O achiziţie ajunsă la un preţ stabilit arbitrar, în urma unei negocieri desfăşurată cu uşile închise. Ca urmare, în continuare cetăţenii, donatori sau nu, nu ştiu de ce, şi mai ales, în baza a ce, guvernul tehnocrat s-a angajat să plătească 11 milioane de euro, în ciuda faptului că expertizele realizate de Ministerul Culturii indicau un preţ de 5 milioane de euro (expertize recunoscute şi de cabinetul Cioloş, care a alocat de la bugetul de stat fix această sumă, nici un euro mai mult). Cum s-a ajuns la o sumă  mai mult decât dublă continuă să fie o întrebare la care nu primim niciun răspuns. O practică extrem de ciudată pentru un guvern care s-a revendicat din ”societatea civilă” şi care încă este considerat de mulţi ca fiind cel mai transparent de până acum. 
 
Banii nu au putut fi restituiţi până acum pentru că aceia care au iniţiat subscripţia publică nu s-au gândit serios la varianta în care vor fi nevoiţi să îi returneze, prin urmare, deşi au prevăzut această posibilitate, au făcut lucrurile ”ca să fie”, nu ”ca să funcţioneze”.  Dovadă e faptul că prima Hotărâre de Guvern care stabilea procedura returnării, nr. 1016/2016, a fost adoptată de Executiv pe 28 decembrie 2016, asta pe lângă faptul că pur şi simplu nu putea fi aplicată, deoarece nu poţi institui excepţii de la lege printr-o simplă Hotărâre de Guvern.
 
Aşa cum am spus de la tribuna Senatului înainte de vot, campania de subscripţie publică pentru achiziţionarea sculpturii lui Brâncuşi a fost cel mai răsunător eşec al Guvernului Cioloş. Însă cel mai mare rău pe care l-a făcut această campanie este faptul că a distrus orice şansă ar fi avut pe viitor un asemenea demers, spulberând şi acea puţină încredere pe care cetăţenii o mai aveau în instituţiile statului. Totodată, guvernarea tehnocrată a reuşit să stabilească un record demn de Guiness Book: prima subscripţie publică în urma căreia în loc să strângă bani, statul va pierde bani, prin plata comisioanelor aferente restituirii donaţiilor. Oare acest prejudiciu va fi vreodată recuperat? După ce vor fi restituite donaţiile, vom şti exact, la virgulă, cu cât a fost prejudiciat bugetul de stat. Va răspunde cineva pentru acest prejudiciu, sau va fi pus în cârca contribuabilului? Mă tem că va fi cea mai scumpă campanie de imagine pentru un guvern ale cărui realizări sunt, nu doar în domeniul cultural, zero.
 
Am văzut, în ultimul timp, mai multe declaraţii venite dinspre Ministerul Culturii, potrivit cărora s-ar avea în vedere o nouă evaluare a sculpturii. De ce ar fi aceasta necesară? Cumva pentru a ne apropia în mod artificial de preţul cerut de proprietari? Un ciudat parteneriat public-privat, care n-a rezolvat nimic, şi al cărui eşec îl plăteşte doar sectorul public, din bani publici. Încurajator pentru viitor!
 
Vă reamintesc că la sfârşitul lunii august 2016, când campania se apropia cu paşi repezi de final, reprezentanţii Guvernului Cioloş o prezentau ca fiind un succes. Dacă asta înseamnă pentru ei un succes, nu putem decât să spunem ”Slavă Domnului că n-au avut mai multe!”.