mulţi alţi artişti valoroşi să performeze pe scena de la Ţăndărică. „A făcut din teatru un centru de studiu şi experiment. Sub direcţia ei, Ţăndărică a avut succese naţionale şi internaţionale, fiind prezent pe o multitudine de scene ale lumii”, subliniază actualul director, Călin Mocanu. În mesajul aniversar, legendara Margareta Niculescu pune accentul pe continuitate şi pe spiritul de echipă. „Vă urez din tot sufletul să aveţi harul să vă îndepliniţi vocaţia”, încheie ea. Apoi, Călin Mocanu evocă perioadele în care teatrul a fost condus de Radu Boroianu, actualul preşedinte ICR, şi de Mihaela Tonitza Iordache, cea care i-a imprimat viziune, talent şi generozitate. În prezent, în cele două săli, Ţăndărică joacă pentru 120 000 de spectatori pe an. Curând se va deschide o a treia, Teatrul din nori. În zilele frumoase, spectacolele se desfăşoară în diferite cartiere, cu ajutorul unui teatru mobil, proiectat după norme europene, aminteşte Călin Mocanu.

image

Capra cu trei iezi FOTO Adi Buldoacă

„Îi mulţumesc Motanului, dl Pepino”

Dar prezentul este rezultatul unei munci de şaptezeci de ani. Pentru bogăţia limbajului animat de azi, fiecare generaţie a pus piatră peste piatră, muncă şi talent. Şi multe zâmbete. Liliana Gavrilescu, vocea de aur de la Ţăndărică, împreuna cu Eugenia Barbu continuă excursul printre producţiile mai vechi. Amintesc echipa. În sală, mai curge câte o amintire despre unul sau despre altul dintre cei evocaţi. „Suntem cu toţii o familie. Acesta (Tom Degeţel) este spectacolul după care am fost cerută în căsătorie”, anunţă Petronela Purima sub ochii fetiţei sale, ai soţului, cel ce construieşte păpuşi, şi ai mamei lui, actriţa Florentina Tănase. Ei îi va reveni misiunea să vorbească despre viitorul teatrului de păpuşi. Salturi în timp, glume şi nostalgii. Încet-încet, prezentatoarea ajunge la „Era Pepino”, prolificul regizor care, cu ajutorul păpuşilor create de Cristina Pepino, a împrumutat strălucire, substanţă şi umor fiecărei producţii. Una dintre cele mai longevive, Motanul încălţat, s-a născut sub presiunea festivalului de la Perugia, îşi aduce aminte mult iubitul actor Gabriel Apostol. „Ţăndărică a primit invitaţia să joace într-un spaţiu neconvenţional, în aer liber. Pentru că nu exista un asemenea spectacol, dl Pepino a creat o primă variantă în limba italiană, una mai scurtă, de 45 de minute. A urmat o a doua, în limba franceză, apoi a treia, cea mai lungă, în română.” Cu peste şase sute de reprezentaţii, spectacolul se află şi azi în repertoriu. „Îi mulţumesc Motanului, dl Pepino”, încheie protagonistul Gabriel Apostol, el însuşi creatorul unei montări (Capra cu trei iezi), care a repurtat succese pe diferite meridiane, inclusiv la Washington, la Kennedy Center. Şi Capra cu trei iezi a numărat peste şase sute de reprezentaţii, ca şi Cenuşăreasa, una dintre bijuteriile de neuitat ale teatrului, în regia lui Silviu Purcărete.

image

Motanul încălţat

Nu doar pentru pitici

Aici şi aiurea, cei mici şi cei mari s-au bucurat de spectacolele de la Ţăndărică. Distrându-i şi învăţându-i pe pitici, teatrul nu a uitat nici direcţia deschisă de Nocturne, cea a spectacolelor pentru adulţi. Ionuţ Brancu, unul dintre cei mai performanţi creatori, îşi aduce aminte cum, alături de colegii săi Mariana Zaharia şi Gabriel Apostol, a lucrat timp de un an la pregătirea unei alte producţii multipremiate internaţional, Faust. Iar sărbătoarea avea să se încheie cu Adunarea păsărilor, în regia lui Cristian Pepino, spectacol legendar pe care l-a refăcut anul acesta.

Cu zâmbetul lui ghiduş, Ţăndărică priveşte înapoi şi îşi dă seama că are cu ce se mândri. De şaptezeci de ani şi-a ridicat cortina zi de zi. Generaţii de creatori i-au fost aliaţi livrându-se complet, cu talent şi energie, pentru ca noi toţi să fim mai buni, mai înţelepţi şi mai surâzători. Şi nu ştiu cum, dar vraja reuşeşte de fiecare dată. Iată de ce urarea actriţei Florentina Tănase, „Ţăndărică, să ne trăieşti cât va trăi lumea asta!” pare să aibă mari şanse de reuşită.

image

Adunarea păsărilor FOTO Mihai Stoica

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite