Spectacolul "La traviata”, în regia lui Paul Curran revine la Opera Naţională Bucureşti, în patru reprezentaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La traviata se reia pe scena Operei Naţionale din Bucureşti
La traviata se reia pe scena Operei Naţionale din Bucureşti

Spectacolul "La traviata”, în regia artistului britanic Paul Curran, revine pe scena Operei Naţionale Bucureşti (ONB), cu o scenografie semnată de Gary McCann, în datele de 15, 16, 29 şi 30 ianuarie, de la ora 19.00.

Spectacolul "La traviata”, în regia britanicului Paul Curran, cu o scenografie semnată de Gary McCann şi dirijat de Vlad Conta, revine pe scena Operei Naţionale Bucureşti în 15, 16, 29 şi 30 ianuarie, de la ora 19:00, după ce toamna trecută a fost prezentat de către Opera Philadelphia din Statele Unite ale Americii în cinci reprezentaţii consecutive, bucurându-se de aprecierile publicului şi ale criticilor, informează reprezentanţii Operei Naţionale Bucureşti.

Această producţie a Operei Naţionale Bucureşti a avut premiera mondială la finalul lunii octombrie 2014, după mai bine de 16 ani de la prima reprezentaţie a precedentei montări a acestui titlu la Bucureşti, devenind unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul instituţiei.

"Cred că Verdi a compus o operă foarte modernă. El a compus o operă bazată pe o poveste extrem de populară, dar în egală măsură periculoasă. Iar drama este una pe care noi toţi o putem înţelege – cea a unei femei dezonorate. (...) Acest lucru o face cu atât mai interesantă pentru mine, căci fiecare dintre noi poate găsi înlăuntrul său ceva ce rezonează cu această parte a poveştii din «La traviata»", a declarat regizorul Paul Curran despre opera care, după mai mult de 160 de ani de la premiera sa mondială, continuă să fie cea mai jucată din lume.

Din distribuţia spectacolului fac parte: Simona Neagu, Sorana Negrea, Cristina Eremia, Ştefan Ignat, Valentin Racoveanu, Vasile Chişiu, Florin Simionca, Iustinian Zetea, Florian Ioniţă, Adrian Ionescu, Alin Mânzat, Sidonia Nica, Lucian Corchiş, Iordache Basalic, Andrei Lazăr, Daniel Pop, Pavel Petrov, Paul Basacopol, Diana Ţugui şi Daniel Pop.

Biletele pot fi cumpărate de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti, deschisă zilnic între orele 09.00-13.00 şi 15.00-19.00, sau online, de la adresa tickets.operanb.ro.

Paul Curran, unul dintre regizorii de prim rang ai generaţiei sale, a colaborat, de-a lungul timpului, cu teatre precum Royal Opera House Covent Garden din Londra, Metropolitan Opera din New York, Teatro alla Scala din Milano, Opera din Chicago, Opera Flamandă de la Antwerp, Teatro Comunale din Florenţa, Teatro "Giuseppe Verdi" din Trieste, Opera din Stuttgart şi multe alte teatre de operă din lume. Producţia "La traviata" de la Bucureşti este cea dintâi punere în scenă a acestei opere semnată de către reputatul regizor.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite