Obiceiuri în Postul Paştelui: Spolocania curăţă vasele de grăsime, focul alungă spiritele rele. Muntenii îndestulează păsările câmpului şi înrăiesc toţi câinii

Gospodinele îşi fac curăţenie generală în case când se intră în Postul Paştelui. FOTO Adevărul

Postul Paştilor, cel mai aspru post pe care îl ţin credincioşii, este de fapt o luptă a oamenilor cu ei înşişi. Ca să reziste tentaţiilor de orice fel, fiecare trebuie să înveţe să se cunoască. Tradiţiile din Postul Mare sunt diferite de la o regiune a ţării la alta şi datează de sute de ani.

Anul acesta, Postul Paştelui sau Postul Mare a început pe data de 18 martie şi se încheie pe data de 5 mai. Postul nu trebuie văzut ca o pedeapsă, ci ca pe o provocare. Postul este un test al înfrânării poftelor, o lecţie de voinţă care ne dă posibilitatea să ne autoeducăm. Prin ieşirea de sub imperiul satisfacerii poftelor, omul devine mai liber, mai stăpân pe sine, nemaifiind robul acestora. Atunci, în perioada postului, când credinciosul duce o viaţă curată, spiritual şi trupeşte, rugăciunile sale au putere mai mare, iar rugile sale ajung mai uşor la Dumnezeu.

„Postul Mare este o luptă a omului cu răul din el însuşi, o jertfă adusă lui Dumnezeu, spre redobândirea la final, în Înviere, a comuniunii cu El. Prin post obţinem o întărire a voinţei care ne ajută să spunem NU atunci când apare ispita spre păcat. Este exact exerciţiul de postire poruncit iniţial omului, de către Dumnezeu, în primul Rai.

Nerespectarea lui, prin mândrie şi poftă, a determinat alungarea omului din Rai. Sfinţii Părinţi ne spun că, dacă am postit cum se cuvine şi am reuşit să identificăm relele din noi, cea mai eficientă modalitate de a le elimina este înlocuirea lor prin practicarea virtuţilor corespunzătoare. Astfel, mândria se înlocuieşte cu smerenia, duşmănia cu iertarea, mânia cu blândeţea, lăcomia cu înfrânarea, egoismul cu generozitatea, indolenţa cu implicarea“, spune părintele Eugen Tănăsescu din Constanţa, blogger „Adevărul“.

Moldova: „Strigarea peste sat“ şi „Lunea spolocaniei“

Tradiţiile şi obiceiurile legate de Postul Mare, cel mai solicitant din calendarul creştin-ortodox, datează de sute de ani şi se păstrează în Moldova mai bine decât în celelalte zone ale ţării.

Lăsatul Secului pentru Postul Paştelui cade între 1 februarie şi 8 martie, perioada care se suprapune aproximativ începutului primăverii, iar în comunităţile tradiţionale această zi echivala cu o adevărată petrecere în aer liber, nu numai a tinerilor, ci a întregii comunităţi.

În duminica dinainte de intrarea în Postul Mare, Zăpostitul de Paşti sau Duminica Albă, are loc un festin gastronomic care se lasă, de regulă cu excese alimentare şi bahice. Se pregătesc feluri de mâncare fără carne, dar care conţin multe produse lactate, brânză, lapte, smântână. La Lăsatul Secului, toţi se adunau şi mâncau. Toată comunitatea se adună şi mănâncă atunci, pentru a nu duce lipsa mâncărurilor în cele 40 de zile de abstinenţă. Toată lumea din sat trebuie să se împace cu toată lumea cu acest prilej, iar cei săraci, care nu-şi permit festinul, primesc de pomană.

Marcel Lutic, etnograf în cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei, menţionează că flăcăii tomnatici au parte de versuri ironice, la fel ca şi fetele bătrâne, ţinând cont de interdicţia la nunţi din această perioadă: „Astăzi îi lăsat de sec,/ Mă duc maică să mă-nec,/ Unde-o fi râul mai lat/ C-am rămas neînsurat“.

Un răspuns la ironia iniţială, tot în versuri: „Însura-m-aş, însura,/ nu ştiu pe cine-aş lua/ cea frumoasă nu-i de mine,/ Cu cea hâdă mi-e ruşine/ Cea frumoasă mă munceşte,/ Cea hâdă mă sărăceşte“.

„Strigarea peste sat“ este o altă manifestare specifică lăsatului secului, care se regăsea în toate zonele ţării, în unele locuri din Moldova practicându-se şi acum. „La acest eveniment participa de obicei tot satul. Personajele principale ale acestui eveniment erau doi tineri, doi flăcăi. Aceştia jucau rolul strămoşilor satului. Întreaga comunitate era supusă acum unei judecăţi rituale. De obicei, mergeau pe dealurile apropiate de lângă sat sau, în lipsa lor, se urcau în nişte copaci, sau undeva la înălţime. În această ipostază, tinerii spuneau tot ce ştiau despre oamenii din sat, în special lucrurile mai puţin lăudabile“, conform etnografului ieşean Ovidiu Focşa.

„Lunea curată“

Intrarea în post este marcată printr-o curăţenie generală foarte severă, întreaga perioadă a postului fiind una în care se urmăreşte purificarea prin toate mijloacele. Luni, prima zi de post, femeile se îndeletnicesc cu spălatul tuturor vaselor din bucătărie. Se face leşie cu apă şi se spală toate farfuriile, lingurile, furculiţele, toată bucătăria, mobilierul, în general toată casa este curăţată, astfel încât orice urmă de grăsime de natură animală să dispară, ca să nu se spurce mâncarea.

În comunităţile rurale, sătenii mai înstăriţi foloseau chiar un alt rând de vase care erau coborâte din pod doar pentru perioada de post. Postul Paştelui era ţinut cu sfinţenie în comunităţile tradiţionale, acesta fiind mult mai sever decât cel al Crăciunului. Restricţiile la alimente culminau cu Săptămâna Mare, atunci când se ţinea post negru sau doar cu pâine şi apă.

„Prima zi a Postului Mare se numea «lunea curată», practicile specifice acestei zile fiind spolocania, înăcrirea borşului. Spolocania sau spălarea presupunea curăţirea gurii, gâtului şi a stomacului cu borş holtei, adică borş fără legume. Uneori, borşul era înlocuit cu rachiu, spolocania degenerând într-o adevărată beţie“, potrivit lui Marcel Lutic, muzeograf la Muzeul Etnografic al Moldovei.

În Neamţ, se alungă spiritele rele cu fum de cauciuc ars

În afara orânduielilor cerute de biserică înainte şi în timpul Postului Mare, nemţenii respectă cu sfinţenie câteva tradiţii, păstrate din tată în fiu.

În anumite localităţi din judeţul Neamţ există tradiţii respectate de-a lungul timpului de orice credincios. Cea mai răspândită practică bătrânească este spălarea hainelor şi a oalelor înainte de post, pentru a îndepărta urmele alimentelor de frupt.

„Se scoate de cu seara cenuşa din vatră, se cerne de tăciune şi se pune în ciubăr (n.r. lighean). Se clocoteşte apă, se toarnă peste ea şi se obţine leşia. În soluţia făcută se bagă oalele şi hainele. Este foarte bună pentru că scoate orice pată şi chiar dezinfectează. Pentru a verifica cât de bună e leşia aruncăm un ou proaspăt în ea şi dacă iese la suprafaţă leşia e puternică“, a declarat Mioare Aveloaie, din satul Climeşti, judeţul Neamţ.

Pentru alungarea ispitelor se aprind focuri pe dealurile din apropierea satelor şi se face mult zgomot. Ortodocşii de etnie romă obişnuiesc să ardă cauciucuri, pentru ca fumul gros să alunge spiritele rele.

Sătenii din satul Burtăneşti, comuna Secuieni, înlocuiesc vesela înaintea Postului Mare. „De la bunici am învăţat că lingurile de lemn şi strachinile de lut trebuie înlocuite cu altele noi, pentru că sunt înfruptate. Păstrăm doar oalele pe care le fierbem înainte de post“, a povestit săteanca Maria Enea.

O altă tradiţie păstrată până în zilele noastre este purtarea doliului pentru moartea Mântuitorului. „Timp de 40 de zile îmbrăcăm haine negre sau haine închise la culoare. Şi biserica din sat este împodobită cu lucruri negre“, adaugă Maria Enea.

În afară de renunţarea la carne, lapte, brânză şi ouă, în prima săptămână de post nemţenii renunţă şi la ulei. „Este păcat să consumi ulei în prima săptămână de post. Se mănâncă legume în sucul lor propriu. Cei care vor să ţină tot postul trebuie să renunţe la ulei 40 de zile. Avem dezlegare numai la Buna Vestire şi la Florii“, a declarat Doina Apopei, o romaşcancă născută în satul Secuienii Noi, din Neamţ.

Un obicei care a existat sute de ani în satele din Neamţ, dar care s-a pierdut din cauza condiţiilor economice este închiderea localurilor. „Nu aveam voie să facem ospeţe şi nici să dansăm. Acum patronii şi tinerii nu mai ţin cont de asta“, a adăugat Doina Apopei.

În Oltenia se interzice munca în miercurea strâmbă şi în joia iepelor

În fiecare an la intrarea în postul Paştelui, oltenii aprind focul în faţa caselor. Oamenii cred că focul alungă duşmanii şi rele din gospodării şi atrag prosperitate. „În comuna Giurgiţa se face focul pe uliţă, iar toată lumea se strânge în jurul lui şi nu pleacă acasă decât la răsăritul soarelui. Este o tradiţie care la noi se păstrează din moşi-strămoşi. Timp de 40 de zile, nu vom mai mânca, ouă, carne şi lactate, excepţie facând duminicile, când este dezlegare. Este important pentru noi să ţinem post“, a spus Ioana Militaru.

În Oltenia pentru sănătatea oamenilor, dar mai ales pentru prevenirea paraliziilor are loc sărbătoarea miercurea strâmbă şi joia iepelor. „Tradiţia spune că cine spală sau lucrează pământul în miercurea strâmbă sau în joia iepelor va avea parte doar de ghinion. Toate aceste obiceiuri se în jurul faptului istoric că Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu, este viu domnnişoară“, a declarat Marian Iovan, din comuna doljeană Perişor.

Paştele la olteni presupune şi reîntoarcera oamenilor la Dumnezeu. În Joia Mare femeile nu au voie să doarmă pentru că aşa vor fi tot anul. Tot în această zi se împart bucate celor sărmani pentru persoanele dragi trecute în nefiinţă. Tot în Joia Mare sufletele celor care au murit se reîntorc la casele lor, iar în fiecare gospodărie şi în cimitir este aprins focul pentru sufletul celor care i-au părăsit. „Sufletul morţilor iese să se încălzească şi să se întâlnească cu membrii familiei. Lumea merge în cimitir, fiecare la mormântul celui apropiat pe care îl plânge. Este o tradiţie pe care noi oamenii din Salcia o respectă cu sfinţenie în Joia Mare“, a spus o localnică.

Obiceiuri din Muntenia: Ziua Nebunilor, Jujeul Câinilor şi masa pentru păsări

Postul Paştelui este cel mai lung şi cel mai auster dintre toate posturile creştine, dar este totodată o perioadă în care tradiţii precreştine se unesc cu cele creştine într-un complex etnologic de o frumuseţe specific românească. Nici zona de sud a ţării nu stă diferit în ceea priveşte obiceurile.

Cercetătorul etnolog bucureştean doctorul Doina Işfănoni a explicat cum tradiţiile ce ţin de rural şi respectul faţă de recoltă moştenit din generaţie în generaţie de la cei mai vechi locuitori din aceste zone şi profunzimea spirituală creştină se unesc într-un mod perfect armonios. Împreună au dat naştere unei bogăţii culturale inedite, obiceiuri străbune păstrându-se până astăzi.

Debutul primăverii aduce cu sine ideea de renaştere, iar la nivelul obiceiurilor străbune ţine de diverse metode de ritualuri ţinute în cinstea fertilităţii pământului, a rodului bogat de peste an, spun specialiştii.

„Obiceiurile din postul de şapte zile sunt un sincretism între aceste concepte cu obiceiuri magice în combinaţie cu cele creştine. Este pe de-o parte vorba de renaşterea fizică şi apoi de cea spirituală. Credinţa creştină instituie împăcarea între semeni, iertarea. Nu poţi să fii liniştit fără să ai relaţii bune cu rudele, cu apropiaţii şi chiar cu vecinătţile. Apoi, masa de duminică seara trebuie să fie îndestulătoare, se mănâncă şi se bea excesiv pentru ca oamenii să intre săturaţi în post. Iar la astfel de mese, oamenii se împacă, îşi cer iertare unii altora pentru păcate“, explică Işfănoi.

Etnologul bucureştean vorbeşte despre lucruri pe care omul trebuie să le facă tocmai ca să-i meargă bine, dar şi obligaţia pe care o are de avea un plus de conştiinţă, de a fi mai sensibil.

Un obicei specific Munteniei sunt uraliile sau urlaliile, adică focurile de purificare ale spaţiilor cu resturi vegetale. Se ard spaţiile de la răscruce de drumuri, de la marginea pădurilor, de lângă lacuri. Focul va ajuta oamenii să-şi ardă toate lucrurile negative şi pentru asta, obiceiul este să sară peste foc. Acest foc are şi rolul de a „arde” toate viciile, atunci au loc acele strigări de vicii. Femeile şi bărbaţii strigă în gura mare viciile unuia sau altuia şi ele sunt astfel cunoscute de tot satul, iar omul care le are nu le va mai avea, mai explică etnologul bucureştean.

Ziua Nebunilor şi Ziua Vaselor

Potrivit cercetătorului bucureştean mai există un obicei care se mai practică şi astăzi la Brăneşti şi care este în memoria satului tradiţional precreştin. Este vorba de Cucile, adică momentul în care sătenii se îmbracă în nişte costume specifice şi au loc nişte scene de bătăi. „Aceast ritual avea funcţia de îndepărtare a răului, dar şi rolul de a îndepărta boala din om. Cucile şi cucioaicele se luptă, iar cucioaicele strigă: «să iasă dracii din om!» Petrecerea Cucilor sau Ziua Nebunilor se încheia cu un moment de festin, de regulă bărbătesc şi numai cu băutură. Erau adevărate petreceri bahice, prin care trebuiau eliminate ultimele urme de dulce, beau ca să poată să elimine carnea dintre dinţi“, explică etnologul.

În mod tradiţional, oamenii de la ţară aveau două perechi de vase în care mâncau, cele de dulce şi cele de post. În prima zi de post vasele de dulce erau băgate în rafturi, iar cele de post erau folosite, iar cei care nu aveau vase de ceramică, ci de fier, le fierbeau. „Postul Paştelui este de o austeritate extremă, nici grăsimea nu este acceptată“, explică etnologul Işfănoi.

Masa pentru păsări şi Jujeul Câinilor

Un alt obicei muntenesc este masa pentru păsări amenajată pentru a „pune pofta-n cui” păsărilor de câmp care obişnuiesc să mănânce seminţele de pe câmp. „Li se punea o masă încărcată cu tot felul de firimituri ca ciorile şi vrăbiile să se sature şi să nu mai strice recolta. Un alt obicei, cam barbar după părerea mea, era acela de a lega un câine cu lanţul de un par în dreptul căruia să se învârte de mai multe ori. Când bietul animal era eliberat urla şi schelălăia. Era o metodă de înrăi câinii, sudul ţării o zonă plină de oieri care aveau nevoie de câini vigilenţi care să protejeze oile de lupi“, mai adaugă cercetătorul.

În Banat, mascaţii alungă spiritele rele

În unele zone rurale din Banat se păstrează încă tradiţia prin care, timp de două zile, la intrarea în postul Paştelui, un grup de oameni umblă mascaţi prin sat pentru a speria şi alunga spiritele rele. În aceeaşi ordine de idei, în unele zone postul era întâmpinat cu focuri aprinse pe dealurile din preajma satului, până noaptea târziu. Copiii şi tinerii aprindeau un foc mare, ritualic, făcând zgomot şi chiuind pentru a alunga spiritele rele.

Postul Paştelui nu mai este, însă, respectat cu aceeaşi rigurozitate în ultima jumătate de secol, nici în ceea ce priveşte tradiţiile, dar nici în privinţa restricţiilor alimentare. Puţini dintre bănăţenii tineri îşi mai amintesc tradiţia spălării tuturor hainelor familiei înainte de intrarea în post, dar mai ales opărirea oalelor din casă cu leşie obţinută din cenuşă, astfel încât să nu rămână pe ele niciun strop de grăsime animală, mai ales de porc, care ar fi afectat puritatea bucatelor gătite în post.

Prima zi de post se numeşte în Banat, dar şi în alte zone ale ţării, Spolocanie. Obiceiul de Spolocanie este ca oamenii să se spele cu băutură, la cârciuma satului, de mâncarea de „dulce” pe care au consumat-o până acum. În trecut, la aceste petreceri cu băutură participau şi femeile, care veneau, tradiţional, cu furca de tors la brâu.

Jocuri şi cântece de bucurie, în Dobrogea

În Dobrogea, mirenii sărbătoresc apropierea Paştilor prin jocuri şi cântece de bucurie pentru primăvara care le aduce învierea naturii şi Învierea Domnului.

Olăria este obiceiul prin care se celebrează intrarea în Postul Paştilor. Dobrogenii împodobesc roţile de lemn cu paie, apoi le aprind. Flăcăii sar peste foc, ca să treacă de iarnă, de frig, de urât.

Cucii reprezintă datina din prima zi de după Lăsatul Secului şi se consideră că are puteri purificatoare. Flăcăi mascaţi şi costumaţi colindă uliţele într-o paradă care adună tot satul. Ei merg la casele oamenilor şi încing o horă pentru a aduce binecuvântarea asupra gospodăriei.

Lăzărelul sau Lăzărica este o sărbătoare din Sâmbăta Floriilor dinaintea Paştelui. După numele personajului din Biblie, Lazărul este transpus în natură, fiind un zeu al vegetaţiei care renaşte an de an, odată cu venirea primăverii.

„Dacă vreţi să vedeţi cele mai frumoase obiceiuri de primăvară, mergeţi la Gârliciu, lângă Dunăre. Aici s-au păstrat intacte datinile dobrogene“, spune etnograful Gabriela Barbu. Gârliciu este situat aproape de Hârşova, între Ciobanu şi Saraiu, la 70 kilometri de Constanţa.

Obiceiuri ardeleneşti: „Paştile falnice, tot în coji de ouă şi-n cămeşe nouă!“

Cel mai lung post este însoţit în satele din zona Clujului şi de anumite obiceiuri: femeile ţes haine noi, iar bărbaţii fac curăţenie generală în gospodărie. De Bunavestire, bărbaţii fac foc în grădini, iar baieţii înconjoară de trei ori casa trăgând după ei un lanţ şi strigând: „fugiţi şerpi, fugiţi şopârle că v-ajunge «blagodatele» şi va rupe spatele“.

Ioana Morar, de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, a explicat, pentru „Adevărul“, care sunt principalele obiceiuri din Postul Paştelui în zonă: „Paştile sau Învierea Domnului în lumea satului românesc este considerată misterul central al cultului creştin. Însemnătatea  sărbătorii era dată atât de pregătirile materiale cât şi cele spiritiuale care se făceau în vederea ţinerii ei, cât şi de numărul zilelor acordate şi de modul de serbare. Pregătirile în vederea sărbătoririi Paştilor începeau o dată cu lăsatul secului, dată care era anunţată de catre preot în biserică încă de la Bobotează.

Oamenii pentru a se pregăti fizic pentru a putea ţine cel mai lung şi cel mai sever post dintre cele patru mari posturi de peste an, în săptămâna dinaintea lăsatului  de sec, se renunţa complet la carne fiind eliminată din alimentaţia de zi cu zi, aceasta bazându-se doar lapte si produse lactate, cauză care a dus la  denumirea acestei săptămâni, „săptamâna albă” sau „săptamâna brânzei”.

„Urmează postul Paştelui care durează şapte săptămâni în care alimentaţia populară se bazează în principal pe legume, fructe iar carnea, laptele şi produsele lactate, ouăle şi peştele fiind total interzise. În postul Paştelui, femeile aveau activităţi casnice la intensitate maximă (torsul, ţesutul, cusutul) deoarece credinţa este că de Înviere fiecare om trebuie să aibă haine noi, din această cauză se mai spune despre Paşti că sunt  „Paştile falnice, tot în coji de ouă  şi-n cămeşe nouă! Se pregătesc casele, gospodăriile şi grădinile, cu o curăţenie generală de primăvară făcută de bărbaţi care trebuiea terminată până la „Florii” (o săptămână înainte de Paşti.) Gunoaiele care se adună cu ocazia curăţeniei de primăvară  sunt aprinse la Mucenici, Alexiisau Bunavestire, focurile făcute cu ele având şi semnificaţii magice, de purificare şi de apărare a oamenilor şi a gospodăriilor de boli si spirite malefic“, explică Ioana Morar.

Salcia de Florii

„Tot în perioada postului mare se mai celebrează Sărbătoarea Bunavestire când oamenii spun ca vin rândunelele si începe să cânte cucu. În dimineaţa zilei se facea foc in gradina si se afumau pomii ca sa rodeasca fructe fără viermi. Baieţii înconjurau de trei ori casa trăgând după ei un lanţ si strigau „fugiti serpi, fugiti soparle că v-ajunge „blagodatele” si va rupe spatele”.

Duminica Floriilor marca începutul celei mai importante săptamâni din anul bisericesc –„Săptămâna Patimilor”. În această duminică la sate, în amintirea ramurilor de finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, se duc ramuri verzi de salcie si erau sfinţite de preot.  În mentalitatea populară, salcia era considerată a fi un arbore binecuvântat de Maica Domnului. Salcia de la Florii era păstrată la icoană sau la grindă ca fiind ”bună de aprins când sunt vremuri grele” sau de pus la brâu „ ca sa nu-i doară spatele”, a mai arătat specialista de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.

Post negru în Vinerea Mare

„Pregătirile pentru Paşti se terminau in Săptămâna Mare. De la Florii până în joia Mare credinciosii se spovedeau si se împărtăşeau. Femeile finalizau curaţenia caselor si a textilelor.

În joia mare se „băgau Paştile în biserică”. În Vinerea Mare sau Neagră, oamenii îi spun aşa deoarece în această zi se ţine post negru ( nu se consumă alimente şi nici apă). Femeile roşeau ouăle pentru Paşti si pregăteau pasca si cozonacii. Sâmbata era ultima zi din post in care se mai puteau face pregătiri pentru Paşti, seara femeile pregăteau blidul pentru Înviere în care puneau pască, ouă roşii, sare, carne, suncă, slănină etc. pentru a fi duse si sfinţite de preot in Noaptea Învierii. La miezul nopţii toti credinciosii se duceau la biserică. Oamenii se spălau „cu apa in care se punea o monedă si un ou roşu” acest ritual spune că aduce noroc. Dupa slujba Invierii la toti oamenii li se dadea „Pasti”, încheind astfel postul.

În unele zone ale ţării unde se credea ca „oamenii care sunt la munte nu au posibilitatea de a lua pasti incheiau postul mestecand muguri de brad”. Se credea ca oamenii care mor in Saptamana Luminata merg in Rai. De Paşti în toate satele romaneşti, în prima zi  a acestei sărbători, nu se făcea joc, hora, nu se mergea in vizita si mai ales nu se parasea satul, oamenii petrecandu-si timpul la biserica si acasa cu familia.

A doua zi de Pasti tinerii mergeau la nasi, parinti, frati, cu o pasca  si oua rosii, unde dupa ce salutau cu „Hristos  a înviat!”- expresie folosită până la Rusalii (Înălţarea Domnului)- sărutau mâna la cei bătrâni, sunt poftiţi  la masa , iar după se ospătau cu bucatele alese de sărbatoare mergeau cu toţii la hora sau jocul făcut în sat“, a încheiat Ioana Morar.

La acest articol au contribuit: Cezar Pădurariu, Anca Sevastre, Andreea Mitrache, Ionuţ Ungureanu, Vali Silaghi şi Remus Florescu.