Enescu – cu 25% mai puţin

Recomandări pentru Festivalul George Enescu

Enescu vine! Să ne amintim dincolo de rectificări, spaime, promisiuni şi vorbe mari sau buzunare goale, şi ce speciali suntem în lume că l-am avut pe Enescu! Cel mai mare fenomen muzical după Mozart, cum l-a numit Pablo Casals. Şi că o să-l mai avem!

Duminică seară începe a 22-a ediţie a Festivalului Enescu

Vă amintiţi - nu-i aşa? ecourile sumbre ale declaraţiilor prim-ministrului Victor Viorel Ponta rostite imediat după deschiderea din septembrie 2013?  Dacă nu, vi le amintesc eu: „Trebuie să găsim pentru ediţia din 2015 toate soluţiile pentru ca să se desfăşoare în continuare, ţinând cont de toată situaţia", a spus atunci pe ton grav premierul, deranjat de facture „încărcată” despre care spunea că a aflat cam târziu, după încheierea contractelor. Deşi Arteximul confirma în presă cu aproape un an înainte, în octombrie 2012, că banii pentru festival au fost aprobaţi de Guvern. 

Suntem un stat mai generos, a zis tot atunci şeful de la Palatul Victoria, e un eveniment de mare succes şi de mare mândrie pentru România, făcut cu eforturi foarte mari.

Şi soluţiile s-au găsit, iată, statul nostru a fost mai generos, încă o dată. Binele a învins, şi Enescu se desfăşoară în continuare. În ciuda situaţiunii, care nu ştiu, s-o mai fi ameliorat între timp, dacă ne gîndim la lefurile medicilor. Sau nu, dacă ne gîndim la cele ale profesorilor. Important e că se desfăşoară. Să fim mândri, suntem români! Şi mai ales, recunoscători pentru asta. Festivalul e o comoară naţională (bravos!), cum spunea Daniel Barbu, ministrul uselist al Culturii. Cum la recunoştinţă ne trimitea, tot acum doi ani chiar şi Ioan Hollender, directorul artistic al Festivalului, prin exemplu personal:  

„Domnul prim-ministru Victor Ponta a înţeles încă de la început şi a fost convins de importanţa realizării acestui eveniment, care nu are analogie în spaţiul cultural românesc de 50 de ani. Apreciez şi respect faptul că, în ciuda austerităţii, manifestarea va avea loc".

Aşa că, ce mai tura-vura, suntem recunoscători, trebuie să fim, vă mulţumim mult domnilor! Avem Enescu! Ce-ar fi însemnat 2015 fără, e lesne de imaginat pentru miile de melomani care şi anul acesta vor bate frenetic din palme la Ateneu şi la Sala Palatului. Sau vor ţopăi prin faţa televizoarelor, datorită dumneavoastră şi eforturilor dumneavoastră susţinute, domnilor guvernanţi.

Că nu toată lumea iubeşte Enescu, e clar! Doar suntem în ţara cu cele mai multe festivaluri rurale şi citadine care celebrează sezonier o largă gamă de produse tradiţionale, de la bere, langoşi, zaibăr, leibăr, viezure, varza murată răţuşte, clătite şi de-acum iconicii mititei. Şi e normal ca părerile să fie împărţite, suntem o democraţie, e normal să ne dăm cu părerea, mai ales acolo unde nu ne pricepem o iotă.

Nu mai departe de-acum câţiva anişori, un om de teatru (şi profil cultural pursânge), ajuns şi el director de festival, propunea să se dea domle’, mai puţini bani la „Enescu” şi să se împartă aşa, mai pauşal, pe la toţi, s-ajungă la toată lumea. Dar asta e altă discuţie, cuvântul de ordine e acum gratitudine. Şi, bucuroşi, fireşte, n-o să ne mai pricinuim acum că avem o ediţie mai suplă cu o săptămână şi vreo 25% minus buget: fără balet şi spectacole de dans (Gigi Căciuleanu salvează din nou), fără operă (cu un Oedip iute încropit), cu mai puţine concerte în ţară, fără prea multă muzică contemporană, (Arteximul a făcut ce-a putut) şi fără încă o sala de talia Ateneului pe care ne-o promitea tot exact acum doi ani zâmbitorul primar Sorin Oprescu. (bravos!, bis!) Care, normal, s-a ţinut încă o data de cuvânt (şi între noi fie vorba, dacă-i vorba de generozitate şi recunoştinţă, omul nu putea lipsi din cadru).

Dar, stimaţi domni, vă mulţumim încă o data şi v-am ruga frumos ca în viitor să nu ne mai ciuntiţi din Enescu. Bugetul e mare pentru România, e drept, dar tot la fel de drept e că nu-l putem compara cu cel al altor festivaluri. Unde mai pui ca e singurul festival muzical de Doamne-ajută din ţărişoară! Iar la ce viaţă muzicală şi nivel avem, în Bucureşti şi în ţară, cu filarmonici gata să se dărâme, cu teatre lirice pe moarte, cu sedii de ani buni în renovare, cu salarii de mizerie şi instrumentişti şi solişti obligaţi să cânte marşuri nupţiale în timpul liber, cu tineri muzicieni care îngroaşă anual rândurile orchestrelor şi corurilor de-afară, cu o industrie a discului cvasi-inexistentă, viitorul nu sună deloc bine.

Şi v-aş mai ruga să vă gândiţi că actuala generaţie de melomani care rupe uşile la „Enescu” are 50+ media de vârstă şi e crescută cu filarmonici bune şi viniluri Electrecord şi Melodia. Ce vine din urmă, Dumnezeu cu mila! Şi, ca peste tot, şi în muzică, fără educaţie, concerte, master-classes, concursuri, festivaluri, o bună şcoală cu profesori calmi şi decent plătiţi, şi da, fără Festivalul Enescu şi toată emulaţia sa, gata, putem trage definitiv cortina!

„Enescu vine!” Să ne amintim dincolo de rectificări, spaime, promisiuni şi vorbe mari sau buzunare goale, şi ce speciali suntem în lume că l-am avut pe Enescu!  Cel mai mare fenomen muzical după Mozart, cum l-a numit Pablo Casals. Şi că o să-l mai avem! Să lăsăm totul deoparte, să ne îmbrăcăm frumos şi să mergem la concerte, la Bucureşti, Timişoara, Braşov, Sibiu, Ploieşti, Iaşi, şi Bacău. Sau, să ne aşezăm în faţa micilor ecrane - cu toată situaţia financiară catastrofală din TVR, bătrâna doamnă va transmite din nou, pe TVR2, TVR HD şi online, aşa cum trebuie s-o facă, muzica ediţiei a 22 a a Festivalului Enescu. 

Să batem în lemn şi să sperăm că speechurile introductive de duminică seară n-o să ne aducă în afară de noul director artistic şi alte oferte de reduceri pentru 2017. Pînă atunci, cu degetele încrucişate,  să ne bucurăm de muzică!

Recomandări 30 august 2015

Mari orchestra ale lumii

19.30 Sala Palatului

Orchestra Română de Tineret, Corul Filarmonicii George Enescu (Ion Iosif Prunner), Corul de Copii Radio (Voicu Popescu) dirijor Kristjan Järvi

În program:

George Enescu – Rapsodia nr.1 în La Major op.11  (1901)

Jan Sibelius – Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor, op 47 (1904 )– unul dintre cele mai emoţionante concerte pentru vioară, făcut celebru de Jascha Heifetz în anii 40 şi construit pe balansul între virtuozitate şi frumuseţe sonoră / solistă Sarah Chang – o celebritate violonistică a lumii clasice, aclamată la scară monidală încă de pe cînd era un copil-minune. Cîntă pe un Guarneri del Gesù din 1717

Carl Orff – Carmina Burana (1936)  - una dintre cele mai cunoscute partituri vocal simfonice clasice, mai ales prin mişcarea introductivă O, Fortuna, folosită cam în exces în a doua jumătate a secolului 20 de la dramatizări şi soundtrackuri la prelucrări ale unor trupe de punck, synth şi altele. Şi garnitura solistică de zile mari, Jennifer O'Loughlin (soprană) Max Emanuel Cencic (contratenor) şi Daniel Schmutzard (bariton) promite o seară memorabilă.

*recomandat tuturor: lume multă şi bună, multe televiziuni, toalete interesante şi domni de bine. Şi, cine ştie, poate-apar şi Preşedintele şi Prima Doamnă!

 Concertele de la miezul nopţii

22.30 Ateneul Român

Corul Naţional Madrigal - Marin Constantin  / dirijor Anna Ungureanu

În program:

Program: "Ars Nova şi Renaştere" de la baladele lui Guillaume de Machaut la madrigalele lui Claudio Monteverdi – program de muzica sacră şi profană

*nerecomandat clubber-ilor;  se termină destul de târziu