Sunt moldovenii români sau nu? Despre teoria moldovenismului

Sunt moldovenii români sau nu? Despre teoria moldovenismului

România anului 1920 FOTO wikipedia.org

Istoriografia din Republica Moldova, scrisă după 1940, s-a construit în întregime pe baza „teoriei moldovenismului”, cea de-a doua teză importantă falsă a istoriografiei privind trecutul spaţiului românesc (prima fiind teoria roesleriană).

Ştiri pe aceeaşi temă

În timpul celor patru decenii de dominaţie sovietică, cea mai dezbătută chestiune a istoriografiei din Republica Moldova a fost cea a existenţei „poporului moldovenesc“ şi a „limbii moldoveneşti”, scrie historia.ro. Împreună cu teoria lui Roesler, această „teorie a moldovenismului“ reprezintă a doua contestare majoră a punctului de vedere românesc referitor la formarea poporului român. Teoria este respinsă de marea majoritate a oamenilor de ştiinţă occidentali.
 
În esenţă, vorbim de o teorie imigraţionistă, la fel ca cea a lui Roesler.  Conform acesteia, populaţia romanică ar fi venit la est de Carpaţi abia în secolul al XIV-lea, la mult timp după slavi , care ar fi astfel cei mai vechi locuitori ai teritoriului. Din amestecul slavilor cu nou-venita populaţie romanică ar fi rezultat “poporul moldovenesc”.  Acesta a fost punctul de vedere oficial al sovieticilor despre problema formării poporului român, dar numeroşi istorici şi oameni politici au continuat – chiar şi după proclamarea independenţei Moldovei  - să susţină această teorie. Începând cu anul 2009, deschiderea treptată a arhivelor din Moldova şi a celor din Ucraina şi Rusia a arătat că teoria moldovenismului a fost creată de sovietici din motive pur politice, pentru justificarea integrării Basarabiei în URSS.
 
Teoria a fost folosită de propaganda sovietică din anii ’20 pentru a contesta unirea Basarabiei cu România. În 1924 autorităţile sovietice au decis crearea unei “Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti” în Transnistria, aflată în componenţa Ucrainei sovietice. Noua republică s-a născut oficial la 12 octombrie 1924, iar scopul creării ei era de a “lupta pentru refacerea unităţii poporului moldovenesc divizat de burghezia română”. De fapt, existenţa RSSM era o modalitate de subminare a României Mari.
 
Cum s-a născut limba moldovenească
 
Conform documentelor de arhivă, după crearea RSSM, Secretariatul Comitetului Gubernial Odessa al Partidului Comunist din Ucraina a numit o comisie însărcinată cu demersurile propagandistice. Cei trei membri ai comisiei erau A. L. Grinştein, I. I. Badeev şi Gr. I. Starîi. Chestiunea existenţei limbii moldoveneşti a fost discutată intens, mai ales după naşterea publicaţiei de propagandă anti-românească Plugarul Roşu, apărută la 1 mai 1924. S-a pus problema limbii în care să fie publicată această revistă. Limba vorbită de românii din Transnistria nu avea un caracter unitar şi nici literar, ea nefiind cultivată în şcoli de administraţia rusească. Pornind de la această chestiune, comisia s-a divizat: Starîi era de părere că trebuia folosită limba română şi grafia latină, în timp ce ceilalţi doi susţineau că ar exista o “limbă moldovenească” distinctă de cea română. Evident că niciunul dintre ei nu era specialist în filologie astfel încât să fie oarecum îndreptăţiţi să emită asemenea opinii.
 
Starîi a susţinut că era imposibilă crearea unei noi “limbi moldoveneşti”, şi că acest lucru nu poate fi rezultatul unei decizii politice arbitrare. În schimb, Badeev spunea că există o “limbă moldovenească” diferită de cea română, aşa cum rusa diferă de ucraineană. În plus, el a argumentat că nu există o limbă moldovenească literară, dar că cele două limbi sunt într-un proces de diferenţiere continuă, româna primind influenţe din Occident, iar “moldoveneasca” din rusă. Şi, bineînţeles, pentru publicaţiile în “limba moldovenească” trebuia folosită grafia slavă. De cealaltă parte, Starîi susţinea că din moment ce obiectivul final este proclamarea României sovietice, limba română ar fi cel mai bun (şi mai accesibil) mod de propagandă.
 
Toate aceste discuţii ale comisiei s-au finalizat într-un raport realizat de Badeev la sfârşitul lunii august în 1924. Raportul este primul document oficial sovietic care vorbeşte despre “limba moldovenească”. În urma dezbaterilor comisiei s-a luat decizia finală de “dezvoltare a limbii populare moldoveneţti” şi de a se folosi caractere chirilice. Aşa apare „limba moldovenească”, rezultat al unei decizii politice luate fără consultarea vreunui specialist în filologie.
 
Când a luat naştere RSSM, în octombrie 1924, s-a folosit noţiunea de “popor moldovenesc”, mare parte a acestuia fiind ”subjugată de burghezia română.” Punctul de vedere sovietic oficial era că Basarabia este parte a RSSM şi ea trebuie eliberată de sub “jugul românilor”. După pactul Ribbentrop-Molotov şi anexarea Basarabiei a fost organizată la est de Prut Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Autorităţile sovietice au impus teoria istoriografică ce susţinea existenţa poporului şi limbii moldoveneşti. Pe măsură ce istoriografia din România lua un curs naţional pregnant în anii ’60, cea din Moldova a suferit de pe urma activităţii sovietice de propagandă foarte intense.  În această perioadă apar studiile semnate de Ja.Mosul şi N.Mochov, istorici sovietici emblematici pentru “teoria moldovenismului”.
 
Cu precădere după 1964, după apariţia volumului al treilea din Istoria României la Bucureşti (în care se vorbeşte despre problema Basarabiei) şi a lucrării Karl Marx.Însemnări despre români, arhivele arată o preocupare serioasă a autorităţilor din RSSM pentru combaterea “naţionaliştilor români”. În plus, în 1965 a avut loc o manifestaţie a scriitorilor moldoveni în favoarea introducerii grafiei latine. Numeroase documente arată existenţa unei coerspondenţe intense între Chişinău şi Moscova cu privire la această problemă. Autorităţile de la Chişinău arată faptul că pătrunderea presei româneşti în Moldova, a radioului şi televiziunii româneşti,  precum şi a posturilor de radio occidentale “derutează poporul moldovenesc”. Astfel, în 1967 se decide realizarea unor “studii ştiinţifice” cu privire la existenţa “poporului moldovenesc”. De asemenea, din 1966 se interzice studierea cărţilor româneşti din bibliotecile publice şi introducerea în RSSM a lucrărilor unor autori precum Nicolae Iorga, Octavian Goga, Lucian Blaga etc. Curând, singurele cărţi româneşti acceptate erau cele tehnice, medicale şi dicţionarele. Cărţile de istorie erau strict interzise. În plus, s-a decis bruierea staţiilor de radio occidentale.
 
În 1966-67 autorităţile au început să organizeze sărbătorirea unor evenimente din istoria Moldovei, precum ziua de 28 iunie: “eliberarea de sub ocupaţia românească”. În 1966 s-au sărbătorit 300 de ani de la întemeierea Chişinăului. În anii ’70 istoriografia din RSSM devine vehement antiromânească, iar în deceniul următor criticarea istoricilor români devine un fapt curent, vorbindu-se chiar de existenţa unor “campanii anti-moldoveneşti în România”.
 
“Adevărata istorie a Moldovei”
 
Prima lucrare “ştiinţifică” din Moldova sovietică a fost Istoria RSSM, publicată în două volume în 1951 şi 1955. Autorii susţinea “teoria celor două popoare romanice”:românii şi moldovenii ar avea aceiaşi strămoşi, şi anume “valahii”, o populaţie formată din romanici şi slavi. Din convieţuirea acestora cu slavii din răsărit s-ar fi născut, în secolul al XIV-lea, “poporul moldovenesc”.
 
