Neagu Djuvara – Când mă întâlnesc cu tineri ca domniile voastre, îmi amintesc de cursurile mele de la facultatea de istorie...

Mihaela Toader – A, ştiu! Veneam la cursuri, îmi amintesc foarte bine. Cursurile dumneavoastră erau foarte interesante. Cum să spun, erau foarte mulţi studenţi. Veneau foarte mulţi studenţi!

Neagu Djuvara – Da, bine, asta, să ştii, că nu depinde de valoare, depinde de un fel de simpatie, dacă ştiţi. Să te faci simpatic, ştii?

Mihaela Toader– Da, şi de asta!

Neagu Djuvara Am avut şi eu în viaţa mea profesori de mare valoare. Profesorul trebuie să fie nu doar valoros ci să ştie să se facă simpatic. Am avut în viaţa mea profesori de mare valoare dar nu ştiau să se facă simpatici studentului. Atunci nu poţi să fii atent sau să înveţi de la cel ce nu îţi e simpatic. Ştiinţa nu e suficientă!

Mihaela Toader – Foarte adevărat! Da! Da, aşa este.

Neagu Djuvara – E foarte importantă chestiunea asta. Adică, ştiinţa nu e suficientă. Trebuie un minimum de afecţiune, de nu ştiu cum, de...

Mihaela Toader – Şi de iubire, empatie!

Sergiu Musteaţă, Neagu Djuvara, Mihaela Toader şi Alin Constantin, decembrie 2017 FOTO arhivă personală Mihaela Toader

Sergiu Musteaţă* - Vă întreb, după 100 de ani de la lovitura bolşevică, de la revoluţia bolşevică, cum poate fi catalogat acest eveniment şi transformările care au urmat? Deci, venirea terorii ruse, bolşevismului şi căderea lui ulterioară, dar ce vreau să spun e după 100 de ani.

Neagu DjuvaraM-am gândit de multe ori la chestiunea asta şi personal am ajuns la concluzia că a fost o paranteză în istoria Europei între momentul revoluţiei bolşevice şi momentul când americanii se reîntorc în Europa, oarecum, hegemonici, adică porniţi să comande tuturor. Nu numai în Europa, dar şi până în Asia, în... extremul Orient Şi atunci situaţia, în această sută de ani, e complet răsturnată, adică în 1917, când izbucneşte revoluţia rusească (şi aici daţi-mi voie să fac o mică paranteză!). Micul copil Negură Djuvara de un an s-a aflat la Saint-Petersburg în ziua revoluţiei.

Sergiu Musteaţă – Deci, Revoluţia cumva v-a marcat viaţa?

Neagu Djuvara – Da, este corect. N-ai cum să spui că Dumnezeu nu e cu mine, că la vîrsta de un an mi se întîmplă să scap la 5 minute...

Sergiu Musteaţă – Dar ca istoric, deci, ca om care aţi studiat, cum interpretaţi dumneavoastră această perioadă a bolşevismului în Europa şi în general, după o sută de ani?

Neagu Djuvara – Dar să ştii că noi acuma să judecăm cu totul altfel decît acum câţiva ani. Acum, în orice caz, acum 50 de ani, sau 100 de ani, în orice caz, fiindcă între timp Statele Unite ale Americii au devenit cea mai mare putere din lume. Şi nu numai cea mai mare putere din lume, a devenit chiar hegemonică, adică ea poate să comande şi la Pekin, şi la Bucureşti, şi la... Asta e un lucru pe care nu îl realizăm încă, dar care este o realitate, puterea Statelor Unite şi acuma şi atunci, noi, în sensul ăsta, noi acuma suntem acoperiţi. Au construit şi la noi în ţară baze aeriene, deci, acuma suntem la cheremul Statelor Unite, şi atâta vreme cât aceştia sunt prieteni cu noi, suntem liniştiţi, dar, deci, nu pot să judec şi ce a fost acum 100 de ani, acum 100 de ani era dramatică chestia, ştii... Dar au trecut 100 de ani, în care sută de ani a devenit cea mai mare putere Statele Unite, care e prietenă cu noi sau care ne protejează.

Sergiu Musteaţă – Dar, cum ar trebui  la anul marcată Unirea, 100 de ani de la unire şi care e perspectiva Basarabiei în acest context? Cum vedeţi dumneavoastră?

Neagu Djuvara – Nu vă adresaţi pentru chestia asta lui moş Neagu Djuvara de 100 de ani, trebuie să o adresaţi unor politicieni care mai au încă în mînă...

Sergiu Musteaţă – Da, dar dumneavoastră aveţi toată construcţia istorică şi logică, puteţi cumva da o apreciere sau o judecată.

Neagu Djuvara – Nu-mi vine în gînd, vă spun sincer, nici o idee valabilă nu-mi vine în gînd, cum ar trebui să se... Fiindcă lucrurile se petrec în mod aşa de departe de puterea noastră, e peste capul nostru, aşa că nu mă mai zbat ca să găsesc un răspuns.

Alin Constantin** – Ce ne puteţi spune despre scandalul cu Vintilă Horia? Cu premiul...?

Neagu Djuvara – Da, dar stai puţin, ca să-mi restabilesc... Vintilă Horia, deci, la un moment dat, cu cartea lui...

Alin Constantin Dumnezeu s-a născut în exil”!

Neagu Djuvara – Da, aşa ceva, capătă premiul franţuzesc Goncourt. Atunci, comuniştii de la Bucureşti au vrut imediat să îl dărâme şi au trimis la ziarul comunist de la Paris, două pagini întregi cu articole ale lui Virgiliu Ierunca de pe vremea când era consul al lui Antonescu în Occident, undeva la Viena, sau nu mai ştiu, şi, unde, bineînţeles, erau articole violent antisemite, articole de astea. Acele articolele publicate şi care nu se putea tăgădui că sunt adevărate l-au dărâmat sută la sută pe Vintilă Horia. Eu am încercat, da îmi era foarte greu, am încercat să îl apăr la televiziunea franceză, la radio, explicând că nu trebuie judecat cu mintea de astăzi, trebuie să vă daţi seama că omul a scris pe vremea când depindea de mareşalul Antonescu. Argumentele mele nu au prins deloc. Mai rău era pentru mine, că mă băga şi pe mine în echipa, ca să zic aşa, germanofilă, sau...

Alin Constantin – Monica Lovinescu, i-a luat şi ea apărarea?

Neagu Djuvara – Să îi iau eu apărarea?

Alin Constantin – Nu, Monica Lovinescu, a luat şi ea apărarea lui Vintilă Horia?

Neagu Djuvara – Cred că da! Am fost buni prieteni cu el, dar e amuzant, i-am spus un lucru supărător, ca să zic aşa. Zic, măi Vintilă, tu... Ştii, care era numele lui de naştere? Adevăratul său nume?

Mihaela ToaderCaftangioglu!

Neagu Djuvara – Caftangioglu! Eu zic, „Măi, Vintilă, tu eşti născut cu un nume tipic balcanic, născut Caftangioglu, şi te duci să cauţi numele unui erou ardelean la capătul celălalt al ţării şi iei numele de Vintilă Horia. Faci o tâlhărie”! I-am spus-o în faţă lui Vintilă Horia, când colo, era Caftangioglu. El era balcanic de la naştere.

Mihaela Toader – Consideraţi că a fost o nedreptate faptul că...

Sergiu Musteaţă – A fost o nedreptate la timpul respectiv, ce i s-a făcut lui Vintilă Horia.

Neagu Djuvara  Sigur că da, el nu a făcut nimica. Nu există idee de dreptate sau nedreptate, că îţi impune momentul anumite obligaţii, un român pe vremea mareşalului Antonescu, dacă vroia să-şi apere familia şi puţina avere sau ceva, trebuia să tacă şi să nu facă...

Mihaela Toader – Am citit în revistele exilului despre cum sărbătoreau românii actul istoric de la 1 Decembrie 1918. Acest eveniment  istoric se marca la Paris, unde am văzut că şi dumneavoastră aţi participat la mai multe dezbateri. Puteţi să ne spuneţi ceva despre asta, adică ce semnificaţie avea atunci, mă rog, dincolo de semnificaţia istorică.

Neagu Djuvara – Are şi acuma...

Mihaela Toader – Desigur!

Neagu Djuvara – De mai multe ori am afirmat, am declarat: consider că nu se potriveşte ca zi naţională numai o zi, când s-a alipit la România mai veche, la Vechiul Regat s-a alipit Ardealul. Atunci, de ce să nu avem şi alte momente, când s-a alipit Dobrogea, s-a alipit Basarabia... Deci, acest 1 Decembrie 1918 face o nedreptate faţă de celelalte provincii, care s-au alipit Vechiului Regat. Da nu are rost să faci o sărbătoare pentru 1 Decembrie.

Sergiu Musteaţă – Dar care ar fi alternativa, care ar fi ziua naţională a României sau a românilor?

Neagu Djuvara - Păi, ar trebui să revenim la 10 Mai, care e... Dar ce se întâmplă, aici e o confuzie. Lumea crede că 10 Mai a fost întotdeauna o zi a Regelui. Nu e adevărat, acolo e o coincidenţă. Acolo a fost o coincidenţă că regele Carol, încă domnitorul Carol a sosit la Bucureşti pe o zi de 10 mai. A coincis venirea regelui, domnitorului Carol cu ziua independenţei. Deci, ar trebui să păstrăm ziua independenţei, iar nu 1 Decembrie care este numai alipirea unei alte provincii către Vechiul Regat. 

Sergiu Musteaţă - Da, aşa este, da.

Neagu Djuvara – That's my opinion!

Mihaela Toader – Ce ne puteţi spune despre exilul parizian. Exilul din Paris. Exilul românesc. Câteva impresii. Deosebiri faţă de cel din Statele Unite.

Neagu Djuvara – Exilul românesc în timpul, între cele două războaie, ca să spun aşa, din care am făcut parte şi eu, dar, nu a fost un exil vrut, nu a fost un exil voluntar. Ne-am aflat închişi acolo, ca să zic aşa. Adică, eram la studii sau eram la o lucrare oarecare, şi ne-am găsit tăiaţi de ţară prin intervenţia germanilor, şi atunci încă o dată, exilul românesc dintre cele două războaie a fost un exil obligatoriu, nu un exil pe care l-am ales noi.

Mihaela Toader – Şi după, după război, după al doilea război mondial?

Neagu Djuvara – După război se punea întrebarea: Mă întorc într-o ţară comunistă, sau dimpotrivă, îmi pierd cetăţenia, dar nu mă întorc la comunism? Şi, să vă spun drept că eu aş adopta formula a doua. Bine, fie pâinea cât de rea, tot mai bine în ţara mea, dar nu în ţara mea supusă Rusiei sovietice, adică, înseamnă că te sinucizi, întorcându-te în ţară, deci, de atunci am devenit străini de România, nu am avut încotro.

Sergiu Musteaţă – Dar totuşi, aţi revenit în România, deci, gîndul ăsta v-a urmat toată viaţa?

Neagu Djuvara – Da, şi culmea mai este că sunt în România şi acuma.

Sergiu Musteaţă – Exact!

Neagu Djuvara – Da, asta e fiindcă îmi iubesc ţara. E incontestabil. Îmi iubesc ţara, dar, în fond, am fost cât pe ce să mă sinucid, ca să zic aşa, întorcându-mă în ţară.

Mihaela Toader – Da, ştiu că am citit undeva, într-una din cărţile dumneavoastră. Spuneaţi că toată lumea în ţară era îmbrăcată în gri şi negru. Lumea nu era îmbrăcată în culori vii.

Neagu Djuvara – Vedeam România pe care o cunoscusem ca tânăr, şi anume, ţăran român, îmbrăcat în alb, cu broderie pe la josul cămăşii sale, care se murdăreşte în timpul săptămînii, dar duminica era din nou albă. Şi mă întorc după 45 de ani şi ţăranul ăla român îl găsesc îmbrăcat la culori închise. Faptul că românul se îmbrăca aşa, diferit, însemna o prăbuşire a sufletului românesc.

* Sergiu Musteaţă – istoric, Chişinău

** Alin Constantin - absolvent de master al Universitatii din Heidelberg