Conform lucrării, în secolele II-IV teritoriul dintre Carpaţi şi Nistru era locuit de diferite triburi considerate  (fără să existe argumente serioase) de istoricii sovietici ca fiind fie preponderent germanice, fie preponderent slave, fie mixte. Ar fi existat inclusiv o prezenţă getă, sarmată sau “tardiv scită”. Apoi, în secolul al V-lea, ar fi avut loc o depopulare masivă a teritoriului Moldovei, probabil ca urmare a devastărilor hunilor. În perioada cuprinsă între secolele V-VIII, zona a fost umplută de slavi. Aceştia au adus aici “cultura slavă”, la care au aderat şi alte populaţii.
 
Toate aceste teorii erau formulate în baza unor descoperiri arheologice. În anii ’70-’80 istoriografia sovietică susţinea că majoritatea descoperirilor arheologice medievale timpurii din spaţiul pruto-nistrean aparţineau slavilor.  În general, s-a apreciat că în această perioadă la Est de Carpaţi nu a existat o populaţie romanică. În secolele X-XI, migraţiile târzii (unguri, uzi, pecenegi) i-au afectat sever pe slavi, dar aceştia au reuşit să-i înlăture pe aceşti migratori. Apoi, atacul Hoardei de Aur a declanşat o perioadă de decădere în secolele XIII-XIV, împiedicând formarea unor formaţiuni statale slave puternice. Abia în secolul al XIV-lea în regiune ar fi apărut “valahii”, strămoşi ai “moldovenilor”. Din nou, descoperirile arheologice (în realitate neclare) sunt folosite pentru susţinerea acestor idei. Conform istoricilor sovietici, ungurii au început în secolul al XII-lea cucerirea Transilvaniei şi i-au împins pe valahi la Est şi Sud de Carpaţi. “Valahii”, strămoşii românilor şi moldovenilor, erau un popor format din amestecul romanicilor cu slavii de sud la Sudul şi Nordul Dunării. Veniţi în Transilvania înaintea maghiarilor, ei au fost împinşi către Ţara Românească şi Moldova.  Astfel, ei au migrat către zona extracarpatică în secolele XII-XIV. Avem deci o teorie imigraţionistă. Populaţia autohtonă de la Est de Carpaţi ar fi fost slavii, din amestecul acestora cu romanicii s-a născut “poporul moldovenesc”, iar la sudul munţilor poporul român. Formarea “naţiunii moldoveneşti moderne” ar fi avut loc în Basarabia, după includerea acesteia în imperiul rus!
 
Argumentele în favoarea teoriei
 
Pentru susţinerea teoriei moldovenismului, istoricii moldoveni s-au folosit de diverse argumente. În primul rând, de argumente de ordin entofolcloric:cercetătorii sovietici insistă asupra faptului că “folclorul moldovenesc” arată originea acestui popor ca urmaş al valahilor şi slavilor. Conform argumentelor lingvistice, ar exista o limbă moldovenească diferită de română. Cu toate acestea, chiar lingviştii sovietici nu au putut aduce argumente în favoarea apartenenţei limbii moldoveneşti la familia limbilor slave. Nu în ultimul rând, “specialiştii” au adus în discuţie şi argumente paleoantropologice:antropologii sovietici au încercat să ajungă la anumite concluzii privind îmbinarea “romanicilor de vest” cu slavii, dar dovezile nu sunt concludente.
 
Din motive politice, teoria existenţei “poporului moldovenesc” a fost susţinută şi după 1991 de istorici şi oameni politici din Republica Moldova, iar regimul lui Voronin a promovat românofobia. În acelaşi spirit naţionalist, în 2008 a fost creat Ordinul Bogdan I Întemeietorul, ce trebuie acordat pentru merite în dezvoltarea şi consolidarea stabilităţii Republicii Moldova. În acelaşi an a fost adoptată o lege care pedepseşte “defăimarea statului şi poporului moldoevan”, în încercarea de a interzice susţinerea faptului că “moldovenii” sunt de fapt români. În 2009, s-au sărbătorit 650 de ani de la întemeierea statului moldovenesc din 1359. Schimbarea guvernului Voronin a adus o serie de schimbări, iar deschiderea arhivelor a facilitata demonstrarea faptului că întreaga chestiune a existenţei poporului moldovenesc are un caracter pur politic, şi nu ştiinţific.

 

citeste totul despre: